Ultimul Cantec

Complicated

-Matteo! Incetaza odata!
Uneori poate fii atat de inervant...de cateva ore ma tot chinuie cu faza de aseara. Face inimioare prin jurul meu...zici ca suntem in trenuletul iubirii.
-Serios? Fast?
-Ce tot ai?
Imi mijesc ochii la el aducandu-mi mainile incrucisate la piept.
-Wow.
-Si...o sa-i spui?
-Cui sa spun?
-Tatei. Despre...ce ai vazut ieri.
-Asta depinde de tine. Cat de mult conteaza asta pentru tine?
-Sincer...nici nu stiu ce e. Este pur si simplu. Greu de explicat.
Ma trantesc pe canapea incepand sa ma uit absenta pe telefon.
-Atunci te las sa aflii. Dar...macar promite-mi ca o sa ai grija. Tipul asta nu e chiar un ingeras pe un nor.
Se aseaza si el pe marginea canapelei privindu-ma cu atentie.
-Da. Promit.
De cand e el atat de protectiv? Stai putin, aici vorbim de Matteo asa ca nu ar trebui sa ma mai mire nimic. Nici daca ar conduce o mafie nu m-ar mai mira sincer. La cum il cunosc...
Deja imi vine sa rad...i-ar tata sa fie cel care o conduce. Asta chiar ar fii ceva.
-...asa ca...Clara? Mai esti pe planeta Terra?
Fara sa imi dau seama, se pare ca Matteo a ramas cu propozitia in aer.
Acum sta in fata mea, facandu-mi cu mana prin fata ochilor pentru a ma trezi din gandurile mele.

-Ce? A, da.
-Pff...dar chiar ca te afecteaza.
-Poftim?! Matteo!
-Gata, gata. Am inteles...
Se ridica ridicand in aer mainile in semn de predare.
-Trebuie sa ies. Am ceva de rezolvat.
-Normal. Asta e tot ce primesc de fiecare data.
Deja m-am plictisit sa aud asta. Fata lui Matteo a devenit serioasa din nou...mda, ma gande-am eu ca nu o sa dureze prea mult.
-Uite...chestia este ca e...
-Stai sa ghicesc, complicat?
- C-am da.
- Bine. Macar spune-mi, asa v-a fii mereu?  Sa fiu..lasata in urma?
Zic ultimul cuvant lung si apasat in timp ce schimb canalele cu ajutorul telecomandei plictisita.
-Hei, nu esti lasata pe dinafara. Doar ca...e greu de explicat.
Matteo isi i-a geaca pe el si deschide usa sa plece, dar se intoarce, i-ar in ultimul moment se intoarce catre mine, i-ar fata de copil ii apare din nou pe chip, cu un zambet ciudat.
-Sa fii cuminte. Adica, sa fiti...in caz ca...
Imediat ce aud ce tocmai imi spune fratiorul meu drag, simt ca m-ai am putin si o sa-i rup capul.
-Matteo! Despre ce tot vorbesti? Oh...stii ceva, doar...dute.
- Bine...ne vedem mai tarziu.
Ranjetul s-au ma face sa ma enervez si mai tare, aruncand cu o perna in urma s-a dupa ce a iesit.
Hm...si acum eu ce fac? Ma plictisesc...de ce? De chichi, normal.

Din perspectiva lui Matteo.
In mod normal asta m-ar fii deranjat. Dar acum, macar are cine sa o tina ocupata. El...nu e tocmai Cupidon, dar...deocamdata, sa speram ca v-a fii bine.
Uneori pare ca vrea sa le stie pe toate.
Intr-un fel s-au altul, face si ea parte din familie. Chiar ar trebui sa-i spunem, dar tata crede ca nu e pregatita. Si pana la urma asta cred si eu, dar totusi, ar trebuili sa stie. Dar riscul e prea mare. Nu o putem pune in pericol degeaba. Si in plus...i-am ascuns asta atata timp. Nu stim cum ar reactiona.
Eu trebuie acum sa ajung la firma, ceva nu e in regula. E ca si cum ar disparea. Intotdeauna e la fel. Un telefon, un tipat, un alt suflet luat. Si tocmai de asta nu putem sa-i spunem nimic. Eu si tata nu vrem sa ajunga la Clara. De asta o tinem mai mult ascunsa, dar ar fii trebuit sa incepem deja antrenamentul. Am un sentiment ciudat in legatura cu ce va urma.

