New Orleans: Oraşul Vampirilor

Douăzeci şi doi

         Xander stă liniştit la el acasă, în living, alături de Jason şi Derek, savurând un pahar de sânge.

-  Deci, te-ai îndrăgostit de mica muritoare? îl întreabă Derek.

-  Ce te face să crezi asta? îl întreabă la rândul său Xander.

-  Faptul că nu există zi în care să nu vorbeşti cu ea, şi nu ai omorât-o până acum, îi replică Derek.

-  Da chiar Xander, în afară de fata aia, ai mai omorât pe cineva in New Orleans, îl întreabă Jason, amintindu-şi de Zoe.

-  Sincer să fiu, da, dar nu în oraş, ci la periferie. Nu pot risca ca oamenii să afle de noi, chiar dacă legendele spun asta.

-  Da, legendele, dar cine să le creadă? Pentru că oamenii nu cred asta, adică nimeni nu şi-ar imagina că vampirii chiar există, spune Derek râzând .

-  Uite că micuța muritoare, aşa cum îi ziceți voi, s-ar putea să creadă despre asta, spune şi îşi mai pune sânge în pahar.

-  Ce? spun amândoi înecându-se cu sângele ce tocmai îl băuseră.

-  Am fost la ea acasă, şi am văzut ca citeşte o carte cu numele Istoria Orlaşului Vampirilor, şi când am întrebat-o dacă crede, mi-a răspuns că vampiri ar putea să existe, dar poate nu, şi nu am  insistat pentru că şi-ar fi dat seama că este ceva la mijloc, le povesteşte Xander.

-  Wow, Raven chiar este deşteaptă! exclamă Jason.

-  Şi asta te bucură, te bucură că va afla că suntem nişte monştri? spune el nervos.

-  Dar noi nu suntem moştrii, Xander! îi spune Derek.

-  Nu, nu suntem, doar omorâm oameni pentru a ne hrăni cu sângele din ei! spune ironic.

-  Nu gândi aşa Xander, ştii doar că noi omorâm doar oamenii care sunt răi, dar mai face şi exepți uneori, încearcă să îl liniştească Derek.

-  Iar eu sunt fiul primului mostru! îi spune ignorând ce a zis prietenul său.

-  Nu gândi aşa, dacă tatăl tau a făcut acel lucru oribil, acum mulți ani în urmă, nu înseamnă că şi tu vei face la fel, tu vei fi mai bun, pentru că eşti Xander, şi fiecare persoana, vampir este specială şi unică, îi spune Jason.

        Dar Xander nu apucă să îi răspundă lui Jason, pentru că telefonul a început să sune. Îl deschise şi rămâne uimit de apelant.

-  Hei, vrei să ne vedem în parcul de lângă liceu,am nevoie de tine!

-  Bine, în 10 minute sunt acolo! îi spune el şi inchide apelul.

         Xander se duce cu viteza în dormitorul său şi îşi ia nişte haine la nimereală, grăbindu-se să ajungă în parc. Vocea lui Raven denotă o tristețe, ce până acum el nu a auzit-o, şi este clar că ceva grav s-a întâmplat iar el îi va fi alături.

-  Frate, unde pleci aşa de grăbit? îl întreabă Jason.

-  Am o urgență, aşa că nu mă aşteptați să vin prea devreme, spune şi cu viteza de vampir ajunge în mai puțin de două minute.

      Între timp Raven se pregăteşte şi ea luându-şi nişte haine la întâmplare şi iese pe uşă, spunâdu-le celor din casă că pleacă la plimbare.

         În cinci minute a ajuns şi îl vede pe Xander pe o bancă. Se duce la el şi îl îmbrățişează.

-  Hei, micuțo ce ai pățit? o întreabă el, văzând că începe să plângă.