Ultimul Cantec

A strange day

Dap, asa cum credeam...ziua asta nu poate fii altfel decat linistita. Am ceva timp ce când stau pe acest sezlong, care din cate se pare, nu ma lasa sa ma ridic, dar daca o sa raman aici, voi pierde toata distractia. Ma hotarasc pana la urma sa intru si eu putin in apa. Ma ridic de pe sezlongul mult prea comfortabil, indreptanduma spre piscina. M-am pregatit deja, asa ca nu mai trebuie sa pierd timpul cu costumul de baie pe care il ave-am deja pe dedesupt. Imi desprind parul,lasandu-l sa-mi cada pe umeri, dupa care fac prima miscare spre apa din piscina. La primul contact cu apa, pare destul de rece, dar asta nu ma ompreste si ianintez putin, c-am pana când apa ajunge sa imi inconjoare genunchii. Am inteles ca Karina s-a dus pana la baie, i-ar ceilalti sunt...pe aici pe undeva. Mai inaintez inca putin, insa cu grija. Nu as vrea sa am un incident neplacul. Pentru ca desii iubesc apa, si de fiecare data ma relaxeaza, spre deosebire de Karina care  e o innotatoare excelenta, eu nu stiu sa innot prea bine. Adica practic de loc. Sunt ca un peste pe uscat. Acum apa imi ajunge pana la mijloc, inconjurandu-mi soldurile si picioarele. Ma apropii de un perete al piscinei, si raman acolo cateva minute pana ma gândesc ce sa mai fac.  Ma gândesc sa o astept pe Karina si dupa mai vad eu. Oricum, deja a inceput sa se inopteze, si ar trebui sa mergem si noi acasa.

Tocmai când incep sa imi golesc mintea de toate, i-ar ochiimi se inchid, simt ceva ce ma apuca de picioare, tragandu-ma sub apa. Din instinct incerc sa ma agat de ceva, dar realizez ca nu am de ce, si in plus e deja prea tarziu pentru ca capul meu e deja sub apa. Incerc din nou sa ma agat de ceva, desii nu pot vedea nimic, din cauza faptului ca am ochii inchisi. Dar de data aceasta gasesc ceva de care sa ma agat, i-ar acel ceva ma trage din nou la suprafata. Când in sfarsit simt din nou ca pot ra respir, trag o gura mare de aer, in incercare de a ma calma putin.

Dupa ce imi calmez putin bataile inimi,  imi deschid ochii spre sursa ce inca ma tine ca sa nu ma scufund din nou. Nu mai simt nimic sub picioare, ceea ce inseamna ca aici apa e mult mai adanca si nu a fost doar imaginatia mea.

Când in sfarsit pot vedea clar cine este, simt deja cum mi s-a umplut paharul.

-Ai innebunit?!

Simt deja ca i-au foc si nu este de la caldura de afara. Tot ce face el e sa inceapa sa rada ca un idiot.

- Idiot...

-Hei, bine gata. Scuze, dar chiar ave-ai nevoie sa aia. De când ai venit stai doar si te plictisesti. Asa stii tu sa te distrezi la o piscina.

-Nu ma plictiseam, doar ma relaxam.

-Aha. Bun pai o sa ai timp destul pentru asta. Dar mai intai...

-Nu, nu, nu, st...

Nici nu am timp sa imi termin propozitia, ca din nou, sunt trasa sub apa, doar ca de data aceasta, trag o gura mare de aer inainte sima agat din instinct de singurul lucru solid din jur, înafara de peretii piscinei. Oricum,in acest moment, sunt destul de departe de orice ce alt lucru solid.

Simt doua maini care mi se aseaza pe talie, i-ar picioarele care acum ne sunt impletile, imi dau o stare ciudata.

O mana ce se desparte de talia mea, acum imi este asezata e fata, i-ar eu fara sa vreau imi deschid ochii,parca si uitând, de orice altceva.

