Ultimul Cantec

Bad dreams...

-Sigur esti bine? 

Ma intreaba Karina pentru a mia oara pe ziua de azi. 

-Sunt bine Karina...serios. Nu ai de ce sa-ti faci griji.

-Nu am de ce sa-mi fac griji? Cum poti spune asta? Nu ai idee cat mai speriat. Atunci cand te-a scos din apa tu erai uda si nu te miscai...i-ar eu...

Karina a incput sa se panichez deja spunand totul foarte repede asa ca sunt nevoita sa o opresc.

-Hei, bine, dar acum sunt bine. Serios. Uite...

Sunt pregatita sa cobor din patul alb de spital si sa-i demonstrez Karinei ca sunt bine facand un dans al bucuriei, s-au ceva in genul, dar nu apuc sa ma asez bine pe picioare, ca o ameteala puternica ma face sa cred ca toata camera se invarte cu mine. Ma asez inapoi cu ajutorul Karinei, desii eu tot continui sa-i spun ca sunt bine si ca este doar o ameteala minora. Nimic grav.

-Cand pot pleca acasa?

Deja spitalul asta imi da o senzatie ciudata si simt ca daca o sa mai raman mult aici, o sa mi se faca si mai rau. De cand eram mica nu imi placeau sub nici o forma spitalurile. 

Karina este gata sa spuna ceva dar atunci usa se deschie dintr-o data si pe ea intra doctorul ce m-a consultat cand am ajuns aici. Bine...nu ca mi-as fii amintit eu ceva, Karina mi-a explicat tot dupa putin timp dupa ce ma trezisem. Mi-a explicat ca doctorul mi-a facut deja controlul si ca trebuie sa astept pana vine cu rezultatul. Da. C-am asta este c-am tot ce imi aimintesc. In mare, astazi nu a fost o zii atat de linistita precum ma asteptam.

-Bun...domnisoarelor...am o veste destul de buna in privinta domnisoarei Grey. Nicio complicatie minora, plamanii sunt bine, dar...spuneti-mi va rog...aveti cumva vreo problema cu inima de care sunteti constienta?

-Am...da, dar nu stiu daca inca este o problema. 

-Ce anume?

-Un suflu sistonic. Dar presupu ca nu mai reprezinta o problema prea grava. Am aflat de asta la varsta de sapte ani, i-ar atunci mi s-a spus ca pana in prezent nu voi mai avea probleme.

-Hm...interesant...bine atunci. 

Pe tot parcursul cat eu am vorbit, doctorul al carui nume nu il stiu, si-a notat ceva intr-un caietel, i-ar apoi mi-a acordat toata atentia posibila, stand destul de incruntat la ceea ce tocmai a auzit.

-Deci? Pot pleca?

Stau si astept raspunsul fara sa respir aproape sperand din tot sufletul ca ma pot intoarce acasa. Asta e tot ce am nevoie acum. O cana cu ceai cald si patul meu. 

-Sigur. Dar mai intai, as avea nevoie de o explicatie pentru ceva. In particular daca se poate.

Acum ce mai e? De ce nu pot pur si simplu sa plec acasa? Chiar ma simt foarte obosita si tot ce vreau este sa dorm. Dar nu pot sa spun ,,nu,, asa ca...

-Sigur. Nicio problema. 

-Bine, pai atunci va astept in biroul meu. E cu trei usi mai incolo, pe dreapta. 

-Am inteles.

Si asa cum a intrat, a si plecat doar cu un ultim zambet aratat noua, dupa care camera se scufunda pentru cateva minute in liniste.

-La ce crezi ca se refera cand a zis ca vrea sa vorbiti in particular?

Glasul Karinei ma face sa tresar usor dar aproape insesizabil, asa ca nu cred ca si-a dat seama. Sincer nici eu nu stiu raspunsul. Dar n-a, vom trai si vom vedea.

Ridic din umeri in semn de ,,nu stiu,, catre Karina, aceasta intelegand imediat.

