Ultimul Cantec

Capitolul 36

-Chiar este necesar?

-Da. Haide.

Imediat iesim din casa si pornim pe un alt drum necunoscut de mine. Inca nu vrea sa-mi spuna despre cine e vorba...asa ca presupun ca va trebui sa astept sa descopar singura.

Adevarl este ca tot timpul acesta pe care l-am petrecut stand numai in casa...ma ajutat sa ma odihnesc si sa-mi reincarc bateriile. 

Ma mir cum de afara inca nu a nins. M-ai sunt doar cateva luni pana la Craciun...chiar ma intreb cum o sa fie anul acesta. Cred ca ultimul Craciun pe carele l-am petrecut alaturi de toata familia...vreau sa zic la un loc a fost atunci cand ave-am 10 ani. De atunci Craciunul in familia Grey s-a schimbat. Tata s-au Matteo sunt m-ai mereu plecati...i-ar in mare parte sarbatorile nici nu se m-ai simt.

Uneori mi-as dori sa pot da timpul inapoi. Sa m-ai pot fii din nou doar un copil...sa ma trezesc in dimineata de Craciun...sa deschidem toti cadourile de sub brad si sa stam in jurul lui cantand colinde...sa mergem la patinoar...tin minte ca de fiecae data cand cade-am, Matteo era mereu acolo sa ma ajute sa ma ridic din nou si din nou, pana cand reuse-am. Indiferent cu cate julituri ma alege-am pe urma...ceva imi spunea sa nu renunt. Mama spunea mereu ca atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, nu conteaza de cate ori cazi, conteaza ca mereu trebuie sa te ridici si sa nu renunti. 

:

:

:

- Am ajuns?

- Da...am ajuns.

In jurul meu se afla m-ai multe case parca lipite una de alta, cu un copac din cand in cand printre ele si bancute pe care te poti aseza. Putin m-ai incolo se afla un parculet pentru copii cu topogane si leagane, invartitori, pereti de catarat...toate aceste lucruri imi amintesc de copilarie...de  vremurile in care eram doar o fetita...mama obisnuia sa imi prinda in fiecare zi doua codite...s-au una dintre inpletiturile pe care eu nu reuse-am niciodata sa mi le fac. Obisnuia sa imi spuna ca intr-o zi o sa ma invete i-ar atunci o sa imi reuseasca.

Niciodata nu ma lasa sa renunt...i-ar asta ma ambitiona...faptul ca stiam ca este cineva care nu ma lasa sa renunt...ca era acolo. Simpla ei prezenta ma facea sa ma simt implinita. Dupa ce a murit am simtit ca o parte din mine s-a dus odata cu ea...tata s-a inchis cu totul in el. De acea zi, familia noastra nu a m-ai fost niciodata la fel. Si nici pe tata nu l-am m-ai vazut cu alta femeie..atunci mi-am dat seama ca de mult o iubea pe mama. De atunci eu si Justin ne-am indepartat unul de altul...si alt motiv ar fii ca el a schimbat scoala. Mateo incerca sa para tare...pentru mine m-ai ales. El suferea...doar ca nu vreoia sa o arate.

Tresar atunci cand o mana face contact cu umarul meu. Nici nu mi-am dat seama cum m-am pierdut cu rivirea printre copii ce se joaca bucurosi in parculet.

-Vrei sa intri?

Ma uit putin confuza, nefiind capabila sa scot un cuvant. Cred ca vocea mea a uitat sa aterizele odata cu mine, atunci cand mi-am scos capul din nori.

Doar aprob printr-o miscare repetata a capului.

Ma impinge usor de la spate indrumandu-ma sa intru intr-o casuta ceva m-ai mica de culloara inchisa albastra cu acoperis maro dar foarte bine ingrijita. La prima vedere pare o casa de papusi. O analizez m-ai de apropape i-ai intr-un colt al peretelui se afla o placuta unde scrie ,,330,, vopsit tot cu aceiasi culoare dar bine conturate si iesite in evidenta.

-Aici locuiesti tu?

-A...nu chiar, dar hai sa spunem ca am facut-o candva...

-Nu inteleg...de ce m-ai adus aici?

-Pai nu ti-am spus ca vreau sa cunosti pe cineva? Si din cate imi amintesc ai fost de acord.

Nu mi-am luat privirea de la mica casuta nici o secunda, pana cand vad la geam un chip de femeie. La inceput doar cred ca mi se pare dar apoi decid sa deschid gura si sa intreb ce se intampla de fapt.

Ma dau un pas in spate cautandu-l pe Braedan cu privirea...nu mi-a luat mult sa il gasesc deoarece nu s-a  miscat nici un  centimetru din spatele meu.

Isi seaza o palma pe spatele meu indrumandu-ma in fata, si nu stiu cum dar picioarele mele coopereaza cu asta. Ajungem in fata usii i-ar din spatele ei incep sa se auda pasi. In ultima secunda ma intorc si pun singura intrebare pe care o am acum in cap.

-Breadan...aceasta e femeia pe care vreoiai sa o cunosc? Cine e?

Bine, tehnic vorbind sunt doua intrebari.

-O sa iti raspund la intrebari in cateva secunde...dar m-ai intai vreau sa stii ca esti singura pe care am adus-o pana aici de cand...

Face o pauza lunga in care priveste in gol si pot vedea pe fata sa ca a spus ceva ce nu trebuia. Creierul meu proceseaza intrebarea i-ar imediat imi vin si alte intreberi legate de aceasta noua informatie.

Usa casei se deschide i-ar pe ea iese o femeie frumoasa de varsta a doua, satena cu ochii atat de sclipitori si un zambet larg pe fata. Se apropie de noi,apoi oferindu-mi mie o imbratisare. Bineinteles ca ii raspund, nu vreau sa o fac pe femeie sa se simta prost desii confuzitatea din capul meu se inteteste considerabil.

Se desprinde de mine inca privindu-ma si aratandu-mi un zambet mare dupa care imi intinde pana.

-Esmeralda...sa stii sunt putin surprinsa ca fiul meu te-a adus sa te cunosc.

-Fiul dumneavoastra...

Spun m-ai mult in soapta. 

-Da. Braedan...de ce nu m-ati anuntat ca veniti astazi? As fii facut prajuturi.

Se indreapta catre el acum imbratisandu-l si sarutandu-l pe obraji, acesta aruncandu-mi priviri din cand in cand. 

Desii sunt acoperita de tot de un strat gros de ceata continui sa zambesc politicos ca si cum as stii ce se intampa in jurul meu.

-Haideti copii, intati...e frig afara. 

Femeia a intrat in casa inaintea noastra i-ar ranjetul lui Braedan se indreapta cum spre mine. Il intreb din priviri ce se intampla dar tot ce face este sa ridice din spancene si sa-mi face semn sa inaintez. 

Oh...simt ca va urma o seara lunga...