Imediat ce imi deschid ochii, realizez cat este de aproape. Imi zambeste si continua sa ma priveasca. Dar ceva nu este in regula, simt ca ametesc. Imi deschid gura sa spun ceva, dar apoi realizaz ca inca sunt sub apa. Ameteala devine din ce in ce mai profunda, facandu-ma sa inchid ochii, si imi simt corpul lasandu-se moale in bratele sale.
;
;
;
Imi simt tot corpul amortit, imobilizat. Nu ma pot misca, nu pot vorbi, nu pot vedea unde sunt.
Tot ce stiu este ca mie foarte frig si ca sunt intinsa pe ceva tare. Incerc sa imi deschid ochii pentru a vedea ce se intampla cu mine, unde sunt si de ce mie atat de frig. Dar in zadar. Apoi incerc sa vorbesc dar nici asta nu-mi iese prea bine. Bun...sa vedem, ultimul lucru pe care mi-l amintesc. 

Trec vreo 30 de minute in care eu incerc sa-mi amintesc cum am ajuns aici, dar mintea mea e goala. Frigul pune stapanire pe mine si fara s vreau, o lacrima mi se surge pe tampla ca mai apoi sa-mi ajunga in par. Chiar o sa se intample? Asa o sa mor? inghetata? 

Nu! Refuz sa mor in felul acesta. Dar ce altceva pot face? Trebuie sa accept. 

Un suspin de nicaieri umplu toata camera in care ma aflu, dupa care liniste.

-Baieti asteptati...cred ca se trezeste.

Ce? Acum ce se intampla? Unde sunt? in incercarea mea de a deschide ochii s-au de a ma misca, reusesc doar sa-mi provoc o ameteala zdravana. Parca totul se invarte in jurul meu, i-ar capul ma doare ingrozitor.

-La naiba, cat mai avem pana la spitalul ala?

Spital? Ce spital?

-Putin, foarte putin.

O atingere destul de familiara pe obraz ma face sa constientizez ce se intampla de fapt cu mine, aducandu-mi aminte ca ultimul lucru pe care l-am vazut era...nu, nu imi amintesc.

Durerea de cap incepe sa dispara incetul cu incetul, i-ar atunci am deschis ochii, trezindu-ma de fapt parca din vis, privind in doua oceane fara capat. Fara inceput si fara sparsit. Totul incepea usor, usor sa devina mai clar, pana cand simt o greutate dstul de mare ce mi se aseaza pe ploape, facandu-ma sa vreau sa imi inchid ochii, dar m-a incapatanez cat pot eu de mult sa nu o fac. Dupa cateva secunde in care tot ce am facut a fost sa astept, acea greutate incepea sa dispara, i-ar eu am simtit ca am putina vlaga pentru a vorbi din nou. Imi aun puterile, imi intorc privirea spre locul in care ma aflu, i-ar ceva imi pare cunoscut. Sunt intr-o masina, asta e clar. 

-S-a trezit?

Aud o voce cunoscuta, ca mai apoi sa o recunosc ca fiind vocea Karinei. Dupa aceia ma intorc la centrul meu vizual de prima data cand mi-am deschis ochii, i-ar acum pot vedea mai mult decat doua oceane. 

-Cred ca da. 

Cum as putea sa nu recunosc vocea aceasta? Imi deschid gura in incercarea de a spune ceva, i-ar in sfarsit imi reuseste.

-Mmm...ce s-a intamplat?

Am vocea ragusita, i-ar asta a sunat mai mult ca o soapta.

- Esti bine. Asta e tot ce conteaza.

O voce atat de linistitoare. O privire atat de dragastoasa. O atingere care o facu sa se simta in siguranta...un zambet menit sa o incalzeasca. Clara inchise ochii, gandinduse ca nu are pentru ce sa-si faca griji. Totul era bine. Da. Totul era bine. Atata doar ca era confuza...sa fi fost si acesta doar un vis? Sa fii fost real? Pana la urma ce era realitatea fara vise? Ce era lumina fara intuneric? Ce era iubirea fara ura? Toate aceste intrebari ii invadasera capul, facand-o sa adoarma.

In general, Clara nu stia ce cauta, s-au ce voia de la viata...dar stia ca cu el aproape, isi va da seama. Probabil nu stia tote secretele lumii, dar nu era trista, deoarece stia ca totul este un mister. Un sercret. Pana si iubirea. Asa ca totul are nevoie de nimic, i-ar nimicul de tot. Poate ca Clara nu stia exct ce inseamna asta, dar avea sa afle.

*Nu stiu unce  duce drumul meu, dar stiu  ca ma indrept in directia buna daca tu ma tii de mana.*