De la natural la supernatual

Capitolul 27

 Capitolul 27

  Îmi simțeam capul foarte greu… defapt nu-l simțeam deloc. Am ridicat capul de pe bord și am privit în jur. Dylan era cu capul pe volan, iar în fața mea era acea fată. Cum aș putea s-o uit? Fața aceea albă, ochii albaștri ca cerul și părul, părul acela creț și.. încurcat.. Am deschis ușa și m-am dat jos din mașină. Mi-am dus mâna la frunte și am simțit ceva uleios. Oh.. era sânge. Cred că mi-am spart capul. Eh..

  Mă apropiam încet de acea ființă… pe care credeam că am distrus-o atunci.. pe stradă. Abia îmi târâiam picioarele.. și rochia mea era plină de sânge. Sunt un zombie.. Oh. Nu m-am putut abține să zic asta.

-         Tu! Credeam că te-am distrus!!

-         Nu scapi de mine așa ușor. mi-a zis după care a încercat să imite un zâs malefic. Subliniez, a încercat. Nu i-a ieșit deloc.

  Mi-am depărtat brațele de corp și palmele mele aveau mingi de foc pe care le trimiteam spre blestemăția aia rapid. Și-a întins mâinile și m-a aruncat într-un copac. Spatele meu a pocnit.. oh. Ochii mi se inchid.. am putut să o observ apropiinduse de mine și prinzându-mă de cap. A rostit ceva, într-o limbă necunoscută mie.. după care a plecat. Deîndată m-am simțit mai ușurată.. dar ochii mi s-au închis.

  ***

  E din ce în ce mai frig. Ăștia de la internat au uitat să pornească căldura? Ah.. și ce incomodă e salteaua.. Ochii mi se deschid ușor și pot să observ că…. Sunt pe zăpadă? Oh… Mi-am dus dinou mâna la cap și mi-am dat seama că sângele mai curgea. Zâpada era acum roșie. Am încercat să mă ridic dar nu am putut.. Cred că am pierdut mult sânge. Sunt slăbită. Foarte slăbită.. ce ști cât am fost inconștientă… Oh.. Am uitat de Dylan.. ce s-a întâmplat cu el?

  Da.. pot face vrăji.. am să fac o vrajă și să văd ce face. Am închis ochii și am așteptat… nimic… Poate fac ceva greșit.. încerc dinou… nimic… oh.. mi-am amintit că fata aia mi-a pus mâinile pe cap. Poate mi-a absorbit magia. Ah. și când am început să mă obijnuiesc cu ea. of.. Trebuie să mă deplasez până la mașină și să încerc să conduc până la spital. Cel mai probabil o să fac accident și o să mor pe loc. Merită încercat.

  M-am sprijinit cu toată forța pe copac și am reușit să mă ridic în picioare. Totul se învârte cu mine, chiar dacă nu văd prea bine în bezna aceasta.. noroc că farurile mașinii au rămas aprinse. M-am depărtat ușor de copac și am ajuns în fața farurilor. Am pus mâna pe capotă și mă sprijineam de ea până am ajuns la ușa de la scaunul șoferului. Dylan era nemișcat. Cu capul pe volan. O lacrimă mi s-a prelins ușor pe obraz, spălând urmele de sânge. L-am prins pe Dy și l-am împins până pe scaunul celălalt, după care m-am pus pe scaunul șoferului. Am învârtit cheia în contact și am pornit. Vedeam totul în ceață.. bine că nu e circulație prea mare. Mergeam în zig-zag. Frigul din mașină mă făcea să tremur din ce în ce mai tare.

   La doar câțiva metrii este un bec.. și încă unul.. am ajuns în oraș.. Va trebui s-o iau pe o stradă lăturalnică să evit traficul. Oh. Nu cred. Începe să ningă. După ce că nu văd bine.. mai și ninge… și da.. ștergătoarele nu merg. Zici că sunt într-un film cu proști. Am accelerat și nu știu cum am reușit să pun frâna din parcarea spitalului. M-am dat jos și picioarele au început să-mi tremure. Cred că cedează.