Între mine și vampir 2

Capitolul 3

Dante

          Niciodată nu am fost atras de baruri și localuri în care se consumă alcool, mi-a plăcut să-mi petrec timpul în locuri mai liniștite, restaurantele de lux erau în topul preferințelor mele, însă situațiile disperate cer măsuri disperate.

— Mai doriți un pahar, domnule?

Îmi întorc privirea spre barmanul ce-mi pusese întrebarea, analizându-mi apoi paharul gol din mână. Oftez puternic în timp ce împing paharul pe tejghea până în mâna lui, uitând complet de principiul meu anti-beție.

— Până-n vârf de data aceasta! exclam eu, aruncând o altă bancnotă pe tejghea.

După ce barmanul pleacă să umple paharul, îmi întorc înapoi privire spre femeia din dreptul meu.

— Așa cum spuneam, continui eu, a murit ca și om, dar a avut o moarte supranaturală, o vrăjitoare i-a smuls inima din piept, nu există nicio șansă să fie readusă la viață?

Femeia – vrăjitoare, la rândul ei – oftează încet și își sprijină cotul de tejghea, rezemându-și capul în palmă.

— Nu știu ce să zic, Dante. Știi la fel de bine precum mine că dacă era om a murit împăcată, nu ar trebui să poată fi readusă la viață. Ar fi fost mai ușor dacă era o ființă supranaturală în momentul morții... dar pot încerca, am nevoie de trupul ei totuși.

— Problema este că nu știu unde îi este trupul, Christine. Când m-am întors după ea nu mai era acolo. Cel mai probabil a fost îngropată pe undeva prin pădure de Alan.

— În acest caz, chiar nu mai există nicio soluție. Chiar dacă, ipotetic vorbind, aș reuși să o readuc la viață, ar muri din nou. În cazul în care este sub pământ, s-ar sufoca.

— Poftim, domnule! barmanul îmi întinde un pahar de whiskey.

Apuc paharul în mână și îl dau pe gât dintr-o singură înghițitură, iar după ce-l termin, îl așez înapoi pe tejghea și îmi întorc privirea spre vrăjitoare. M-am săturat de "poate" și de soluții irelevante, am de gând să o readuc pe Missy înapoi cu orice preț.

— Poți să faci o vrajă de localizare și să-i găsești trupul?

— Pot face vrăji de localizare doar ființelor vii. Dar ce te-a apucat? Ai fost vrăjitor, știi că fata pe care încerci să o aduci la viață este pierdută. Trezește-te la realitate înainte de a fi prea târziu, Dante.

Îmi cobor privirea în pământ și expir puternic.

— Îmi pare rău! continuă ea, în timp ce se ridică de pe scaun. Dar până la urmă era un simplu om, nu? Ești vampir, reintră în joc și caută-ți alta, niciodată nu e prea târziu pentru voi.

Are dreptate, gândesc eu, în timp ce o privesc cum se îndepărtează de mine. Știu că Missy e moartă de-a binelea, însă nu mi-o pot scoate din minte. Nu pot accepta faptul că ea nu mai e aici. De fiecare dată când intru într-un bar, am obiceiul să aștept să mă prindă de braț și să-mi spună că îi este teamă de locul ăsta, însă asta nu se va mai întâmpla vreodată.

Am pierdut-o.

Mă ridic de pe scaun și mai arunc o bancnotă pe tejghea, apoi mă îndreptând spre ieșirea din bar. Chiar înainte de-a ajunge la ușă, cineva mă prinde de braț și mă întoarce înapoi. O fată cu părul roz până în dreptul umerilor, ochii căprui ce îi sclipesc datorită cantității de alcool consumate și cu un zâmbetul inocent pe buze, își așază palma pe brațul meu. Observ că este îmbrăcată într-o simplă rochie albă fără umeri și cu o palmă mai jos de fund, fapt ce mă determină să-mi ridic o sprânceană.