De la natural la supernatual

Capitolul 4

 Capitolul 4

  Eram foarte descurajată.  De la plâns a început să mă doară foarte tare capul și am țipat atât de tare încât câinii de pe stradă au început să latre. M-au sunat cei de la Universitate și mi-au spus că au găsit o cameră pentru mine și o colegă de cameră. Niciodată nu am avut o colegă de cameră. Când am ieșit pe ușă Dy era în fața mea. Nu am știut cum să reacționez așa că am sărit în brațele lui.

 -Să ai grijă de tine frumoaso! acestea au fost ultimele cuvinte care le-am auzit de la prima mea iubire.

  Am fugit fără să mă mai uit în urmă. Mergeam pe stradă și plângeam, de parcă lumea s-a sfârșit.

     Drumul acela de douăzeci de minute mi se părea acum o veșnicie. Oamenii se holbau la mine și parcă erau hidoși și gata, gata să sară pe tine. Toate acestea au luat sfârșit când am ajuns în fața unei uși de lemn de brad frumos decorată cu flori pe care scria cu majuscule: INTERNAT. Acolo era locul în care trebuia să stau tot timpul școlii. Am deschis ușa și am intrat într-un hol îngust, unde abia te puteai petrece cu cineva, cu tablouri care aveau niște creaturi înfricoșetoare. Din acel hol s-a făcut o încăpere uriașă pe unde perindau zeci de fete. Am fost la recepție ca să-mi aflu camera și am aflat că era camera cu numărul 89. Mă plimbam pe acel hol care era la fel de îngust ca primul și priveam dintr-o parte în alta. Ușile erau foarte aproape una de alta..oare cât de mare era o  cameră? Mă apropiam.. 86, 87, 88, uite 89!

   Îmi era frică să-mi cunosc colega de cameră. Dar, m-am îmbărbătat și am deschis-o! Era o cameră de 3 metri pe 3 metri cu două paturi de o persoană, două birouri mici, două fotolii, două dulapuri care erau deasupra paturilor,  și o noptieră. Nu era nimeni în cameră, încă. Am aruncat bagajele și am privit pe geam. Era un peisaj fabulos, se vedea și Turnul Eiffel care părea foarte mic.

  Am sărit în pat și am stat câteva secunde  și priveam peretele. Părea tare simplu, așa că m-am hotărât să-l aranjez puțin. Mi-am aranjat hainele în dulap, pe culori și am pus postere pe peretele meu. Imediat după ce am terminat cineva a bătut la ușă. Am deschis ușa și în fața mea era o fată nu prea înaltă, uscățică cu părul puțin ondulat, cu o rochiță de un albastru ca cerul. Am salutat-o și am ajutat-o să-și bage bagajele în cameră.

   -Eu sunt Kira, tu?

   -Adriana, îmi poți spune Adri. Îmi pare bine e cunoștință și sper să ne înțelegem în timpul școlii. Deoarece stăm împreună!!

   -Abia aștept să ne cunoaștem mai bine.

  În timp ce-și aranja lucrurile mi-a spus că are și ea 17 ani ca și mine și că tatăl ei e morar și mama ei a murit când a avut 7 ani. Tatăl ei nu a avut bani să-i dea așa că a lucrat în timpul vacanței la o fermă din apropiere. Așa a reușit să vină la această universitate.

  Povestea ei m-a înduioșat și știam că vom fi prietene.