Din perspectiva lui Clara:

Ce ma fac eu acum?
O sun pe Karina?
Hai sa vedem.
Imi i-au telefonul din buzunar si incep a cauta numarul de telefon al Karinei.
Nu... nu...nu...Matteo...tata...stai, al cui e numarul asta?
Ciudat, nu sunt sigura cand am nunarul asta in telefon.
Oare daca apelez o sa-mi raspunda cineva?
Bine...hai sa vedem.
Apas tasta ce imi indica un telefonas mic, verde, si imi asez telefonul la ureche.
A inceput sa sune.
Unu...doi...trei...
Oricine ar fi la celalalt capat al firului, muzica se aude atat de tare, incat e pe cale sa-mi sparga timpanul.
-Alo...
Incep putin nesigura pe mine.
-Da. Cine esti?
-Eu..aa..eu, ave-am numarul asta in telefon si...
-Si...?
-Pai, de fapt, cine sunte-ti?
-Stai putin, Olaf? Tu esti?
Ce? Asta e o gluma, nu? Cineva ma spioneaza s-au ce? Se intampla ceva aici.
-Asa se pare.
Raspund cu jumatate de gura.
Se aude un ras scurt dupa care muzica pare ca se mai domeste putin.
- S-a intamplat ceva?
-Tu sa-mi spui. De unde am numarul tau in telefon.
-Pai...l-am bagat eu.
-Cand?
-Zilele trecute...?
-Zilele trecute. Serios.
-Da...revenind. Ce ai patit?
-In afara ca am ramas singura in casa pentru ca frate-miu a plecat nu stiu unde i-ar eu ma plictisesc de moarte...nimic.
Mda...ma asteptam sa rada. Tocmai ceea ce a si inceput sa faca.
-Singura spui, ha?
-Dap.
Imediat dupa asta telefonul incepe sa vibreze pe semne ca o alta persoana ma suna.
-Asteapta putin. Ma suna cineva.
-Ok.
Ma uit la ecranul telefonului care afiseaza o poza cu Karina.
Raspund, punand cealalta cunversatia pe asteptare.
-Alo.
-Hei, my dear...ce facem azi?
-Buna si tie. De unde atata chef de viata?
-Ha...pai, de ce nu?
-Nu stiu.  Pari...nu gasesc cuvantul potrivit.
- I-a mai gandeste-te.
-Hm...ma gandesc, ma gandesc...au facut reduceri la magazinul tau preferat?
-Nu...
- Ti-ai luat pantofii aceia de care spune-ai tu?
-Nu...adica da, dar nu e asta.
-Pai atunci ce e?
-Pai...e greu de spus prin telefon.
-Pai , eu nu pot citi ganduri.
-Stiu. Hai sa zic un cuvant...s-au un nume poate.
-Ce? Stai...sa ghicesc...Tom?
-Da...poate.
Aud cateva chicote din partea Karinei, oare ce i s-a intampla? Nu am mai vazut-o atat de fericita de cat atunci cand si-a luat masina.
-Deci are legatura cu Tom?
-Aha. Cu Tom si cu mine.
-Tom si cu tine...
Imediat ce imi dau seama ce vrea prietena mea sa imi spuna defapt, scot un tipat dar mai mult infundat.
-Ce? Serios? Chiar...
-...Da...
-Wow. Pai, ma bucur pentru voi. Dar stii ca imi povestesti tot, nu-i asa?
-Aa...scuze, trebuie sa plec. Vorbim mai incolo.
-Ce nu, Karina...daca inchizi o sa...
Prea tarziu. Deja a inchis. E altadata, dar nu scapa ea asa usor.
Tot o fac eu sa spuna tot.

Haaaaa....Doamne de cand nu am mai postat. Zici ca a trecut un an.
Mda, imi pare rau dat in vacanta am calatorit destul de mult, i-ar noua an scolar e destul de greu.
Cu siguranta multi dintre voi crede-ati ca am murit s-au ceva, dar acum iata-ma aici, cu noi capitole, poate mai interesante pe parcurs.
Bine, nu va mai tin, lactura placuta!