-Bine...pai atunci, ce mai astepti? Dute.

Expir sgomotos dupa care ma dau jos din pat, ceva mai incet ca de obicei, iesind odata cu Karina din cabinet, urmand sa dam de baieti care imediat cum iesit se ridica de pe scaune si se indreapta spre noi.

-Deci? Cum se simti?

Cel care ma intreaba asta este...pai de fapt nu mai trebuie sa va spun eu pentru ca deja va-ti dat seama.

-Da, sunt bine. Merci. 

-Ce a spus doctorul:

Urmeaza si Tom.

-I-a spus ca trebuie sa vorbeasca ceva cu ea in particular.

Spune Karina in timp ce imi urmeaza gestul din cabinet, ridicand din umeri. Uitasem de partea aia. Le zambesc tuturor, apoi ma indrept spre biroul in care se presupune ca ar trebui sa vorbesc ceva particular.

Imediat ce ajung in dreptul usei albe,ciocan de doua ori apoi deschid usa usor si intru.

-Am...buna ziua?

-Hm? A...da, intra.

Fac ce imi spune, apoi inchid usa in spatele meu incercand sa nu fac prea mult zgomot. Imi face semn spre un scaun chiar in fata biroului. 

-Bun, te-am chemat pentu ca trebuie sa imi spui cateva lucruri...presupun ca asta stii deja.

Dau aprobator din cap, fiind numai ochi si urechi la doctorul ce pare ca ma priveste exact in ochi.

-In ultima perioada... Spune incepand sa isi i-a o pozitie cat mai formala cu putinta, dar relaxanta in acelasi timp.

Am o senzatie ciudata la ceea ce vrea sa ma intrebe. Nu stiu, simt ca si cum discutia asta o sa i-a cu totul un alt sens.

-Da?

Intreb eu incercand sa il fac sa continuie, desii simt ceva cum imi sta in gat la fiecare cuvant scos.

-Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca ceea ce se intampla...este ceva ce ai mai vazut, ca sa zic asa?

Ma incrunt usor l-a aceasta intrebare pentru ca nu inteleg exact la ce se refera cand a intrebat asta, s-au rostul acestei intrebari. Incerc sa examinex aceasta intrebare in liniste in tim e doctorul nu isi i-a nic macar o secunda privirea de la mine. Dupa putin tip in care nu gasesc nici un sens acestei intrebari, imi ridic capul din pamant spre persoana de pe partea cealalta a biroului.

-Aaa...scuzati-ma dar nu cred ca am inteles exact intrebarea...

Ma simt putin c-am coplesita de sitoatie, si cred ca asta a observat si doctorul pentru ca brusc isi relaxeaza fata lasand-usi  privirea in jos  incepand sa imi pangaie barbia.

-Ma asteptam la raspunsul asta, sincer.

Bun, deja asta e prea ciudat. Acum sunt mai confuza de cat cand am intrat.

-E in regula. Pai, atunci...poti pleca.

Clipesc des pentru a imi reveni putin apoi ma ridic parca automat, indreptandu-ma spre aceiasi usa pe care am si intrat acum 10 minute.

Ies din cabinet inca putin confuza la ceea ce tocmai s-a intamplat, si nu ii observ pe ceilalti cand se apropie de mine.

-Deci?

Karina ca de obicei ma i-a prin surprindere. Sincer chiar nu stiu ce i-as mai putea sune acum...si sincer nu cred ca mai am energia necesara pentru a ma gandi la ceea ce mi-a spus doctorul. Ma simt foarte obosita si chiar ma mir de faptul ca nu m-au lasat picioarele pana acum.

Dar pana la urma...trebuie sa-i spun ceva. Doar e prietena mea si si-a facut griji pentru mine, nu pot sa o las asa.

-Nimic. Totul e bine. Dar acum daca nu va suparati si nu aveti nimic in potriva, hai acasa.