De la natural la supernatual

Capitolul 28

Capitolul 28

  Am căzut în genunchi pe zăpada rece.  Nu aveam dresuri așa că picioarele mele erau înghețate. Mi-am ridicat mâna pe capotă și m-am tras cu toată forța. Mă sprijineam ușor până ce am ajuns la ușa din dreapta șoferului. Am deschis-o și l-am prins pe Dylan de braț, după care l-am tras ușor. Tremuram, capul mă durea și Dylan e greu.. ce naiba mănâncă? Am reușit să fac un pas după care am căzut. Am scos un mic icnet: ”Ajutor!” după care ochii mei erau plini de lacrimi combinate cu zăpada de pe jos.

***

     Mă simțeam mai ușoară. Ochii mi se deschid încet, unde sunt? Niște pereți albi și niște oameni care fug de colo-colo cu dosare în mână. Oh. Sunt la spital.. dar.. unde mai exact? Cred că sunt pe hol, de aceea e așa mare agitație.  Dau să mă ridic de pe scaune și observ că am o frumoasă cămașă de noapte, albă.. oare cine m-a schimbat? Sper că o femeie. Am dus mâna la frunte și am putut să pipăi un pansament care mirosea urât.

   Am început să merg pe holuri. Mi-am dat seama că sunt desculță. De ce nu am simțit frigul? Ăștia sunt așa bogați încât să aibă încălzire prin podea? Nu prea cred. Lumea de aici pare tristă..  O să mă duc la recepție să aflu unde e Dylan.. și unde sunt lucrurile mele.

-         Bună ziua! cred că e ziuă.. nu e niciun geam care să-mi arete dacă e lumină sau nu..

  Am așteptat un răspuns care se pare că nu o să vină.. Domnișoara cu părul creț stă cu capul în dosarul ei și nici măcar nu ridică privirea spre mine. Am spus ceva greșit? Poate nu m-a auzit.

-         Bună ziua! Aveți idee une l-aș putea găsi pe Dylan O'brien? Am avut un accident și… și.. nu-mi mai amintesc. M-am trezit aici.. pe hol..

  Se pare că nici de data asta nu a venit un răspuns.  Oamenii de aici sunt chiar nesimțiți. După ce că m-au lăsat să form pe hol..nici măcar nu-mi răspund. Nu am să mă cert cu ea.. Mai sunt oameni aici.. Așa că am plecat spre o femeie grăsuță și nu foarte înaltă.

-         Bună … nici nu am apucat să termin că femeia și plecase. Nici nu mă băgă în seamă. Ce oameni!

  M-am apropiat de un bărbat care stătea rezemat de un perete și citea dintr-o carte cu coperta albastră. Nu avea niciun titlu pe ea. Probabil e veche și s-a șters.

-    Scuză-mă! Ști cumva unde l-aș putea găsi pe Dylan O'brien?

   Bărbatul nu își ridică privirea nicio secundă.

-         Ascultă dacă tu nu vrei să…. am fost întreruptă de un urlet care a invadat holul!

-         Aveți grijă! Feriți-vă! Pacientul are nevoie de îngrijire imediat!!

  O Doamne! Ăsta vine  cu o viteză uimitoare. Săracul om. Vai de el pe targă și nebunul ăla face curse de viteză cu el printre oameni. Am rămas uimită și nu am putut să-mi dau seama că descreieratul ăla vine spre mine! Am încercat să mă feresc dar a fost prea târziu.. Trecuse prin mine.. S-stai puțin! cum adică trecuse prin mine?

-  Ce naiba?