Next Shifting

Capitolul 26

PERSPECTIVA LUI AILEEN

După ce că nu era o zi destul de nasoală (ca toate celelalte din ultima vreme, de altfel) a trebuit să mă mai cert și cu Daniel.Sau mă rog, orice ar fi trebuit să fie ceea ce s-a întâmplat între noi.

Știu că am spus că vreau să vină la mine să-mi vorbească, dar vreau să înțeleagă totodată că nu las garda jos atât de ușor.Îl fac să sufere? Da.Dar și el m-a făcut pe mine să sufăr.

Iar roata se întoarce.

Of, Aileen, ce sucită mai ești.

Nu mă mai las așa de ușor.De fiecare dată când am avut parte de diferite conflicte am fost cea care a cedat prima și care a iertat.Da, într-adevăr, se spune că deșteptul cedează primul.Dar nu ești chiar întotdeauna deștept dacă lași din prima garda jos.

Iar pauza asta îmi va oferi ocazia de a mă gândi dacă toate astea merită.

Vom avea de suferit amândoi? Probabil că da.Eu o să sufăr? Absolut, pentru că mi-e dor de el la culme, dar nu voi recunoaște asta în veci.Cel puțin nu în fața lui.El va suferi? Asta nu am de unde să știu, dar când am ajuns ieri lângă colegii mei, am tras un ochi în spatele meu și l-am văzut ghemuit lângă perete cu capul în poală.Părea supărat.Dar și-o cam merită.Știu că a avut probleme, dar ar fi trebuit să se gândească la chestia asta și din perspectiva altuia, nu doar din a lui.Nu s-a gândit pentru o secundă că rezolvându-și problemele lui, îmi va cauza mie altele.

Îmi și amintesc ce spunea tata : să am grijă să nu mă stric pe mine în timp ce îl repar pe el.Dar problema e că nu a fost nevoie să fac eu asta : Daniel m-a distrus pe mine în timp ce s-a reparat le el.

De la faza cu pariul nu am mai mers nici la antrenamente.Antrenorul mă tot sună și eu îi tot spun că mi-e rău, că nu pot să vin.Dar poate e cazul să sa mai duc, poate așa îmi voi limpezi puțin mintea.Chestia e că pur și simplu nu mai am chef de nimic.Poate că ceea ce mi s-a întâmplat mie nu e atât de grav, dar fiecare om are o perspectivă diferită.Fiecare persoană vede lucrurile altfel.Iar mie toate astea mi-au făcut sufletul vraiște.

Revenind la rutina mea plictisitoare.Sunt în ora de engleză și deși iubesc materia asta, nu am chef să răspund sau să dau de înțeles că exist în clasa asta.Timpul a trecut repede.Am noroc că e ultima oră și pe urmă pot să plec.

. . .

"Ești acolo, Aileen?"

Tresar datorită vocii antrenorului meu.Chipurile, am reușit să ajung la antrenament după amiază și să nu mai atârn în schimb pe pat ca o leneșă.Problema este că sunt puțin distrasă de propriile gânduri și m-a întrebat Jackson de vreo cinci ori dacă sunt bine.Da, sunt ok.

În schimb...

"Scuze." e tot ceea ce reușesc să spun.

Parcă a fost vorba că vin aici ca să îmi limpezesc mințile.

"Cinci sute de metri în stilul liber."(1) spune el iar eu dau afirmativ din cap.

Îmi mai așez puțin casca de înot și bag înăuntru șuvițele de păr ce mi-au ieșit de sub ea, îmi potrivesc mai bine ochelarii și în secunda următoare mă arunc în apa relativ rece a bazinului albastru.Deși am lipsit la câteva antrenamente, parcă înot mai repede.Uneori, pauzele ne fac un bine.Alteori, simți că îți pierzi condiția fizică de tot.Îmi era dor de senzația asta, îmi era dor să simt cum mă încojoară apa.Îmi era dor de liniștea de sub ea.

Nici măcar nu simt nevoia de a mă opri.Nici măcar nu simt nevoia de a respira.Nici măcar nu obosesc.Totul e exact așa cum ar trebui să fie.Când sunt aici uit de toți și de toate, pentru că fac exact ceea ce îmi place mie.Mă ocup de țelul meu în viață.Acela de a călca pe ulmele alor mei și de a deveni un nume cunoscut în istoria înotului de performanță.