Capitolul 36

107 8 2

de The-Book-Thief1

de The-Book-Thief1

Capitolul 36

- Păi.. nu mi-am putut termina propoziția deoarece ușa se deschise și în prag apăru Dylan și Dalia. Adriana sări rapid din pat și o îmbrățișă pe Dali în timp ce eu am rămas blocată.

- Heei!! Ce mai faceți? Va fost dor de noi? a zis Dylan. Merităm niște felicitări deoarece am luat locul doi.

După ce a terminat de zis, am sărit și eu din pat și am început să țip împreună cu ei.

- Cât mă bucur! am spus în timp ce-i îmbrățișam pe toți trei. Haideți! Povestiți-ne cum a fost! Beți suc natural? am întrebat în timp ce arătam spre sticla portocalie de pe noptieră.

- Desigur. Sunt însetată.. a spus Dalia.

***

Ne-au povesit amănunțit totul. A durat aproape o oră.. Eu îmi sprijineam capul de mănă, cu frica să nu-mi alunece. Nu mai eram atentă la ei. Mă uitam pe geam. Soarele și-a făcut apariția și alunga ușor zăpada. Urăsc când zăpada se înmoaie și devine urâtă. Bunica mea îi spunea ”floșcai”.. Știu.. e un cuvânt care de face să râzi indiferent de starea ta.

- Și apoi bum! am fost trezită din transă de strigătul Daliei, în timp ce explica cum a decurs proiectul.

- Bun.. Acum am și eu o întrebare. Cine sunt Ha…

- Haideți să ieșim pe afară.. Vreau să mă dezmorțesc! mi-a întrerupt Adriana propoziția și a început să sară prin pat.

- Desigur. Și eu am amorțit. spune Dylan în timp ce se uită puțin ciudat la Adri.

M-am dat și eu jos din pat fără să mai întreb nimic și m-am dus spre dulap luând o jachetă care să-mi țină cât de cât de cald. Eșarfa înflorată pe care mi-am pus-o la gât mă făcea să mă gândesc la vară…la căldură..la soare..la acasă… Chiar.. oare ce vor face ”prietenii” mei? Nu am vorbit cu ei deloc de când a început școala. Nici cu Doris n-am mai vorbit.. puțin la început și atât.

Am ieșit pe ușă urmată de ceilalți și ne îndreptam spre ieșire. Când am deschis ușa cea mare frigul m-a izbit direct în față. Era ger. Chiar dacă soarele își făcea prezența pe cer. Era soare cu dinți. Din cauza lui ne-am decis să rămânem înăuntru și să hoinărim pe holuri. ”Să investigăm”- așa cum îmi place mie să zic. Ne-am aruncat jachetele pe pat rămânând în bluze. Eu aveam o bluză destul de largă care mă făcea să mă simt comod….să mă simt ca acasă. Am pășit ușor pe coridoarele care păreau nesfârșite și puteam observa zeci de uși maro, de acceiași nuanță, care se perindau în fața noastră. Fiecare avea un număr. Am ajuns până la cea cu numărul 203. Cred că era ultima. Niciodată nu mi-am imaginat locul ăsta fiind așa mare.

Am ajuns în fața unei uși pe care scria cu majuscule -POD-. M-am uitat spre fete.. și băiat, pardon… și am ridicat din sprâncene. L-am lăsat pe Dy să facă onorurile deoarece e băiat. A pun mâna pe clanță fără să răsufle. *parcă eram în filmele cu detectivi..ne era frică de ce se va afla în spatele ușilor.* A apăsat ușor și….ușa s-a deschis. Am fost ușurați să vedem o cameră plină de pânze de păianjeni și cutii. Erau cutii peste tot. Am intrat înăuntru și ușa s-a închis în urma noastră.