Ultimul Cantec

Sleeping beauty

Din perspectiva lui Braedan:

Cum am putut sa o las sa imi alunece printre degete asa de usor? Ce-a fost in capul meu cand am lasat-o singura? Abea am recapatat-o, nu stiu ce m-as face daca as pierde-o din nou. Nu, nu pot sa o pierd, nu vreau sa m-ai trec din nou prin acel iad prin care am trecut cat timp am fost departe de ea. 

Nestiind unde s-au ce se intampla cu Clara, in acest moment, e de parca mi-as piede mintile. Am urmarit acea masina kilometri buni, dar parca a inghitit-o pamantul. 

Sunt flurstat, obosit si transpirat. Imediat cum a disparut in acea masina, l-am anuntat pe tatal ei, sperand ca oamenii lui vor fii de ajutor. Acesta a pus echipaje in urmarile dar pana acum, nici unul nu are nici o veste. Au trecut aproape 36 de ore, in care Clara lipseste, i-ar nimeni nu are nici o idee unde ar putea fii. Ma plimb dintr-o parte a camerei in partea opusa nestiind incotr-o sa o apuc. In timp ce imi trec mana nevos prin par, telefonul de pe birou incepe a suna. Il apuc, neintereaandu-ma de numar, si raspund. 

-Alo!

-i-am identificat locatia dl. se afla in istambul,aparent a fost rapita de oamenii lui James Black. va suna cunoscut acest nume?

Procesez informatia, dar acest nume nu imi vine in minte. acum intra pe usa Robert. Acesta arata nervos si da telefoane in stanga si in dreapta in timp ce Albert ma pune la curent cu detaliile legata de acest james black.

-Trebuie sa incepem antrenamentul. Braedan spune-mi, stii sa folosesti un pistol?

Dau din cap afirmativ i-ar acesta se intoarce la conversatia telefonica.:::in urmatoarele ore oamenii lui Robert se strang in trupe ce incep a se antrena. O tinem asa din momentul in care am aflat, i-ar spre dimineata incep planul.

-Trebuie sa jungem in in istambul. astazi!

-Dle, avem nevoie de arme. Si un plan specific. Unii oameni au nevoie de odihna, ne-am antrenat din greu toata noaptea. Teritoriul acela nu ne este familiar, va trebuii sa fim foarte subtili.

-Il vreau pe james dupa gratii, daca nu mort.

Din perspectiva lui Clara:

O doamne. Se intampla din nou.
Nu stiu daca este real s-au nu, dar vreau sa ies de aici.
-Ajutor!,Va rog, dati-mi drumul!
Nu se aude nimic, e liniste, prea liniste, inima imi bate cu putere, i-ar lacrimile isi fac aparitia in ochii mei.
Mie frica, sunt speriata, vreau sa ies de aici. Simt ca nu mai am aer.
-Va rog...ajutor... Spun printre suspine si lacrimi , simt cu ochii mi se inchid si oricat as vrea sa-i tin deschisi, nu mai am putere.
Incerc sa ma misc dar simt cum totul in jurul meu se invarte.
Inchid ochii, si nu pot face nimic.

Deschid ochii  simtind transpuratia ce mi se scurge pe fata. Ma simt legata de un scaun, totul in jur e intuneric. Am o senzatie de deja-vu. Nu pot sta treaza mult din moment ce ma simt atat de ametita. Dar ma simt in miscare. Parca intr-o masina. Imi simt ochii inchizandu-se din nou si scufundanu-ma in tacere din nou.