Ben pov.
Suflet pentru Suflet. Atât a fost nevoie să propună Sophie și știam ce avea să se întâmple. Dacă și-a pus asta în minte pentru binele surorii ei, atunci asta urma să se întâmple.
Sophie ne-a dus în Lumea SubPământeană, în Împărăția lui Hades. Eram pregătiți să ne atace din nou spiritele lui Hades, dar de data asta ne-a întâmpinat chiar el.
Eram pregătiți pentru oricine. Ceartă, luptă, orice. Dar Sophie a întins mâna și a zis să stăm locului.
Hades: Nu te mai ajut.zice brusc înainte să zice ceva Sophie.
Sophie: Unchiule, te rog. Trebuie să mă ajuți.
Hades: Ți-am dat Tabla pe gratis. Acum ce-ți mai trebuie.
Sophie: Suflet pentru Suflet.
Hades ridică o sprâncenă, ochii lui goi fiind și mai intenși.
Hades: Deci îți vinzi până la urmă sufletul?
Ben: Nu!mă trezesc strigând. Abea de am scăpat de bătălia aia și tu vrei să-și vândă sufletul?
Hades: Am luptat cot la cot cu voi. Nu mă face să regret, Drowned. Cred că tu ai alte probleme acum.
Mă uit la mine și-mi observ tot corpul pixelat. La naiba.
Melissa: Sufletul lui Jack.
Hades nu reacționeză. Stă și se uită la noi.
Hades: Ah, da, zice într-un final. A căzut ca un erou în fața lui Dark. Chiar a reușit să-l rănească. E un suflet puternic, pentru ce vreți să vi-l dau?
Sophie îi pune o mână la Zalgo pe umăr. Zalgo aprobă printr-o mișcare din cap și Sophie merge în fața lui Hades.
Sophie: Pot să propun ceva?
Hades se uită la Sophie, dar ușile fortăreței se deschid și amândoi intră.
Ben: Spune-mi te rog că nu face nimic nesăbuit.
Zalgo: Aș vrea să zic asta mi amigo, dar ar însemna să mint.
Mă pun pe jos și-mi pun capul pe genunchi. Chiar nu o înțeleg pe fata aia. Melissa se apropie de mine.
Melissa: Îmi pare rău, Ben, că face asta pentru mine.
Ben: Dacă aș fi în locul tău aș face la fel.zic ridicând din umeri. E Jack. Nici eu nu știu cum ar fi fără el.
Rose și Zalgo se apropie de noi.Abea acum observ că mâna lui Zalgo tot lipsește fiind în forma de semi-demon, în urma luptei cu Rake.
Așteptăm doar câteva minute până porțile din obsidian se deschid și iese doar Sophia cu un medalion negru la gât. Medalionul are un model de inimă cu un mic gemuleț de sticlă în care se vede doar o bilă de lumină ce se zbate.Sophie zâmbește și ne zice:
Sophie: Să mergem acasă.
~~~
Mă simt atât de ușurat să pășesc în interiorul conacului. Restul când ne văd vin la noi și strigăm fericiți că am învins. Până și Toby pare fericit că am câștigat, chiar dacă pentru el e o pierdere. Sophie o ia pe Sally în brațe, fetița râzând când o vede.
Aud scârțâitul ușii și îl văd pe Zalgo cum iese în formă de om -păr puțin lung până la umeri,ochi normali cu iris negru,îmbrăcat în negru,dar fără o mână - toți au muțit. În forma lui de om nu l-a mai văzut aproape nimeni.
CITEȘTI
Don't go//Ben Drowned
FanfictionVol I El, un criminal în serie.Ea,o fată anormală. El,pasionat de jocuri video.Ea,pasionată de cărți. El,stă într-un conac.Ea,stă la parter. El,stă cu familia de criminali.Ea ,stă cu familia adoptivă. El,a vrut s-o omoare.Ea,a ripostat. El,s-a sp...