De la natural la supernatual

Capitolul 3

Capitolul 3

  Se făcea din ce în ce mai cald. Pătura aceea mă sufoca. Trebuia să deschid ochii ca să o pot da jos. Dy era tot  lângă mine. M-am bucurat să știu că e acolo. M-am uitat în jur și mi-am dat seama că nu mai era mult până la Paris.. Mi-am strâns lucrurile și în următorul moment trenul șuiera în semn că am ajuns la Paris. Ne-am dat jos și am pornit spre școală.

   Totul era așa de diferit. Casele erau mai mari, străzile mai curate, parcurile aranjate și lumea era frumoasă. După douăzeci de minute de mers pe jos am ajuns în fața Universității. Era uriașă și superbă.

  Dy m-a prins de mână și am urcat încrezători treptele. Am bătut la ușa din capătul holului și ne-am prezentat. Erau mulți profesori și adolescenți, care probabil au absolvit. Îmi era puțin teamă.

  Mi-am înfruntat frica și am început să îmi prezint proiectul care consta în a îndruma omenirea pe o cale bună, o cale fără poluare și defrișare. Îmi știam diacursul pe derost și la sfârșit am fost aplaudată.

  A trebuit să ies din încăpere în timp  ce Dylan își spunea discursul. După câteva minute a ieșit și el. Răspunsul dacă putem întra la Universitate avea să ni se dea abia mâine, așa că am vizitat Parisul. Un oraș de vis. Ne-am plimbat pe străzile acelea mari și spre înserare am ajuns în fața Turnului Eiffel. Era îmens. Am urcat în vârful lui și am privit imensul oraș.

  Atunci l-am privit pe Dy în ochi și, fără să vreau, ne-am sărutat. M-am simțit diferit. A fost primul meu sărut. Așa cum și-ar dori fiecare fată, la Paris. Nu o să uit niciodată acel moment.  Timpul trecea foarte repede împreună cu el. Am pornit spre hotel ca să dormim puțin, deoarece ziua următoare ne-am trezit devreme. I-am zis noapte bună și m-am pus la culcare.

  Noaptea a trecut foarte greu, abia că am apucat să dorm, deoarece eram foarte tensionată. Vroiam neapărat un loc la acea Universitate, și vroiam ca și Dy să fie acolo.

 ****

  Am ajuns în fața uriașei clădiri, erau mii de copii care vroiau să afle rezultatul. În câteva clipe niște oamnei scunzi și nearanjați au scos niște pancarde imense cu numele preafericiților care au intrat. Eram emoționată, abia dacă mă puteam mișca. Dylan m-a împins. Câteva secunde mai târziu mi-am văzut numele în vârful pancardei! Eram extrem de fericită, dar Dy nu prea. El nu a intrat. Știam cum se termină relațiile la distanță, aveam o prietenă în această situație.

  L-am îmbrățișat și am fugit în cameră și am început să plâng.