De la natural la supernatual

Capitolul 29

Capitolul 29

  Chiar nu pot să explic asta. Sau.. stai puțin.. nu-mi spune că sunt… sunt moartă? Asta explică faptul că m-am trezit pe hol și nimeni nu mă bagă în seamă! O Doamne. M-am panicat. Ce să fac? Am să merg pe holuri până  ce o  să mă găsesc. Ce amuzat sună asta..-o să mă găsesc- Kiraa!! Ești moartă! Bun. Acum umblu ca bezmetica pe holuri. Ah uite-l pe Dylan. Stai,ce?

  Am dat câțiva pași în spate și l-am observat pe Dylan trist. Se pare că s-a trezit! Cât mă bucur. Am vrutsă-l îmbrițișez dar am intrat prin el. O Doamne!  Sunt moartă! Acum realizez! Încep să mă panichez.

  M-am panicat mai tare când mi-am văzut corpul pe un pat. Vreo cinci doctori încercau să mă resursciteze. Oh.. e prea mult. Haide Kira! Rezistă! Se pare că aparatele arată altceva.. imima  mea încetează să mai bată. Nu se poate întâmpla așa ceva! Nu mie! Sunt o învingătoare.. cel puțin așa cred! Haide Kira! Doctorii au ieșit din cameră și păreau neliniștiți. Dylan s-a ridicat de pe scaunul din hol și a început să țipe. Vroia să intre la mine dar doctorii îl țineau. Ce rost mai are să-l țină dacă sunt… sunt m-moartă? Am un gol imens în stomac. Vreau să plâng, dar.. dar nu pot.. nu am lacrimi. Dy a reușit să treacă de oamenii aceia. E lângă mine. M-a prins de mână și plânge.

  Tot  timpul mi-am dorit să mor. Dar acum.. nu mai vreau… Atunci eram batjocorită și nimeni nu era alături  de mine.. înafară de Doris..am și uitat de ea… Oare ce mai face? –Oh Doamne, Kira!- Sunt chiar frumoasă –moartă-. Fața mea albă  arată splendid cu părul șaten. Buzele îmi sunt… îmi sunt foarte roșii…

  Un vânt puternic m-a făcut să tresar. Părul îmi era purtat în direcția opusă. Mi-am luat ochii de la mine și am privit neliniștită spre dreapta.  Un fum negru venea cu viteză.. Mai degrabă o gaură neagră. Mi-e frică. Un fior mi-a trecut pe șirea spinării și tot ce am putut să fac a fost să stau. Să stau și să privesc cum acel ”negru” vine spre mine. Cred căă… cred că o să fug. Am pornit în direcția opusă. Parcă zburam.. Niciodată nu am mai fugit așa de repede. Mi-ar fi folosit asta la orele de sport. Viteza aceea mă făcea să nu știu pe unde merg. Picioarele mi s-au împletecit și.. am căzut.

   Vântul puternic mă trăgea spre gaura neagră.. Nu aveam de ce să mă apuc.  Mă prindeam de podea.. de parcă asta ar ajuta.. Tot ce am putut să văd a fost că am intrat în ”negru”. Pluteam. Nu vedeam nimic și nu mă puteam mișca. Stăteam în aer.  Mi-am mișcat mâinile și am putut să simt ceva tare. ceva ce mă înconjura.. ca o cutie… Am început să mă agit și să lovesc tare pereții aceia ce mă țineau prizonieră..

-    Ușor!