Next Shifting

Capitolul 27

Să aibă tata dreptate? Mă iubește Daniel mai mult decât se iubește pe el însuși?

Dacă iau și gândesc toate chestiile astea din alt punct de vedere? Dacă la urma urmei aș încerca să îi înțeleg disperarea din cauza gesturilor sale?

Ce s-ar întâmpla dacă l-aș ierta?

"De unde știu eu că dacă îl iert nu va face alte greșeli la fel de grave?" continui să îl întreb pe tata.

"Toată lumea face greșeli.Nu suntem perfecți.Dar de ce nu suntem noi pozitivi și sperăm că așa ceva nu se va mai întâmpla niciodată?"

"Serios, tata? Când vreodată am fost eu pozitivă?"

"În regulă.M-ai închis." și începe să râdă."Dar totuși, încearcă să pui asta în aplicare."

Deci eu ar trebui să merg acum și să-i sar în brațe, spunându-i că îl iert?

"Lasă-l puțin pe jar, lasă-l puțin să fiarbă, dacă simți totuși nevoia să îl pedepsești în vreun fel.Dar nu îi ține ranchiună.Iartă-l la urma urmei.Cu toții merităm iertați."

De când e tata atât de sensibil?Jur că parcă nu e aceeași persoană care era în cartea scrisă de el.Aș da orice să îl fi cunoscut pe acel Hayden de nouăsprezece ani.Sunt tare curioasă ce s-ar întâmpla dacă l-aș pune pe tata lângă versiunea lui de adolescent.

"Așa am să fac." spun după ce ies din propriile gânduri legate de vechiul său personaj."Mulțumesc de sfaturi."

PERSPECTIVA LUI DANIEL

Să ferească Dumnezeu ce e în apartamentul ăsta.Totul arată de parcă a avut loc un cutremur sau un atac terorist.Sau poate ambele.Varul de pe pereți e șters, are doar o culoare prăfuită.Ușa de la vechiul dormitor e deschisă larg, aproape ruptă din balamale, și o lumină albăstruie vine de acolo direct în hol.Nici măcar nu arată de parcă aș fi locuit aici vreodată.E plin de praf și e frig.Intru și prin restul camerelor, având parte de același peisaj.Praf, crăpături în pereți și chestii dărâmate.

Atât eu cât și Mike ne-am înarmat cu mături, farașe, găleți și alte produse de curățare ca să facem apartamentul ăsta locuibil.Nici măcar nu știm de unde să începem.Se aude vuietul curentului prin crăpăturile geamurilor.Cred că tot ce a rămas întreg din apartamentul ăsta e ușa de la intrare.

"Ești gata?" îmi întreb fratele mai mic.

"Sunt gata când ești tu."

"Eu iau dormitorul.Tu mergi în sufragerie."

Fratele meu ascultă cu exactitate indicațiile mele iar eu mă îndrept spre vechiul meu dormitor.De unde mama naibii să încep?

Mă înarmez cu mătura (ținând cont că nu am avut cum să luăm un aspirator) și încep să iau stratul gros de praf de pe podea ca să pot să spun că văd pe unde calc.Tușesc de rup în două.Cine fir-ar să fie a inventat tusea?Mă gândesc să deschid puțin geamul și exact asta fac, încercând să îl deschid în așa fel încât să nu se spargă în propriile mele mâini.Era să cadă din balamale, dar e ok.

După aproximativ jumătate de oră, praful e dispărut.Singurul lucru rămas relativ întreg de aici e un șifonier vechi de când erau străbunicii mei în viață.Mă duc la baie să umezesc o cârpă, iar după ce mă întorc stropesc puțin geamurile cu soluție pentru a le curăța.Abia de se vede ceva pe ele afară de murdare ce sunt.

După ce termin de scos toată mizeria din cameră, mă duc în sufragerie să văd în ce stadiu e Mike.Văd că și el a terminat, așa că se duce să curețe baia și eu rămân cu bucătărie.Nu am mare lucru de curățat nici aici, la fel cum a fost și în dormitor.Doar praf.Tot ce a rămas în apartamentul ăsta e praf.Mobilă nu prea mai este, decât vreo două trei chestii uitate de lume despre care au considerat ai mei că nu mai avem nevoie.Noi nu am avut nimic de spus legat de ele.Cel puțin eu.Mike era încă un bebe când ne-am mutat de aici așa că nici dacă ar fi încercat să spună ceva nu ar fi putut.