Don't go//Ben Drowned

44-"Spune-mi 'tată' "

Sophie pov.

Zalgo îmi prinde fața în palme și-și aproprie chipul de al meu. Fac ochii mari iar Zalgo mijește ochii. În următoarea secundă începe cu degetul mare să îmi frece obrazul și să sufle. Mă încrunt și zic:
Sophie: Aaaa! Ce naiba faci?
Zalgo: Ești murdară de cenușă! Stai cuminte, mi hermana!
Sophie: Încetează!zic și-l împing ușor.
Zalgo râde și se ridică.
Zalgo: Bine bine,zice mângâindu-mă pe cap.Stai cât vrei pe aici dar să mergi să vorbești cu Andrew. Eu am niște treabă.spune și dispare.

Rămân unde mă aflu și mă uit prin jur. Cântăresc variantele. Toate pică. Decid să mă ridic.
Mă plimb ușor pe lângă gratii și mă uit la toți oamenii ce imploră ajutor. Mă apropriu de o cușcă unde văd un păr lung albastru și o fată ce stă, pe jos  cu spatele la mine. Simt cum genunchii mi se înmoaie când îmi văd vechea prietenă.

Zoe: Dacă ai venit să-ți bați joc de mine, fă-o. Dă-i drumul.
Sophie:Cloe.  De ce mi-aș bate joc de tine?
Zoe: Sunt Zoe pentru tine, țâncă.Credeam că ești Zalgo...
Sophie: Își bate joc de tine? Am să-l.....
Zoe: Ai să-l ce? Las-o așa.
Sophie: De ce l-aș lăsa?Încă îmi ești prietenă.
Zoe: Tu încă joci jocul ăsta? Pentru mine s-a terminat. Am murit ,am ieșit.Am încercat să-l fac mândru pe Andrew și am reușit.
Sophie: Nu sună logic.Tu chiar ai fost pion negru?
Zoe: Da.

Simt cum nervi îmi sunt întinși la maxim. Pun mâna pe o bară de fier și observ că pot trece prin ea. Intru în celula ei și o ridic de pe jos trăgând-o de tricoul ce o purta. Îmi iau avânt și-i dau o palmă de-și întoarce capul.

Sophie: Jegule, mârâi printre dinți.
Zoe: Mulțumesc frumos. Acum pleacă să mă pot întoarce la meditatul meu.
O arunc pe jos și ies din celulă.
Sophie: Scârbă ordinară ce ești.spun pentru mine mai mult,  înaintând spre o ieșire.

O mână mă prinde de printre gratii și când sunt gata s-o prăjesc ,  oftez ușurată văzând chipul fetei. Ultima dată când am văzut-o a fost la liceeu, când am avut de făcut un proiect. Zâmbesc trist, fata ridicând două degete și punându-și-le lângă ochi zâmbind. Exact cum mi-o aduc aminte.
Sophie: Tu de ce Doamne ai ajuns aici?
Miriam: Apăi știi tu...puțin din aia...puțin din aia-laltă.Și am făcut accident cu mașina.zice zâmbind.
Sophie: Spune-mi că glumești.
Miriam: Ne știm de mai bine de 7 ani. Tu chiar ai uitat cât îmi băteam joc și-l acopeream pe Victor când fura?
Pufăi ușor și-i zâmbesc apoi mă întorc pe călcâi.
Sophie: Ne mai vedem.spun îndepărtându-mă.

În fața mea observ niște scări. Aud un râs de femeie și mă întorc, văzând o bilă de lumină albă. E același glas blând ce l-am auzit.Trece pe lângă mine și se oprește în fața mea, luminând brusc puternic. Întind mâna să o ating, dar se îndepărtează rapid spre scări, urcând.Fug și urc scările ,și mă trezesc în holul unei case.  Înaintez pe hol, fiind o liniște dubioasă aici sus,cizmele mele sunând cu ecou la fiecare pas făcut în timp ce urmez pata aceea de lumină albă. În capătul holului observ o ușă uriașă și pe o parte și cealaltă câte un om, cred, în armură cu niște săbii în mâini. Bila se oprește în fața ușii și explodează în scântei argintii și aurii,gărzile nefăcând măcar o mișcare.Mă uit când la unul când la altul și intru în încăpere, închizând ușile cu un scârțâit asurzitor în urma lor.

Este o încăpere mare, destul de frumoasă, cu geamuri stil mozaic din mai multe nuanțe de roșu,  de-a lungul unui perete iar peste ele sunt trase niște draperii roșii. Pe celălalt perete se află mai multe uși, la fiecare ușă stând câte un gardian din aceia care sunt și la intrarea în încăperea asta.