De la natural la supernatual

Capitolul 9

Capitolul 9

  După ce am găsit cartea am început să citesc.  Era un scris de mână foarte dezordonat, probabil era un jurnal. Pe prima pagină scria: ”Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri înseamnă că ești blestemată”.

  M-am speriat și am început să răsfoiesc fără să mai citesc ce scrie pe acele pagini. Am răsfoit până ce privirea mi-a fost atrasă de o pagină care avea pe ea ceva roșu și pe care scria ”Sângele colegei mele”. Mi-am mărit ochii și am încercat să nu țip.

  După incidentul cu sângele am găsit niște informații despre cum să țin mâinile și ce incantații să spun în diferite situați. Am copiat acele incantații pe o agendă.

   Adriana se întoarse singură, și de cum a deschis ușa am pus repede cartea sub pat.

   -Bună! Se pare că ți-ai amintit de mine, spun eu râzând.

   -Îmi pare rău, dar a trebuit să ies cu fra…. Verișorul meu.

   -Nu te cred. Te rog spune-mi adevărul.

   -Bine. Nu credeam că o să se ajungă la asta, dar ești deșteaptă. Niciodată nu mi-am dorit să vin la această Universitate. Eu nu sunt săracă, sunt chiar bogată și tata m-a obligat să vin aici deoarece dă bine la prietenii lui importanți.

   -Mulțumesc că ești sinceră cu mine, dar dacă tu nu vrei nimeni nu te poate obliga. Dar… cine era băiatul acela?

    -Era fratele meu. A venit să vorbească cu profesorii în caz că fac probleme.

   -Nu cred că e cazul. Dacă mă scuzi, eu trebuie să plec. Pa!

   Am luat cartea de sub pat și am fugit spre ușă. Nu eram îmbrăcată tocmai frumos (aveam o pereche de pantaloni scurți albaștrii, un maiou alb, niște teniși  și o geantă în care încăpea perfect cartea,  am luat-o în viteză de pe pat) de aceea am luat-o pe o stradă din spatele internatului. Era foarte ingustă și trebuia să uric niște scări.

   Mi-am pus căștile în urechi și am început să alerg. Nu ști ce se poate întâmpla pe străzi strâmte.