De la natural la supernatual

Capitolul 21

Capitlul 21

-        Ai spus că va veni și Kira la petrecere! Vroiam să-mi cer sucuze, a spus Dylan în timp ce ușa se izbea de perete.

-         Nu știm.

-         Cum adică nu știți? Adică e singură pe stradă?

-         Probabil, a spus Ioana cu vocea tremurândă.

  În momentul următor Dylan a zbughit-o pe ușă.

*Kira povestește*

  Se face din ce în ce mai frig. De ce nu am putut să-mi iau mănuși și o geacă mai groasă? Începuse să ningă. Asta îmi mai trebuia… dar era așa frumos… fulgii dansau deasupra mea și îmi cădeau pe nas. Am început să tremur din ce în ce mai tare. Buzele îmi erau încleștate și nu mai puteam vorbi. Ce moment nasol să-mi găsesc sfârșitul.

  În momentul următor cineva mi-a pus mâna la ochi și a început să-mi dea jos geaca. Mi-a luat-o și apoi a fugit. M-am întors la el și am putut observa că era un om cu bluza ruptă. O fi vreun om al străzii. Dar de ce mi-a luat tocmai mie geaca? Acum chiar că o să mor. Nu-mi mai pot mișca degetele și ochii încep să mi se închidă. Eram atât de înghețată încât nu mă mai puteam mișca.

   O mână caldă m-a făcut să tresar când a făcut contact cu umărul meu. Era o față cunoscută, dar nu o puteam descifra.  Am putut observa doar că și-a dat hanoracul jos și l-a pus pe mine. Un fior cald s-a transportat în tot corpul meu, apoi am fost strânsă într-o îmbrățișare caldă. Nu mă mai puteam mișca. Ochii au început să vadă mai bine și am putut observa cine era.

-   Dy- Dylan?

-   Șhht! Nu mai vorbi! Haide să mergem acasă.

  Am tăcut și m-am urcat cu el  în mașină. A luat o pătură ce se afla în spate și a înfășurat-o pe mine. Mi-am rezemat capul de geam și priveam. În câteva minute am ajuns în fața unei case imense. Dylan s-a dat jos și mi-a deschis portiera. M-am dat jos și am pășit alături de el.

-         Tu stai singur? am reușit să șoptesc.

-         Da. Părinții mei sunt plecați din țară.

   Am intrat și prima încăpere era o sufragerie imensă. Mi-a făcut semn să mă așez și s-a dus să-mi facă un ceai. Când s-a întors a observat că tremur. Bluza mea era udă de la zăpadă. A fugit repede pe scări și s-a întors cu o bluză de-a lui. M-am dezbrăzat și am luat-o pe mine. Era largă. Ador bluzele largi. Și miroase a parfum de băiat….

-         Mereu am vrut să am un frate ca să-i pot fura hainele! am spus răgușită.

Dylan a început să râdă. Și se uita la mine. Am luat cana și am dus-o spre gură. Nu am reușit să beau vreun strop deoarece cineva a sunat la ușă și am rămas încremenită. Cine naiba e la ora asta?