Next Shifting

Capitolul 4

Orele trec şi ne pomenim în curtea şcolii.Decid să mai stau puțin de vorbă cu Kate înainte să plec acasă.

"Pot să te întreb ceva?" îmi întreb prietena.

"Sigur."

"Mai ştii poza aia în care era amicul tău şi colegul lui de bancă?"

Kate capătă o privire gânditoare.

"Ăăă, cea de care râdeam în ora de matematică?"

Dau din cap afirmativ.

"Ce e cu ea?"

"Cum îl cheamă pe băiatul de care râdeam noi? Îmi pare cunoscut."

Defapt, nu.Nu îmi pare cunoscut.Dar ceva mai credibil de atât nu pot să spun.Nu de alta, dar ce frumos ar fi să spun ceva de genul "Oh, ştii, se întâmplă să îmi placă de băiatul ăsta şi nici măcar nu ştiu cum îl cheamă, cu atât mai puțin să îl fi văzut la o distanță mai mică de un metru."

De ce a început să îmi placă de el?

Degeaba, Aileen, pentru că așa începi tu să placi băieți.

"Habar nu am cum îl cheamă.Dacă vrei o să vorbesc cu Mason.Asta doar dacă mă întâlnesc prin absurd cu el în drum spre casă."

"Mason?" întreb confuză.

"Aşa îl cheamă pe amicul meu, Aileen.Moment de blondă?"

O îmbrâncesc uşor cu cotul.Fir-ai tu de brunetă.

"Fir-ai tu de brunetă." îmi spun gândurile cu voce tare, iar Kate începe să râdă.

"Scuze, scuze.Dar ai deseori momente de astea.Cel puțin în ultima vreme."

"Se mai întâmplă rahaturi din-astea." ridic din umeri."Eu o să plec acasă, dacă afli ceva sună-mă, ok?"

"În regulă."

"Sau dacă ai nevoie de ceva."

"Sigur." îmi zâmbeşte.

Ne îmbrățişăm prieteneşte, apoi pleacă fiecare în drumul ei.

. . .

Deci, din câte ați observat, am o rutină zilnică destul de enervantă.Antrenament de la cinci, școală de la opt (unde dorm pe bancă, bineînțeles) și venit înapoi acasă.De altfel nici acasă nu fac mare lucru și nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu mai reușesc.Oboseala mea atinge cote maxime.Aș da orice să am energia necesară să fac și eu chestii interesante ca adolescenții de pretutindeni.Să o luăm de exemplu pe Davina.Ea vine de la școală, își face temele și ce naiba mai face ea de obicei, apoi dispare subit în oraș cu prietenii.Şi ea este sportivă de performanță, face atletism, dar antrenamentele ei nu sunt la ore din-astea anormale.Eu pe de altă pare, sunt obosită ca naiba și simt că trece adolescența pe lângă mine.Și ca să mai înlătur din această oboseală, aleg să îmi scot cartea din geantă și să mai citesc câte ceva despre părinții mei.Observ că au avut o poveste foarte interesantă și li s-au întâmplat mai multe chestii în mai puțin de un an de zile decât mi s-au întâmplat mie în toată viața.Dacă tot citesc, măcar intru în viața lor interesantă și uit puțin de a mea care și așa e nasoală și nu mă face să simt nimic.

Mama a fost răpită?

John ăsta e un mare dezaxat.

Cameră cu arme?

Răzbunare?

Drăcie, tata a omorât pe cineva?

Ce bine că sunt singură acasă.Mă ridic instantaneu din pat și mă îndrept spre ușa din dreapta toaletei și trag de clanță.Nimic.Nenoricita de ușă nu se deschide! Mă uit de jur împrejur iar ochii îmi rămân fixați pe un cui bătut în tocul ușii.E al dracului de sus, mai mult ca sigur tata a pus ăsta aici din moment ce el are un metru optzeci și ceva...adică aproape un metru nouăzeci.Iar eu sunt un pitic de grădină pe lângă el.Mai durează până cresc eu cât el.Asta dacă mai cresc, sunt fată la urma urmei.