II.Treizeci și cinci

1.6K 150 45
                                    

- Pot să știu și eu de ce m-ai chemat aici și mai ales așa? întreabă Raven emoționată și nervoasă în același timp .

    Imediat ce lucrurile s-au clarificat între Xander și mama lui, în aceiași seară i-a propus ca în următoarea zi să iasă la o întâlnire .

    Dar întâlnirea la care s-a gândit Raven nu e aceiași pe care a pregătit-o Xander .

    Chiar dacă au adormit unul în brațele celuilalt, de dimineață Raven s-a trezit singură, dar cu un bilet lângă ea .

" Știu că te așteptai să mă vezi atunci când te-ai trezit și probabil vei fi supărată pe mine, dar diseară va fi doar despre tine ! "
Te iubesc! -Xander "

    Raven zâmbește și abia aștepta să vină seara pentru a descoperi surpriza făcută de iubitul ei .

    De dă jos din pat și intră în baie, acolo unde vede scris cu ruj pe oglindă "Te iubesc Accola!". La început a rămas surprinsă, dar mai apoi s-a înroșit puternic. Nu îi mai spusese niciodată ca o iubește, prima dată fiind cu o seară în urmă, și asta este destul de ciudat pentru ea .

    După rutina zilnică se duce în dulapul lui Xander, în care și-a pus câteva haine, iar atunci când l-a deschis un plic roz a căzut din el. Îl ridică cu o sprînceană ridicată și îl deschide curioasă .

" Iubire asta este doar începutul .
După ce te aranjezi te vei duce la mama, iar ea iți va da următoarea mea scrisoare .
Te iubesc! -Xander "

    Doamne, oare ce plănuiește nebunul ăsta? se întreabă zâmbind cu privirea la scrisoare .

    Coboară în bucătărie, acolo unde Martha pregătea micul de jun .

- Neața scumpo, o salută ea veselă punându-i o farfurie de clătite în față .

- Martha Xander ți-a dat o scrisoare pentru mine? întreabă după ce o salută la rândul ei .

- Doar dacă mănânci clătitele, altfel nu, replică Martha serioasă .

    Doamne, clătitele făcute de mama lui Xander sunt la fel de bune ca cele pe care mama ei le face. După ce le termină, Raven spală farfuria și așteaptă cu nerăbdare scrisoarea .

- Uite draga mea, spune Martha și îi întinde scrisoarea, apoi pleacă din bucătărie .

    Îl deschide repede și citește cu voce tare :

" Iubita, voi avea trei cerințe pe care le vei rezolva în schimbul scrisorilor .
Prima cerință: mergi în camera mea-a noastra- și caută o hartă în bibliotecă mea, apoi vei face ce scrie pe spatele ei .
Te iubesc! -Xander "

     Așa că se duce imediat în cameră și începe să caute prin biblioteca nici prea mică, nici prea mare. După ce a verificat cinci rafturi, care aveau peste douazeci și cinci de cărți, din cele douăzeci de rafturi, se hotărăște să nu caute în van și își ia un scaun pe care se urcă așa ajungând perfect la cel de ultimul raft .

    Agatha Christie, Jane Austen, Margaret Mitchell și alti autori cărora le adoră creațiile, sunt pe acest raf, unde a găsit și cartea ei preferată, Mândrie și prejudecată, în filele căreia găsește și harta pe care a căutat-o aproape o oră întreagă .

    Pe spatele hărți se află un mesaj pe care Raven îl citeste întrebându-se la ce căutari o va supune Xander .

" Prima cerință: Du-te în grădina și de la primul copac pe care îl vezi faci patru pași înainte, apoi doi în lateral, trei în fața și alți patru pași în lateral apoi mergi înainte până când vei vedea supriza mea .
Te iubesc! -Xander "

New Orleans: Oraşul VampirilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum