Ultimul Cantec

Miss Grey

Asa cum spune-am mai devreme...ziua asta nu poate fii mai ciudata de atat. De fapt...e prima oara cand o spun astazi.
Oricum. La asta nu ma asteptam in niciun caz.
Ce mie dat sa vad? O mica casa in copac din lemn masiv, cu o scara pentru a putea ajunge acolo.
-Iti place?
-Da e...neasteptat.
-Cum adica?
-Pai...
-Eu nu prea par genul acela care ar avea o casa in copac?
-S-au plimbarile pe plaja, s-au dubla intalnire.
-Nu stii multe despre mine domnisoara...
-Grey?
-Da, domnisoara Grey.
Asta e din nou ciudat.
-Ce zici, vrei sa urci?
-Ce sa fac? Adica pe asta?
Zic aratand spre scara ce pare nesigura ce se sprijina de copac.
-In niciun caz.
-Ei haide...ce, ti-e frica de inaltime, s-au ceva?
-Aham...s-au ceva?
Repet dupa el in timp ce mainile m-i se aseaza una cate una pe treptele scari, sincronizate cu picioarele.
Imediat ajung in ceea ce pare o ,,casa,, .
Si chiar este o casa. Ei...mai mult o camera. Are un pat, o masa, si un caiet.
Din instinct ma indrept spre masuta luand caietul in mana dar imediat imi este luat.
Imi face semn cu dejetul aratator cum ca nu am voie.
-Nimeni nu imi atinge caietul.
-Serios? Dar tu il atingi.
-Pai ce este al meu, doar eu am voie sa ating.
-Ma rog...
Imi dau ochii peste cap, uitandu-ma in jurul meu.
Imediat incheietura imi este prinsa de o mana puternica.
-Olaf...te-am adus aici pentru ca vreoiam sa vorbim linistiti. Sa ne cunoastem mai bine....asa ca orice intrebare ai avea, acum e momentul sa-mi spui. I-ar apoi bine inteles, e randul meu.
Serios? Chiar orice intrebare? Ma simt emotionata. Dar voi incerca sa nu-l fac sa se simta la interogatoriu.
-Bine...
As putea afla orice acum, de ce nu mai am toate acele intrebari in minte? Parca s-au evaporat.
Desi...o noua intrebare isi face loc printre toate.
-Atunci cand...ne-am vazut pentru prima data, pe sosea...cine era tipul acela?
Se incordeaza vizibil i-ar mana ii aluneca dintrodata de pe incheietura mea.
-Intrebarea mai buna e cum ai reusit sa ma opresti?
Ma asteptam la asta. Raspunde la intrebare cu o alta intrebare.
Da, ne cunoastem mai bine.
Poate ar fii mai bine sa nu mai insist pe sibiectul asta. Nu stiu, poate e prea...devreme.
:
:
:
-E destul de tarziu, ar trebui sa mergem.
Ne indreptam spre masina i-ar fiecare isi i-a locul sau.
Tot drumul pana acasa nu am mai spus nimic. Doat prive-am absents pe gram cum picagurile de ploaie lovesc geamul masinii. Uneori ii mai simte-am privirea dar nu ma intorce-am.
Cat timp am stat acolo am aflat ca are 21 de ani...ca familia s-a e...complicat.
Asta a fost raspunul la toate intrebarile mele. ,,E complicat.,,
In rest...pai, asta e tot.
Acum am ajuns acasa, deschid portiera si dau sa intru in casa fara sa mai spun mimic,dar nu am sanse.
Ma prinde din nou de brat dar de data asta, putin mai sus, aproape de cot. Ma trage spre el, mana coborandui spre incheietura mea.
Stropii de ploaie ne acopera usor fetele, i-ar cateva picaturi s-au asezat pe firele noastre de par, astfel facandu-l sa se lipeasca de fata mea, dar se pare ca nu pentru mult timp, caci o mana se aseaza stangace pe fata mea dandu-mi la o parte firele ude de par.
Mana i se strecoara acum pe talia mea aducandu-ma mai aprope de el.
Talia si o parte din fata mea sunt atinse de mainile sale ce parca ma inmoaie sub stropii de ploaie calda.
Ne apropiem mai mult, dar usa se aude deschizanduse i-ar o voce puternica se aude din spatele ei.
-Clara, ce faci acolo?
Ma dau imediat in spate dar fara tragere de inima si ma rog in gand sa fie doar...
-Matteo?
-Chiar aici. Ce se inatmpla?
Ii priveste pe Fast care sta la cativa centimetri de mine.
-Eu...a...nu stiam ca esti acasa.
Ma dau un pas inainte incercand sa nu fac situatia asta mai ciudata de cat e.
-Acum stii. Pai si? Intra. S-au vrei sa stai in ploaie? Hm...frumoasa scena.
Fratele meu chiar vrea sa imi puna cerul in cap.
Dau sa intru in casa dar apoi ma intorc repede.
-Eu a...noapte buna.
Intru cat pot de repede in casa inchizand usa in urma mea.
Matteo mai are putin si se sparge de ras in timp ce eu il sagetez cu privirea.
Urc scarile pana la mine in camera fara sa-i mai dau vreo explicatie. Oricum nu mai am puterea nevesara penturu asta.
Intru in camera mea si ma uit pe geam.
Masina nu mai esti acolo, ceea ce inseamna ca a plecat.
Oftez, dupa care trag stolurile si ma schimb repede in ceva uscat si calduros.
O sa fac maine un dus, acum o sa-mi prind parul intr-un coc, dupa care ma bag in pat.
Ziua asta a fost cat se poate de ciudata. Sper doar ca Matteo sa nu-i spuna nimic tatei.