Între mine și vampir 2

Epilog

          Viața este o luptă continuă, niciodată nu poți fi sigur de ceea ce urmează să se întâmple. Astăzi ești sănătos, mâine ești pe moarte. Poate că una dintre cele mai prețioase lecții învățate în ultimii ani este aceasta: apreciază prezentul, pentru că viitorul este o incertitudine.

A trecut mai bine de-o lună de când l-am învins pe Alan, iar lucrurile au început să se liniștească. Ace a preluat conducerea clanului lui Alan, iar deși au existat câteva nemulțumiri în rândul vampirilor, totul s-a rezolvat după ce am clarificat faptul că deși sunt moștenitoarea directă a lui Alan, nu-i voi lua locul în clan. După asta, vrăjitoarele s-au regrupat și au ajuns la o înțelegere cu Ace – atâta timp cât vampirii nu-i omoară pe oameni, vrăjitoarele nu vor interveni în treburile lor. Este o pace ce stă agățată de un fir de ață, însă dacă fiecare parte își respectă promisiunea, totul va decurge minunat.

Și am încredere că așa va fi.

Îmi dau o șuviță de păr pe după ureche și îmi mușc buza când mă întorc în partea opusă a patului, întâlnindu-mă cu ochii albaștri a lui Dante. Părul îi este lăsat peste ochii într-un mod dezordonat, însă zâmbetul de pe buze îi e la fel de adorabil ca întotdeauna. Indiferent de câte ori mă trezesc lângă el, nu mă pot opri din a mă gândi cât de norocoasă sunt să-l am în viața mea.

— Bună-dimineața! micșorez distanța dintre noi pentru a reuși să-i fur un sărut.

Dante își așază o mână pe umărul meu și se poziționează cu o rapiditate specifică deasupra mea, adâncind sărutul când își așază cealaltă mână pe obrazul meu. Nu știu cum reușește, dar atingerile sale electrizante întotdeauna reușesc să-mi creeze senzații de plăcere în trup.

— Întotdeauna este bună când mă trezesc alături de tine, îmi zice după ce își retrage buzele de pe ale mele. La mulți ani, iubire!

Îi zâmbesc copilărește și îmi înfășor picioarele în jurul său, ducându-mi mâinile pe după gâtul său pentru a-l trage mai aproape. Fără a mă gândi prea mult, îl sărut din nou, însă de această data nu-l mai las să scape decât după ce simt eu nevoia de a ne desprinde.

— Cred că știu cum am putea să facem dimineața aceasta chiar mai bună, îi șoptesc, începând să-mi plimb degetele pe spatele său dezgolind, urmând cu buricele degetelor liniile mușchilor săi.

— Oricât de tentat ar suna asta, spune în timp ce își reia locul în pat și își rezemă cotul pe pernă și capul în palmă, trebuie să ajungem la bar pentru a face pregătirile pentru diseară.

— Avem tot timpul din lume, îi zic, fapt ce-l determină să înceapă să râdă.

Mă mut rapid deasupra lui și îmi așez picioarele în stânga și-n dreapta taliei sale, cuprinzându-i fața în palme când îmi cobor buzele spre ale sale. Dante își așază mâinile pe coapsele mele și își trece privirea peste mine pentru a mă vedea în întregime, apoi își afișează un zâmbet pe buze.

— Nu ești de acord cu mine? întreb, apropiindu-mi buzele de ale sale.

— Total de acord, cedează el, cuprinzându-mi buzele într-un sărut pasional.

Deși sunt familiarizată cu trupul lui, cu atingerile sale delicate și cu buzele-i moi, nu mă pot sătura de el – nu cred că o voi putea face vreodată. Este atât de ireal când mă gândească că este al meu în întregime. Când îl ating, îmi dau seama că nu este doar un vis, ci este o binecuvântare pe care nu o merit.

(...)

Dante își întinde mâna spre mine când ieșim din mașină, iar fără a ezita, îi cuprind palma și ne îndreptăm împreună spre barul din Chicago – cel în care Dante mi-a pregătit în urmă cu doi ani o petrecere surpriză de ziua mea. De data aceasta nu mai este surpriză, însă este mult mai bine primită. Nu am avut timp să sărbătorim moartea lui Alan așa cum trebuie datorită tuturor aranjamentelor ce au trebuit să fie făcute în urma dispariției lui, așa că aceasta nu este doar petrecerea de ziua mea, ci este și o petrecere în care sărbătorim victoria.