Next Shifting

Capitolul 18

PERSPECTIVA LUI AILEEN

Cuvintele lui Daniel îmi îmbunătățesc considerabil starea de spirit.Nu am crezut că o să îmi facă atât de bine să îmi înșir absolut toate complexele în fața unei persoane care este dispusă să mă asculte.O persoană care ține la mine și care mă înțelege.Sau care măcar încearcă.Iar pentru mine genul ăsta de efort e cel mai important.

Oare să fie adevărat? E adevărat faptul că frumusețea constă în a fi diferit? Dacă e așa, eu de ce nu m-am acceptat până acum? Cred că ar fi cazul să o fac și să înțeleg că toate tâmpeniile pe care le-am înșirat mai devreme sunt doar în capul meu.

"Ai să vezi că în timp îți vei recăpăta încrederea în tine." continuă Daniel, întrerupându-mi gândurile.

"Va dura ceva până voi reuși să fac asta." îi zic eu.

Și într-adevăr, va dura ceva timp.

"Crede-mă, și eu am fost nevoit să lucrez cu propria mea persoană.Am avut și eu genul ăsta de gânduri.Exact ca tine."

"La ce te referi?"

Se îndreaptă puțin de spate și privește în gol.Începe să își aleagă cuvintele și realizez că e un subiect destul de sensibil pentru el, dar pe care îl va aborda oricum.

"Păi...și eu am fost complexat de înfățișarea mea cândva.Nu a fost plăcut să fiu mereu cel mai lungan dintre toți.Și să nu mai spun că nici masă musculară nu aveam, spre deosebire de majoritatea băieților de la mine din clasă și totodată, majoritatea prietenilor mei.Am încercat să pun pe mine ceva, dar pur și simplu nimic nu se prindea.Mi-am rupt mințile în două o vreme cu chestia asta, dar într-un final m-am uitat la mine în oglindă și mi-am zis : știi ceva? Cine te iubește, o va face indiferent de cum arăți."

"Cred că ți-am mai zis, dar unii și-ar dori să fie cât tine de înalți."

Zâmbește slab și se uită în jos.

"Pare plăcut, dar de multe ori nu e.E distractiv doar când poți să intimidezi unii oameni.În rest, e un chin.Trebuie să te apleci mereu când intri într-o cameră, pantalonii și mânecile de la bluze sunt întotdeauna prea scurte, nu îți găsești pantofi de mărimea ta pentru că toți sunt prea mici, pătura cu care te învelești când dormi nu e suficient de lungă și așa mai departe."

"Aici am și eu probleme, doar că eu sunt la capătul celălalt al firului.Nu ajung niciodată la raftul de sus, pantalonii sunt prea lungi și trebuie să suflec materialul, la fel și cu mânecile, și mereu când merg într-un magazin de pantofi, mă trezesc că cea mai mică mărime rămasă e cu două numere mai mare față de cât îmi trebuie mie."

După ce spun chestiile astea, Daniel stă puțin pe gânduri.

"Poate că asta e și ideea.Poate că de asta am și dat unul de celălalt.Opușii se atrag.Suntem făcuți să ne completăm unul pe celălalt.Te liniștesc când te agiți, mă faci să vorbesc când mă închid în mine...știi tu ce vreau să spun."

Mă întind și îi prind mâna într-a mea.Nu ezită de nicio culoare și își împleticește degetele cu ale mele.

"Și mi-e somn când ție nu își este.Deci cred că ar fi cazul să mă duc în minunatul loc pe care cu greu îl numesc acasă."

Și astfel se întrerupe momentul sentimental.

Realizez și eu că deja s-a făcut seară.Parcă a trecut doar o oră-două de când am ajuns acasă.Dar deja e opt și jumătate.Și cred că iar am nu știu câte apeluri de la Jackson care probabil se întreabă unde m-am evaporat de nu am mai ajuns la antrenamente.O să mă duc mâine dimineață.