Între mine și vampir 2

Capitolul 28

          Îmi deschid ochii când alarma telefonului începe să-mi sune pe noptieră, ceea ce e destul de ciudat, pentru că nu-mi amintesc să mi-o fi pus. După ce o sting, îmi mut privirea spre data afișată pe ecran, realizând că astăzi este una dintre sărbătorile pe care obișnuiam să le aștept cu inima în dinți – Ajunul Crăciunului. În ciuda faptului că mi-a plăcut întotdeauna să am această zi planificată până la cel mai mic detaliu, de data aceasta nu vreau decât să stau acasă și să lucrez la planul prin care să-i putem salva pe tata și Michelle.

Mă întorc spre locul lui Dante, însă observ că el nu e în pat, lângă mine.

— Dante!

Niciun răspuns.

Mă ridic din pat și mă îndrept spre dulap, scoțându-mi o rochie lejeră, pe care mi-o trag peste cap după ce scap de hainele în care adormisem. Dorind să-l sun pe Dante pentru a afla pe unde umblă, mă întorc înapoi spre noptieră, observând însă, abia acum, un mic brad verde în colțul camerei.

Nu îmi amintesc ca ăsta să fi fost aici când m-am culcat, gândesc eu, apropiindu-mă de el.

Mă plec pe vârfuri, apucând o crenguță în mână pentru a o mirosi. Iubesc mirosul acesta. Știu că este o cruzime să tai un brad doar pentru câteva zile, însă îți este cam greu să nu o faci când au un miros atât de divin.

— Îți place?

Vocea lui Dante mă determină să sar în picioare, observându-l cum mă privește cu zâmbetul pe buze și cu brațele încrucișate la piept din tocul ușii.

— Credeam că nu vom face nimic Crăciunul acesta.

— Schimbare de planuri, zice amuzat, lăsând jos cele două pungi pe care le ținea în mână. Nu știu ce va urma să se întâmple, Missy, așa că vreau să ne bucurăm de momentele acestea cât mai putem.

Dante își dă jacheta jos de pe umeri și și-o așază pe cuier, aruncându-și apoi cheile mașinii pe bufetul din bucătărie. Se apropie de mine, așezându-și degetele pe obrajii mei pentru a-mi fura un sărut rapid.

— Chiar trebuie? îmi duc mâinile peste umerii săi.

— Da.

Făcându-mi cu ochiul, Dante se apropie de pungile pe care le adusese, aducându-mi-le înainte de a se îndrepta spre dulap. Curioasă, mă aplec în genunchi și scot cu grijă fiecare lucrușor dinăuntru. Globuri, beteală, luminițe, bomboane și clopoței aurii. Pe lângă toate acestea, un vâsc decorativ îmi atrage atenția în mod special. Îl scot din pungă, tușind sec pentru ca Dante să-și întoarcă privirea spre mine. Acesta mă privește cu o sprânceană ridicată, observând că am ridicat vâscul deasupra capului.

— Nu erai împlinit dacă nu cumpărai și un vâsc, huh? îi reproșez.

— Să te lipsesc de onoarea de a mă săruta? Nu prea cred.

Dante vine spre mine, aplecându-se într-un genunchi pentru a-și putea lipi buzele de ale mele, iar după ce ezit o clipă – dorind să îi întorc replica – îi răspund la sărut, deschizându-mi ușor buzele. Las vâscul să-mi cadă din mână, așezându-mi palmele pe umerii săi. Degetele îmi alunecă ușor pe brațele sale, mutându-mi-le apoi pe talia sa pentru a-i cuprinde marginea tricoului, dar Dante se retrage din sărut și sare în picioare.

— E un vâsc, îmi spune. Sărutul e tot ceea ce primești.

— Asta voi spune și eu data viitoare!

Dante îmi zâmbește, îndreptându-se spre frigider pentru a scoate o pungă de sânge. Apucă două câni de cafea din dulap, turnând cu grijă sânge în fiecare dintre ele. După ce termină, așază cănile pe măsuța din fața canapelei și se poziționează lângă mine pe podea, ajutându-mă să scot restul decorațiunilor din pungi.