Next Shifting

Capitolul 58

Stăm așa de mult la patinoar că ne prinde ora cinci după amiaza.Și judecând după faptul că e iarnă, deja e întuneric.Mergem să ne schimbăm de patine și ne urcăm în mașină.Sunt înghețată de frig.Și Daniel la fel.Nasul i s-a înroșit ușor și are părul zburlit.De al meu nici nu mai vorbesc, cred că e înghețat de a dreptul, ținând cont că stă extrem de țeapăn.

"Ferească, îmi tremură carnea în mine." se plânge Daniel când intrăm în mașină.

Pornește mașina, dă drumul la căldură și ne punem amândoi centurile.

"Pregătită?" mă întreabă.

"Pregătită să nu știu unde plec? Ca întotdeauna."râd eu.

"Apropo, să știi că stăm peste noapte." zice relaxat.

"Stai, ce? Dar avem școală mâine!"

Daniel începe să râdă iar eu mă uit la el extrem de confuză.

"Mi-a șoptit o păsărică un secret : mâine nu avem ore."

"Și eu de ce nu știam?"

"Pentru că păsărica aia a vorbit cu mine, nu cu tine." râde el.

"Serios, ăsta e modul tău de a spune că tragem chiulul mâine sau că avem liber pe bune?"

"Nu glumesc, chiar avem liber."

Aleg să mă mulțumesc cu faptul că nu îi voi vedea fața lui Addy mâine, sau pe a doamnei Engel și nu pun întrebări mai departe.Avem liber! Da, pentru mine e o bucurie la fel de mare ca un zece la matematică...pe care știm cu toții că nu îl primesc.Deci vă puteți imagina.

"Poți să tragi un pui de somn dacă ești obosită, durează în jur de două ore până ajungem acolo."

"Nu îmi dai nici măcar cel mai mic indiciu legat de locul în care mergem?"

Stă puțin pe gânduri.

"E frig."

"Ei haide, doar atât?"

"Oh, e și zăpadă."

"Mă agit degeaba cu tine, nu?"

"Cam așa ceva."

"Bine, atunci noapte bună." râd eu și mă sprijin cu capul de geam, închizându-mi ochii.

"Noapte bună ție, că eu am viața amândurora în mâinile de pe volan acum."

"Bine punctat."

. . .

Peste ceva timp, simt cum ceva îmi zdruncină ușor umărul.Deschid ochii și mă văd cu capul lipit de geam.

"Trezește-te...am ajuns." îmi șoptește Daniel.

Încerc să mă desmeticesc.Dumnezeule, chiar am dormit adânc.Îmi scot centura și mă întind puțin, doar cât îmi permite spațiul strâmt din mașină.Mă uit în jur și nu văd mare lucru, decât vreo câteva căbănuțe iluminate cu niște instalații simpatice, ca de crăciun, dar nu multicolore.Nu reușesc să văd nimic în rest, e întuneric.

"Unde suntem?" întreb eu.

"La mare distanță de casă." râde Daniel.

"Nu am să mă contrazic acum cu tine."

Se întinde și mă sărută blând pe frunte.

"Așa te vreau.Hai să ieșim din mașină, mi-a amorțit fundul aici."

"Mie-mi spui? Încă mai încerc să îmi simt brațul drept."

Ieșim afară iar Daniel scoate două rucsacuri din portbagaj.