Între mine și vampir 2

Capitolul 23

          Dante îmi deschide portiera mașinii și îmi face semn să urc, ceea ce și fac. Mi se alătură și el imediat, așezându-se însă la volan. Mutându-mi privirea spre geam, observ că sticla este înghețată datorită temperaturii cu minus, însă, din fericire, eu pot purta și un tricou deoarece nu simt frigul. Totuși, la insistențele lui Dante, care mi-a spus că ar fi destul de ciudat ca oamenii să vadă o fată în tricou pe o vreme ca aceasta, mi-am luat un o geacă pe mine.

— Ai de gând să-mi spui unde mergem? întreb eu, mutându-mi privirea asupra lui Dante.

— Ți-am promis cândva că te voi scoate la o întâlnire adevărată când se va termina totul, nu?

— Ți se pare că s-a terminat totul?

— Nici pe departe, însă acestea sunt cele mai apropiate zile de normalitate pe care le-am avut până acum, așa că eu zic să profităm cât mai putem.

— Alan omoară oameni la fiecare pas și nu avem nicio idee care este scopul său sau cum să-l oprim, tu chiar crezi că acesta este cel mai potrivit moment în care să ieșim la o întâlnire? îi reproșez eu, încercând totuși să-mi păstrez calmul.

Dante își așază o mână pe peste piciorul meu.

— Gândește așa, iubire, în curând va trebui să ne implicăm și să-l oprim pe Alan din a mai omorî oameni, chiar vrei să-ți petreci ultimele zile de liniște în casă?

— Nu... zic nesigură, însă răspunsul meu îl determină să-și așterne un zâmbet pe față.

Dante apasă puternic pe pedală, gonind mașina pe străzile aproape pustii a New York-ului. Deoarece este trecut de miezul nopții, sunt foarte puțini cei care încă se află în trafic.

— Ușor, iubire, nu te aleargă moartea, îi reproșez amuzată, determinându-l pe Dante să bufnească în râs.

Dorind să pun muzică, pornesc radioul mașinii, însă nu mare îmi este uimirea când dau de aceeași știre din ultimele zile – cadavrele găsite fără pic de sânge. Încă de când m-am trezit și Dante m-a pus la curent cu tot ceea ce am ratat, am tot dat de știri de genul. În ziare, reviste, la televizor, pe internet, și acum chiar la radio. Este cu adevărat o situație zbuciumată, însă sunt sigură că mai sunt și alte subiecte de discutat în media.

— Schimbă, mă îndeamnă.

Fac în tocmai și schimb postul, dând de melodia Tired of being sorry a lui Enrique Iglesias. Dante se întinde rapid să schimbe melodia, însă îl lovesc peste mână și dau volumul mai tare.

— Obișnuiam să ascult melodia asta tot timpul când eram mică!

— Erai o mironosiță pe atunci, își retrage mâna înapoi pe volan.

— Ai grijă, O'Conner, îl atenționez, întinzându-mi degetul spre el, din câte îmi aduc aminte, de mironosița aceea te-ai îndrăgostit, așa că să nu te aud!

— Brusc, pot vedea asemănarea dintre tine și tatăl tău, se amuză.

Îmi măresc ochii, așezându-mi o mână peste frunte.

— Tata... șoptesc eu, amintindu-mi abia acum că el trăiește. Dante, Josh, a spus că mă va căuta, dar, aparent, am lipsit câteva săptămâni din peisaj. A luat cumva legătura cu tine sau ceva?

— Nu.

Oftez puternic.

— Missy, își așază mâna peste a mea, fără a-și lua însă ochii de la drum. Josh este un vânător de vampiri, realizezi că nu îi vine ușor să se obișnuiască cu ideea că fiica lui a devenit parte din creaturile pe care le omoară, nu?