Între mine și vampir 2

Capitolul 17

          Râzând, Ace își așază mâinile în jurul capului lui Alexander Levi, care în momentul de față este mult prea rănit pentru a mai riposta. Oftez puternic când îi văd capul lui Alexander aterizând la picioarele mele. Îmi strâng pumnii în buzunarele hanoracului și îmi scrâșnesc dinții când Ace se ridică în picioare.

— Ăsta a fost al patrulea, O'Conner, îmi spune el, sprijinindu-se de marginea ușii. Știi ce înseamnă asta?

— Înseamnă că ai învățat să numeri?

Ace își aruncă ochii peste cap.

— Înseamnă că vrăjitoarea Perillo e următoarea, îmi zice pe un ton de superioritate, trecând pe lângă mine și lovindu-se de umărul meu.

La naiba! Mă așteptam ca elixirul să nu fie la nici unul dintre cei de pe lista lui Alan, însă speram că unul dintre celelalte grupuri să-l fi găsit pe cel ce a luat elixirul până acum. Din păcate, înainte să venim la Alexander, am vorbit cu celelalte grupuri, nici ei nu au dat de cel care a luat Shnyx.

Vreau să o salvez pe Missy, trebuie să o salvez, am nevoie de ea mai mult decât orice pe lume, însă nu o pot omorî pe Rose. Încă sunt furios pe ea pentru că a omorât-o pe Missy, tocmai de aceea nu am mai ținut legătura, însă nu aș putea să o rănesc vreodată.

— Hei, Ace! exclam eu, întorcându-mă spre îngâmfatul ce se pregătește să iasă pe ușa barului în care ne aflăm.

Apuc un băț de biliard în mână și îl rup rapid în două. Imediat ce Ace se întoarce spre mine, arunc cu bățul lunguieț spre el, însă acesta îl prinde cu o mână, privindu-mă sceptic. Înainte de a avea ocazia să zică orice, arunc și cealaltă jumătate spre el, bățul traversându-i pe lângă trup și zgâriindu-i ușor brațul.

— Ce naiba?!

Ace aruncă bățul pe care încă îl mai avea în mână, privindu-și nervos brațul, care acum este acoperit cu o dungă roșie ce i se prelinge spre vârful degetelor.

— Sângerezi... remarc eu, uimirea din glas fiindu-mi mult mai evidentă decât mă așteptam.

Șansele erau destul de mici, însă mă gândeam că din moment ce Ace s-a întors la viață în mod misterios chiar în ziua în care a dispărut Shnyx, e posibil ca el să fi băut elixirul. Însă, aparent, m-am înșelat. Dacă ar fi făcut-o, nu ar mai fi sângerat, nici măcar zgâriat nu ar fi fost.

— Evident că sângerez, idiotule! La ce naiba te așteptai?!

— Spune-mi, zic eu, apropiindu-mă de el. Cum ai făcut-o?

— Depinde la ce te referi, am făcut multe.

— Știi bine despre ce vorbesc, cățeluș! Cum de te-ai întors la viață? Te-am văzut împietrind!

Ace își afișează un rânjet larg pe față, încrucișându-și brațele la piept. Urăsc rânjetul acesta, îl imită perfect pe cel a lui Alan.

— Ești sigur că m-ai văzut împietrind?

— Foarte sigur, nu înțeleg ce insinuezi!

— Bineînțeles că nu o faci. Dar unde ar mai fi distracția dacă ți-aș da răspunsul pe tavă?

— Nu e distractiv oricum.

— Stai așa, ce legătură are asta cu faptul că ai aruncat cu bețele de lemn în mine? mă întreabă el, ridicându-și o sprânceană.

— Voiam să văd cât de repede reacționezi. Aparent, nu destul de repede!

Îmi cobor privirea spre brațul lui Ace, analizându-i rana ce deja i s-a închis. Mai este vizibil doar sângele ce îi acoperă mâneca bluzei verzi.