Next Shifting

Capitolul 47

Ajung acasă în sfârșit și îmi dau jos rândurile de haine de iarnă de pe mine.Exagerez, nu am atât de multe haine pentru că nu sunt deloc friguroasă, dar pentru mine un tricou, un hanorac peste și geaca de iarnă pe deasupra, mi se pare deja prea mult.

Îmi dau ghetele jos și mă duc în dormitor.

"Pe unde ai umblat soră-meo?" mă întreabă Davina, ridicându-și capul creț de pe pernă atunci când intru în cameră.

"Am ieșit la o cafea." îi răspund, așezându-mă pe scaunul de la birou.

"Cu Daniel?"

"Da."

Deschid calculatorul și îmi sare în ochi fișierul cu încercarea mea de a scrie o carte.Ar trebui să o continui sau exprimarea mea lasă de dorit? Ar fi interesant să încerc, totuși.

"De asta am dormit eu așa de bine.Nu a fost gălăgie." continuă ea.

"Dar nu fac gălăgie dimineața.Nici măcar nu miști când mă ridic din pat."

"Glumesc și eu cu tine! Of, of , ce rost are să ai o soră dacă nu faci mișto de ea măcar puțin?"

"De acord cu tine, creațo."

Intru pe fișierul despre care v-am spus.Am transferat tot ce aveam pe hârtie pe calculator.Îmi e mai ușor să lucrez așa.

E cazul să mai continui cu asta? Hmm...de ce nu?

"Scrii?" mă întreabă soră-mea.

"Asta încerc." îi răspund eu.

"Te-am întrebat până acum despre ce scrii?"

Îmi scarpin ceafa.

"Nu știu, iar dacă m-ai întrebat, eu nu îmi amintesc când."

"Bine.Atunci...despre ce scrii? Căci dacă mi-ai spus...nici eu nu îmi mai amintesc despre ce era."

Pentru câteva secunde cad pe gânduri.Ce scriu? Ce încerc eu defapt să fac aici? Un fel de continuare la cartea tatei?

Da, cam asta era.

Ceea ce "încerc" eu să scriu se bazează pe chestia cu pariul lui Daniel și pe toată treaba cu depresia prin care am trecut.Ei bine, în depresie nu am stat foarte mult timp.Acum sunt mult mai bine.Starea mea s-a îmbunătățit considerabil,mai ales de când am mers pentru prima oară la psiholog.Chipurile, nu am avut nevoie de mai multe ședințe.De atunci am tot încercat să fac chestiile pe care mi le-a sugerat soția lui Jackson.De exemplu, am realizat că voluntariatul face bine.Și într-adevăr, așa este.Am fost la un singur eveniment cu cei de la voluntariat și pentru că am socializat, am început să scap de problema asta.

Știm cu toții că socializarea se află în afara zonei mele de confort, așa că, datorită faptului că am ieșit din acest loc, am reușit să îmi revin...cât de cât.

Câteodată mă mai confrut cu stările depresiei, dar nu e atât de rău față de cum era în urmă cu câteva luni, când mă transformasem efectiv într-o legumă.Nu eram în stare de nimic.Nu aveam chef nici măcar să fac un duș.Dacă aș fi putut supraviețui stând numai în pat și holbându-mă la tavan, jur că asta aș fi făcut.

"Pământul către Aileen? Recepționezi?"

Davina își flutură mâna prin fața mea.

"Ai un monolog interior?"

"Un...ce?" întreb confuză.

"Nimic, nimic.Ai căzut pe gânduri.Te întrebasem ceva."

Îmi masez fruntea pentru câteva secunde.