Next Shifting

Capitolul 1

Ce mama naibii fac aici?

"Pentru numele lui Dumnezeu, Aileen! Încearcă să te concentrezi puțin!"

Un strigăt.De atât a fost nevoie ca să fiu readusă cu picioarele pe pământ.Antrenorul meu se uită la mine destul de nervos, dar nu îl pot condamnda.Mă aflu pentru a nu știu câta oară pe ziua de azi pe un blockstart, în încercarea de a-mi bate un record personal.Dar lipsa somnului a reușit să îmi mănânce de vie abilitatea de a mă concentra.Nu fac altceva decât să mă holbez de jur împrejur la bazinul albastru plin de așa-ziși "rechini".Nu vă speriați, sunt doar alți oameni mai mult sau mai puțin experimentați ca mine în tainele înotului.

Mă uit înspre bazin și scutur din cap.Mă dau jos și mă duc lângă antrenor.

"Scuze, cred că sunt doar obosită."

Jackson, antrenorul meu, se uită atent la mine, apoi ridică din umeri cu un mic oftat și spune :

"Uneori îmi amintești foarte tare de tatăl tău."

"Toată lumea îmi zice asta.Chiar atât de tare semăn cu el?"

"Ești Hayden Smith în varianta feminină, excepând faptul că eşti blondă.Poți întreba pe cine vrei că tot asta va spune."

Nici tata nu e departe de a fi blond.

Nu mă pot abține să nu zâmbesc, oricum.Tata are acum patruzeci și trei de ani și tot arată bine, așa că o să iau asta ca pe un compliment.

"Mergi acasă și odihnește-te.Ne vedem mâine la aceeași oră."

După ce mă duc în vestiar și mă schimb, iau primul autobuz pe care îl prind și mă întorc acasă.Când ajung în lift, apăs pe butonul cu numărul zece și ușile încep să se închidă.Aud pe cineva strigând "ține liftul!" ,dar nu fac altceva decât să apăs pe un nenorocit de buton ca să se închidă ușile mai repede.Nu simt nevoia să am un străin în lift cu mine, mai ales având în vedere tâmpeniile pe care le-am mai văzut la TV.Dacă e să rămân blocată, măcar rămân naibii singură și nu cu vreun ciudat, iar dacă e să nu, sunt în completă siguranță.

"Cineva acasă?" strig eu prin apartamentul întunecat și călduros după ce îmi pun rucsacul pe podea și îmi dau jos cele zece mii de straturi de haine.

E noiembrie.Deci da, e frig afară de îngheață apele.

"În bucătărie!" aud vocea mamei și mă duc acolo săgeată.

Mirosul de spaghete se face simțit și de nasul meu înghețat.Sunt ruptă de foame.Nu pot să cred totuși că mama are destulă energie să facă de mâncare la şapte dimineața.Dar asta e, presupun că nu ai de ales atunci când minunata ta odraslă are antrenament de la cinci dimineața și vine acasă flămândă pe la şapte ca mai apoi să plece și la liceu.

"Hei amândurora." îi salut.

Mama îmi zâmbește iar verdele din ochii ei se luminează, în timp ce tata îmi face într-un mod haios cu mâna și cască.Părul lui e de-a dreptul răvășit iar al mamei e pieptănat frumos și prins într-o coadă la spate.

Slavă Domnului că moștenesc părul mamei și că nu trebuie să îmi bat capul prea tare când vine vorba de aranjat, ținând cont de faptul că toată ziua mă învârt între bazin, liceu și casă.Sora mea, spre deosebire de mine, îl moștentește pe al tatălui meu și uite așa o aud dimineața înjurând placa de păr când se frige la degete.Asta când se pregătește psihic suficient de bine cât să îl îndrepte.

Apropo de ea...

"Unde e Davina?" întreb eu, căscând ochii după căpița de fân din capul soră-mii care, aparent, nu se află aici.

"Doarme." răspunde tata. "Când am încercat să o trezesc m-a scos afară din cameră."

Râde, iar eu nu mă pot abține din a face la fel.

"Lungită pe tot patul?" adaug eu.

"Tu eşti cea care doarme pe tot patul.După cum îți spune toată lumea, eşti varianta mea feminină."

Davina îi seamănă mamei din toate punctele de vedere, exceptând părul, după cum am spus.Ea e sora cea organizată,care are grijă de toate, care e ordonată.Eu, spre deosebire de ea, sunt un dezastru mergător, iar mama nu ezită să îmi amintească de fiecare dată (ca și Jackson) că eu și tata suntem ca două picături de apă.Și să vedeți ce frumos e să fii un astfel de dezastru când ai atâtea de făcut!

" 'Neața tuturor." aud vocea soră-mii atunci când apariția ei în bucătărie reușește să mă ia prin surprindere.

Se așează jos, la masă, lângă tata iar eu mă duc și o ajut pe mama să pună masa.După ce toată lumea începe să mănânce, mă holbez într-un mod jucăuș la ea.

"De ce te uiți așa la mine?" întreabă Davina confuză.

Oh, draga mea soră, dar nu mă uit la tine, ci la acel cârlionț hazliu care îți atârnă pe frunte.

"Aileen, lasă-mi nabii părul în pace."

"Dar nu am zis nimic de..." încep eu, cu nevinovăție, dar sunt întreruptă.

"Știu că asta gândeai.Jur că într-o zi o să îți pun părul pe bigudiuri în somn să vezi cum e."

"Gata, fetelor.Bănuiesc că vreți să mai aveți timp să vă și pregătiți pentru școală." ne ceartă mama."Aveți şaişpe ani, încetați odată."

"Hei, Davina are şaisprezece, eu am optsprezece."

Mama ne aruncă amândurora o privire de parcă ar spune "haliți odată sau vă îndes pastele alea pe gât cu tot cu furculiță" așa că tăcem amândouă.E liniște completă, până când tata și sufletul lui copilăresc se fac auziți :

"De parcă le și trebuie timp să se pregătească pentru școală.Nu e ca și cum există vreun elev care să se chinuie să nu întârzie pentru că iubește orele de curs."

"Taci și mănâncă, Hayden." îi dă mama replica.

. . .

"Deci jur, dacă mai stăm mult aici fac reclamație." se plânge colega mea, Kate şi totodată cea mai bună prietenă a mea din liceu.

"Pe bune? Tu arzi de nerăbdare să suporți balivernele profei?"

"Mai bine balivernele alea decât frigul de aici.Şi partea cea mai enervantă e că astăzi trebuie să aşteptăm la toate orele înafara sălii de clasă." adaugă ea, în timp ce îşi trece o mână prin părul său castaniu, tuns bob.

Mă sprijin de perete şi îmi pun căştile în urechi, ascultând melodiile preferate pentru a mai scăpa de plictiseală.Lumea trece şi trece pe lângă mine şi nu fac altceva decât să mă holbez la trăsăturile fiecăruia în parte.

Hei, ăsta seamănă cu un cântăreț al cărui nume îmi scapă.

Hmm, tipul ăsta are un păr genial.

Wow, ăsta seamănă incredibil de tare cu actorul meu preferat.

Poate chiar prea tare.

Mult prea tare.

Chiar arată bine.

"Aileen?" o aud pe Kate vorbindu-mi şi realizez că mă trage de mânecă."A venit profa, hai să intrăm în clasă."

"Deja?" scutur uşor din cap şi îmi iau ghiozdanul. "Bine, să mergem."

"Eşti în regulă?"

Mă uit de jur-împrejur.

"Da, sunt în regulă, să mergem."