New Orleans: Oraşul Vampirilor

Douăzeci şi unu

          Când citi mesajul, Raven scapă telefonul din mână.

          Nu îi vine să creadă că după aproape jumatate de an, în care mama sa a uitat de existența ei, nesunând-o sau nescriindu-i un mesaj, are tupeul să vină în casa tatălui ei şi nu singură ci cu nenorocitul care i-a stricat copilăria şi familia.

-  Raven ce se întâmplat, de ce plângi? o zguduie Xander, deoarece ea rămase într-o transă,amintindu-şi toate acele momente în care şotul mamei sale venea adesea beat şi se purta foarte rău cu ele.

        Pleca adesea de acasă în acele zile şi se ducea la Max, care o primea fericit, deoarece el se plictisea singur, părinții săi fiind plecați cu treburi.

-  Mama şi soțul ei sunt la mine acasă, spune ea revenindu-şi atunci când Xander o sărută pe frunte.

-  Si atunci de ce plangi, nu trebuie să fii fericită? întreabă nedumerit.

-  Pentru că eu nu vreau să fie aici, nici mama, nici Steave, spune plângând.

-  De ce, ți-a făcut ceva? spune încleştându-şi maxilarul.

-  O să îți spun Xander, dar nu acum, acum hai să mergem acasă, îi spune şi merg în maşină.

         După jumătate de oră cei doi au ajuns în fața casei, iar Xander voia să intre cu ea, dar Raven a insistat că vrea să meargă singură şi să îşi rezolve problemele. Acesta a acceptat, cu greu, dar a făcut-o, după ce a intrat în casă, el a plecat spre a lui.

        Jade îi deschide lui Raven şi se uită cu o față compatimitoare. Norocul ei este ca Filip, tatăl ei, este plecat în oraşul vecin cu un caz.

-  Unde sunt? întreabă indiferentă.

-  În living, mama ta mi-a spus să le aduc cafea şi când le-am adus-o au făcut figuri amândoi, ba că nu este dulce, ba că este prea fierbinte, scuza-mă că îţi zic, dar mama ta e o scorpie în toată regula iar bărbatul de lângă ea e un ciudat, nu ştiu cum ai putut trai cu ei atât timp, îi spune sinceră.

         "Crede-mă Jade, nici eu nu ştiu!" îşi spune în gând şi îi zâmbeşte fals şi se duce în living.

-  In sfarsit ai ve...

         Spune Anastasia, dar când o vede pe Raven se ridică de pe canapea, vrând să o îmbrățişeze.

-  De ce ați venit? întreabă rece şi distanta, refuzând îmbrățişarea.

-  Raven ce este cu tine, de ce te comporți aşa? întreabă Anastasia începând să plângă.

-  Şase luni, şase luni nenorocite de când am plecat şi nici un telefon nu ai dat şi acum mă întrebi de ce mă comport aşa? spune ea încercând să nu fie nepoliticoasă,deoarece orice ar fi făcut, totuşi este mama ei .

-  Ştiu, dar am avut treaba, se disculpă Anastasia.

-  Treabă? Ce fel de treabă? Să îi găteşti şi să îi speli hainele beţivului de lângă tine? întreabă ea enervându-se de la lacrimile sale de crocodil.

-  Raven nu fi nerespectuoasă! o atenționează mama sa.

-  Crede-mă mamă, asta este partea mea bună, daca aş vrea să vorbesc aşa cum am învățat în aceşti 13 ani de când am crescut alături de tine, crede-mă, s-ar lăsa cu violență, spuse râzând forțat amintindu-şi bătăile şi momentul când Steave a vrut să profite de ea.

-  Ce tot vorbeşti, noi te-am învățat bine, spune şi Raven se enervează.

-  Bine, m-ați învățat bine? Şi binele ăsta constă în bătăi zilnice de la gunoiul de lângă tine, la nopțile dormite pe la vecini sau atunci când a vrut sa profite de mine? întreabă ironică.