Între mine și vampir 2

Capitolul 5

          Obișnuiam să plâng dacă un om, fie că îl cunoșteam sau nu, murea în fața mea. Îmi era teamă să trebuiască să fiu martoră la așa ceva, deoarece n-aș mai fi putut dormi bine luni întregi. Acum însă oamenii au murit de mâna mea și nu simt nimic. Nu-mi pot explica ce este neregulă cu mine, pur și simplu am impresia că am un gol uriaș acolo unde ar fi trebuit să-mi fie empatia și tristețea.

— Un club întreg!? Două sute de oameni?!

Mă aflu împreună cu Ace, Aria și Dean în biroul lui Alan, încercând să-i explicăm ceea ce s-a întâmplat în noaptea trecută. Reacția lui previzibilă se datorează faptului că i-am încălcat regula și am omorât oameni fără a curăța după noi. Nu știu dacă s-a aflat încă că acel club este plin de cadavre, dar nu sunt curioasă să o fac. Totuși, după expresia lui, Alan este.

— A fost un impuls, spun, realizând că ceilalți nu au curaj să scoată o vorbă. Doar stau cu capul plecat în pământ și mâinile la spate. Nu am vrut să-i omorâm chiar pe toți.

— Un impuls? repetă pe un ton ironic, lăsându-se pe spate în scaunul său de piele. Vreau să știu un singur lucru!

Ca niște cățeluși ascultători, toți patru ne ciulim urechile.

— V-ați distrat?

— Pe cinste! exclamăm în cor, pufnind toți patru în râs.

— Atunci este OK. Voi trimite pe cineva să curețe locul, dar data viitoare, curățați după voi! Să sperăm totuși că încă nu i-a văzut nimeni pe oamenii morți... Dacă i-a găsit cineva, este responsabilitatea voastră să-i constrângeți să uite ceea ce-au descoperit, clar?

— Desigur! zice Aria.

— Puteți pleca atunci! Oh, da, Ace, e mai bine ca mama ta să nu afle despre acest incident, având în vedere că i-ai promis că nu o să se mai repete.

— Nici nu aveam de gând să-i spun.

— Ai mai făcut asta? întreb eu, întorcându-mi privirea spre el.

— Poveste pentru altă ocazie, drăguță! îmi răspunde și îmi face cu ochiul.

Fără a încerca să mai insist, mă ridic de pe scaun în sincron cu ceilalți trei și plecăm spre ușă. Imediat ce închidem ușa în urma noastră, Ace se întoarce spre mine cu un rânjet pe buze.

— Trebuie să recunosc, Melissa, m-ai uimit aseară. Nu credeam că o ai în tine.

— Te rog, până acum nu aveam idee ce senzație plăcută îți dă sângele proaspăt, dar acum că știu, Doamne, câte am în cap! îi răspund entuziasmată, bătând din palme precum un copilaș.

— Eu mă bucur doar că am scăpat atât de ușor, zice Dean, ridicând din umeri. În orice caz, ne revedem diseară. Mă duc să fac un duș înainte să mă bată cineva că miros a sânge vechi, ne face cu ochiul și dispare de lângă noi.

— M-am cărat și eu, spune Ace, bătându-ne ușor peste umăr pe mine și Aria. Apropo, în locul vostru aș arunca hainele astea, duhniți.

Oferindu-ne un ultim rânjet specific, Ace pleacă, lăsându-mă singură cu Aria.

— Nu o să spun că m-ai câștigat complet, Melissa, dar ceea ce ai făcut aseară, când ai omorât oamenii împreună cu noi, a fost un bun început pentru a-mi demonstra că nu mai ești acea fată plângăcioasă și prostuță.

Fără a-i răspunde, mă îndrept și eu spre camera mea, folosindu-mi rapiditatea căpătată ca și vampir pentru a ajunge mai repede.

Aseară a fost singura seară în care m-am distrat în ultima lună. Sunt conștientă că am procedat greșit, dar a fost amuzant. Acum îi înțeleg perfect pe vampiri – mă înțeleg pe mine. Nu există senzație mai plăcută decât cea de a simți sângele proaspăt cum ți se scurge pe gât. Nu am de gând să renunț la asta de acum.