Între mine și vampir 2

Capitolul 15

Dante

          Privesc neputincios cum Missy se stinge în brațele mele, realizând cu disperare că este mult prea târziu pentru a-i mai lua măcar medalionul de la gât. Sufletul ei este deja captiv înăuntrul cristalului albăstrui.

— Bastard nenorocit! mă răstesc la Alan, lăsându-i trupul lui Missy pe podea și sărind în fața lui. Este fiica ta!

Total dezinteresat, Alan se uită peste umărul meu la trupul mort a lui Missy, fără a-și afișa vreo emoție pe chip.

— E vampir, ridică din umeri, ar trebui să fie obișnuită cu durerea.

— Să fie obișnuită cu durerea? Tu îți bați joc de mine?! mă răstesc, simțind deja furnicături puternice în pumn, semn că nu mă mai pot abține mult, îl voi pocni cu siguranță. I-ai prins sufletul într-un cristal ce o va chinui până la moarte!

Sunetul sirenelor unor mașini de poliție încep să se audă din ce în ce mai tare și clar, în timp ce țipetele oamenilor ce privesc pe ferestrele barului îmi zgârie urechile. Majoritatea se uită la trupul lui Missy ce zace pe podea, dar, desigur, niciun om nu se încumetă să vină să o ajute, nu că ar avea ce face oricum, dar măcar să încerce. Oamenii sunt atât de egoiști în situații de pericol, nu și-ar risca fundul decât pentru binele lor propriu – asta urăsc probabil cel mai mult la ei.

Văzând că Alan nu face decât să privească spre Missy, îmi ridic pumnul și îl lovesc cu toată forța în față, determinându-l să facă câțiva pași în spate, scuipând sânge când își ridică din nou privirea spre mine.

Nu aștept să riposteze. Alerg spre scaunele de lângă tejghea și prind unul în mână, trântindu-l cu putere de podea. După ce îl fac bucăți, îi rup un picior și mă apropii din nou de Alan.

— Ești doar o târâtură nenorocită! îi zic nervos, aruncând țărușul obținut spre pieptul său, însă, spre surprinderea mea, țărușul se lovește de perete, Alan apărând în schimb în dreptul lui Missy.

— Dacă îndrăznești să o atingi--

— Atunci ce? mă întrerupe rapid, ridicându-și privirea spre mine. Țin să-ți amintesc că Melissa este fiica mea, așa că sunt singurul care poate hotărî pentru ea. Plus de asta, ce dracu' i-aș mai putea face, O'Conner?!

— New York PD! La podea amândoi! vocea impunătoare a unui polițist ce intră în bar împreună cu alți colegi de ai săi mă determină să oftez, aruncându-mi ochii peste cap.

— Îți propun un târg, O'Conner, spune Alan, ignorându-i complet pe polițiști. Ești perfect conștient că doar eu o pot aduce înapoi pe Melissa, da?

— Să o aduci înapoi? Despre ce naiba vorbești? întreb, apropiindu-mă mai mult de el, în ciuda insistențelor polițiștilor care îmi cer să rămân pe loc. Odată ce medalionul îți capturează sufletul, ești pierdut!

— Regula aceasta este valabilă doar în cazul oamenilor și al vrăjitorilor, nu și în cazul vampirilor, îmi explică încrezut, ridicându-se și el în picioare.

— Dacă nu stați pe loc, vă împușc pe amândoi! țipă un alt polițist.

— Împușcă-mă, încrezutele! strigă Alan, sătul probabil de gălăgia produsă de polițiști. Dar te avertizez, nu vei avea timp să-ți reîncarci pistolul!

Polițiștii se uită unii la alții preț de câteva clipe, ridicându-și apoi armele spre noi.

— Nu vreau să vă rănesc, tocmai de aceea vă sfătuiesc să plecați cât mai aveți ocazia, le spun eu, făcând un pas spre ei. Sunt tipul de treabă aici, dar nu mă enervați! continui pe un ton mai dur.