Next Shifting

Capitolul 9

La auzul cuvintelor mele, Daniel face ochii cât cepele, iar figura lui surprinsă este de-a dreptul amuzantă.Îmi flutur mâna în fața ochilor lui pentru a-l aduce la realitate.

"Tu vorbești serios?" întreabă el, iar eu dau din cap afirmativ.

"Nu a mai scris nimic după, oricum.Nu a mai avut timp."

"E incredibil, care erau șansele să avem parte de o asemena coincidență?" râde el.

Și râd și eu alături de el.

"Te pot ruga ceva?" adaugă.

"Depinde, ce este?"

Își freacă palmele de coapse și privește în sus pentru câteva secunde pentru a-și aduna cuvintele.

"Aș putea să...să îl cunosc pe tatăl tău?Jur că mi-aș da o zi din viață să îmi întâlnesc scriitorul preferat."

Rămân înțepenită pentru scurt timp.Mi se pare ciudat cum sună "scriitorul meu preferat" când vine vorba de tata, având în vedere că a scris atât de puțin, dar o să trec peste asta și o să continui conversația.

"Chiar acum?"

"Nu, nu neapărat acum, e aproape ora unsprezece noaptea.Dar poate într-o zi..."

Lasă fraza neterminată.

"O să vorbesc cu el.Sunt sigură că i-ar face plăcere."

Se face liniște pentru câteva minute, timp în care eu mă holbez la cerul întunecat, iar apoi realizez că ar trebui să fiu în casă la ora asta.Aparent, Daniel îmi citește gândurile și mi-o ia înainte.

"Hai să te conduc sus."

Ne ridicăm de pe banca din fața blocului și intrăm în scară, apoi în lift, apăsând pe numărul zece.Ajungem destul de repede și slavă cerului că am ieșit odată de acolo.Îmi place să stau la înălțime dar urăsc spațiile mici, după cum probabil am mai menționat.

"Mi-a plăcut ieșirea asta." spune el."Și mi-ar plăcea să ieșim în continuare.Ce spui?"

"De acord.M-am simțit super în seara asta."

După ce ne privim unul pe altul pentru câteva secunde, se apropie de mine și își încolăcește brațele lungi în jurul meu, trăgându-mă într-o îmbrățișare strânsă.Capul meu se așează pe pieptul lui și pot să spun că iubesc senzația asta.

Nu știu de ce, dar mă simt de parcă am o armură în jurul meu.Mă simt protejată.

Probabil de asta sunt înnebunite unele fete după tipii înalți.Mă rog, unele sunt căzute în cap și după cei foarte dezvoltați din punct de vedere al musculaturii, dar mie nu îmi prea pasă de aspectul ăsta.Unora nici măcar nu le stă bine.Și să fim serioși, nu suntem în filme, unde toți tipii au doi metri înălțime și arată precum culturiștii.Nimeni nu este, defapt, scos din revistă.Din punctul meu de vedere, oamenii perfecți sunt oamenii cu defecte.

Sincer, nu mi-l pot imagina pe Daniel cu bicepșii cât capul meu de mare, mi s-ar părea ciudat.

Și da, vorbesc despre el pentru că încă mă aflu în îmbrățișarea respectivă.

"Noapte bună, Aileen." șoptește el.

"Noapte bună." îi răspund.

Apoi intră înapoi în lift și pleacă, iar eu mă duc în casă.În apartamentul meu e destul de liniște, lumina din dormitorul alor mei e stinsă deci probabil doarme și patul sub ei, iar în camera mea și a soră-mii lumina încă e aprinsă.Îmi sprijin capul și spatele de ușa de la intrare după ce o închid în urma mea și clipesc lent.Oftez.Un zâmbet mic îmi întinde buzele și niște emoții ciudate îmi năvălesc trupul.Niște emoții care mă fac să mă duc și să îmbrățișez fiecare om care îmi iese în cale.