Între mine și vampir 2

Capitolul 33

Missy

          Îmi aștern un rânjet pe buze, bucurându-mă că Alan a mușcat momeala. Deși este îmbrăcat la fel ca în această dimineață, ochii îi sunt de un roșu chiar mai sângeriu, ceea ce nu poate însemna decât că s-a hrănit cu puțin timp în urmă și probabil cu o cantitate imensă de sânge. Dar e și nervos, cu siguranță e nervos.

— Melissa, mă apucă de braț, trăgându-mă la o parte de la marginea blocului, astfel încât oamenii și vampirii ce priveau spre noi să nu ne mai poată vedea. Ce naiba crezi că faci?!

— Exact ceea ce ți-ai dorit tu să fac, tată, mă distrez! îmi ridic o sprânceană într-un mod încrezut, sperând că par cât mai convingătoare.

Eu chiar trebuia să dau la actorie.

— Te distrezi!? întreabă stupefiat, strângându-mă mai puternic de braț. Te distrezi în mijlocul orașului unde exact patruzeci și șase de vampiri se chinuie să fie subtili?!

— Nu e ca și cum cineva va îndrăzni să mă rănească, doar sunt fiica marelui Alan Wallace, mă amuz eu, smulgându-mi brațul din mâna sa.

— Vrei să pariem pe asta? Alan îmi prinde bărbia între degete într-un mod mai mult decât dureros, fapt ce mă determină să scot un țipăt și să mă aplec într-un genunchi în fața lui.

— Nu asta ai vrut de la mine?! îmi ridic ochii spre el. Să acționeze fără sentimente?!

Luminile elicopterelor de poliție se fixează asupra noastră, tocmai de aceea Alan mârâie deranjat. Vocea din interfon a unui polițist ce ne spune să ridicăm mâinile în aer îl determină să-mi elibereze bărbia, astfel încât să mă pot ridica în picioare. Privim amândoi spre elicopterul ce se apropie mai mult de noi, iar, deși nu face decât să-și întoarcă privirea spre mine, știu exact ce vrea Alan să facem.

Sărim de pe clădire și aterizăm în mulțimea ce încă țipă, începând să ne amestecăm printre ei. La început, luminile elicopterelor sunt în continuare fixate asupra noastră, însă apoi ne pierd și încep să se plimbe pe deasupra oamenilor în încercarea de a ne găsi. Alan îmi face semn cu capul să luăm colțul pe după un bloc, însă, ignorându-l, apuc o femeie din mulțime și îmi înfig colții îi gâtul ei. Țipătul ei puternic îi determină pe oameni să-și întoarcă privirile spre mine, începând să țipe după poliție.

Este un haos în tot centrul. Pe lângă zecile pe elicoptere ce zboară deasupra noastră și mulțimea care fuge în toate direcțiile, vampirii ce erau împrăștiați printre oameni vin nervoși spre mine. Totuși, îndată ce îl văd pe Alan, își opresc orice gând de atac.

— Ce dracu faci?! se răstește Alan, privindu-mă de-a dreptul nervos.

Îmi retrag colții din gâtul femeii și îi las trupul aproape mort să se lovească de asfalt, mutându-mi apoi privirea asupra vampirilor din jurul nostru, a căror ochii au început deja să se înroșească.

— Haide, mă amuz eu, nu îmi spune că îți este frică de poliție, tată!

— Frica este o manifestare a sentimentelor, Melissa, iar eu nu am așa ceva!

— Nu te cred! mă apropii de el, în timp ce îmi șterg sângele de la gură cu buricele degetelor. Dacă nu aveai sentimente, nu erai aici, sărind în ajutorul meu!

Alan îmi oferă un rânjet sadic, apoi își întoarce privirea spre vampirii ce ne înconjoară. Își ridică mâinile la nivelul umerilor precum un rege, fapt ce-i determină pe vampiri să-și plece capul în pământ precum niște cățeluși ascultători.