Între mine și vampir 2

Capitolul 34

anul 1564...

          Îmi deschid ochii cu o greutate mai mare ca niciodată, fiind însă lovit de același întuneric în care mă aflam și până acum. Observ că sunt acoperit cu un cearceaf, așa că îl dau la o parte, dar nici asta nu pare să lumineze locul. Întreg corpul îmi trece printr-o durere cumplită, însă nu este aceeași durere de până acum, durere de cap provocate de virusul pe care eu și sora mea geamănă îl purtăm, ci este o durere ce mă face să-mi simt întreg corpul arzând. Încerc să mă mișc, să mă ridic în picioare, însă, aparent, sunt prins într-un spațiu îngust și îndeajuns de lat doar cât să încap.

— Ajutor! strig disperat.

Nu primesc nici un răspuns, așa că mă rotesc pe burtă și împing bucata de marmură ce este în dreptul capului meu, care, spre surprinderea mea, cade imediat la pământ, provocând un zgomot infernal când se ciocnește de podeaua încăperii. Mă strecor afară din spațiul în care eram închis, începând să privesc derutat în jurul meu. Mă aflu în cripta pe care eu și întreaga mea familie o vizităm în fiecare an de ziua răposaților – cripta familiei O'Conner. Mă întorc panicat spre locul în care eram închis, citind ce scrie pe marmura de pe jos.

„Dante O'Conner 
24 iulie 1545 – 9 mai 1564
Lumina te va ghida acasă."

Îmi așez mâna pe frunte și îmi măresc ochii confuz. Am... murit? Cum e posibil? Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este fața doctorul ce ne administra tratamentul zilnic mie și lui Darcy, oare e posibil să fi murit după asta? Dar cum m-am întors la viață?

— Darcy! țip disperat când observ că pe jos se află o altă bucată de marmură, inscripționată cu numele surorii mele.

Locul în care, presupun, că ar fi trebuit să fie trupul ei, este gol.

Mă îndrept spre ieșirea din criptă, încercând să-mi mut atenția de la durerea trupească la îngrijorarea pentru sora mea, dar, ce-i drept, îmi este destul de greu. Îmi simt întreg corpul arzând. Nu reușesc să înțeleg ce mi se întâmplă, de ce sunt aici și cel mai important – de ce simt această durere.

Încerc să deschid ușa criptei, dar nu se clintește din loc, așa că îmi întind palma spre ea, rostind o vrajă de deschidere, însă nu se întâmplă nimic. E posibil să fiu într-atât de slăbit încât să nu pot face o vrajă atât de minoră?

Îmi împing umărul în ușă până ce se deschide, fiind lovit de razele usturătoare ale soarelui. Îmi duc mâna la ochi pentru a putea privi înainte și pășesc în cimitir cu o oarecare rezervare. După ce îmi cobor mâna de la ochi, observ că în fața mea se află o fată îmbrăcată într-o rochie specifică femeilor nobile, cu părul lung și negru ce-i cade până la jumătatea spatelui. Stă aplecată deasupra trupului unui bărbat ce nu mișca.

— Darcy? întreb nesigur.

Fata își ridică chipul spre mine, determinându-mă să fac câțiva pași în spate și să îmi iau o gură mare de aer. Ochii albaștri a lui Darcy sunt înlocuiți de o pereche de ochi roșii, colții lungi ce îi ies din gingii fiindu-i acoperiți de sângele omului ce zace lat peste genunchii ei.

— Dante... sare în picioare, ștergându-și sângele de la gură cu dosul palmei.

— Ce se întâmplă, Darcy? întreb și privesc în jurul meu. Ești... vampir?

Mama și guvernatoarea noastră, doamna Perillo, au menționat foarte rar despre vampirii ce se ascund în umbre după ce se trezesc din morți, însă nu am avut niciodată ocazia de a întâlni unul. Credeam că sunt doar legende. Dar aici și acum, sora mea îndeplinește toate caracteristicile enumerate de mama.