Next Shifting

Capitolul 30

După câteva zile, suntem anunțați la școală că urmează simulările examenelor finale, așa că zilele următoare ni se dă liber ca să reușim să învățăm.Minunat.Oricum nu am mare lucru de învățat.La engleză știu toate textele pe care ar trebui să le învățăm, iar la mate va trebui doar să răsfoiesc caietul ca să învăț formulele.Că altceva nu știu ce aș putea să fac, din moment ce sunt varză la materia asta iar Engel nu mă înghite.Dar oricum nu m-aș duce la pregătire la ea.Mai mult ca sigur aș sfârși îndesându-i caietul de mate pe gât.

Așa că două zile renunț la antrenamente (deși nu am renunțat în viața mea la antrenamente pentru școală), spunându-i lui Jackson că am de învățat și îmi petrec vremea pe acasă cu caietul de mate în brațe.Încă nu pot să cred că fac asta.

În dimineața primei simulări mă duc cu jumătate de oră mai devreme la școală pentru a mă uita la repartiția elevilor pe săli.Nu mă interesează cine e cu mine în sală, ci doar locul în care trebuie să mă duc eu.Și așa nu cunosc prea multă lume și sunt slabe șanse să fiu în sală cu o persoană cunoscută.

Sala 17.Bine de știut.

Mă duc direct înspre sala menționată și intru.Nu am întârziat.Ba chiar am ajuns printre primii trei.Doar nu am plecat cu jumătate de oră mai devreme degeaba.Nu am la mine decât două pixuri, un bidon cu apă și un act de identitate.Unul dintre profesorii supraveghetori mă întreabă cum mă numesc, se uită pe o listă și îmi spune unde să mă așez.Locul meu e în spate, în ultima bancă.Băncile au trei locuri, deci vor mai fi doi lângă mine.În aproximativ un sfert de oră se umple clasa, dar între mine și băiatul așezat tocmai la celălalt capăt al băncii în care stau, a rămas un loc liber.Bucuria mea.Simt că am puțin spațiu personal.

A venit directoarea să ne aducă subiectele.Azi dăm la matematică.Nu intra în panică, Aileen.

După ce rezolvăm toată tărășenia cu iscălirea numelor și ștampilarea și tot ce mai trebuie, suntem lăsați să ne apucăm de treabă, nici nu apuc să rezolv primul exercițiu până la capăt, că se aude o bătaie în ușa clasei.Se pare că cineva a întârziat.Aleg să nu îmi ridic capul din test și să îmi continui treaba, dar urechile mele nu pot să nu audă vocile profesorilor supraveghetori.

"Mă scuzați că am întârziat.Am fost blocat în trafic." spune persoana tocmai apărută în clasă.

"E în regulă, nu a trecut prea mult timp.Cum te numești, tinere?"

"Daniel Wolf."

Cred că îți bați joc de mine.

"Uite acolo, în ultima bancă."

"Mulțumesc."

Zăresc expresia feței lui atunci când vede lângă cine trebuie să se așeze.Un amestec de șoc, panică...și regrete.

În mod clar eu am noroc la ghinion.

S-a zis cu ultima mea fărâmă de concentrare și cu spațiul personal.Îmi arunc ochii înapoi în foaie și mă prefac că nu l-am observat venind în clasă.Deși s-ar putea să și dea seama, pentru că au început să îmi tremure mâinile ca naiba.

"Vă rog să nu vorbiți deloc între voi." spune unul dintre profesori.

Iar Daniel cred că îl ascultă pe deplin, pentru că nu spune absolut nimic când apare lângă mine.

Calculați suma rădăcinelor pătrate ale funcțiilor...ce ?

Nu mai reușesc să citesc enunțul până la capăt.Încep să intru în panică.La naiba.Și eu care speram să nu mă panichez.Sper să îmi ajung trei ore ca să mă calmez și să îmi rezolv și eu testul.Sau măcar o parte din el, pentru că în mod evident nu știu să fac toate exercițiile.Eu v-am spus că sunt praf.De ce dăm astfel de simulări când pentru mine mai urmează un an până termin liceul?