Depresia lui Jace

28: Not you again!

      Ultimul loc, unde doream sa fii ajuns eu in acea noapte, sigur nu erau docurile iar tipul ala mai mult ca sigur nu avea ce cauta cu mine. Insa, nu am plecat de langa el. L-am privit pentru o clipa si am zis ca e cazul sa dau cu piciorul tuturor temerilor mele si sa ma avant intr-o noua aventura. Nu mai judecam? Poate. Eram insa atat de satula sa fiu mama grupului, peste tot unde mergeam. Doream ca... macar pentru o seara sa pot face si ceea ce vreau eu!

      Eram ofticata! Atat de furata fusesem eu de gandul ca as putea sa il confrunt pe Jun, ca imi lasasem telefonul in masina la Chase. De atunci si pana sa ajungem in acel loc, unde paznicii nici macar nu isi faceau treaba, nici ca m-am apropiat de el sa ii spun ceva anume. Aveam in gand franturi din diversele mele escapade de acasa, inainte sa le cunosc pe fete si sa ma retrag din tot ce mi se parea brusc periculos. 

      Am zambit usor, cand Jun a oprit motorul masinii sale, stangand apoi si farurile. Am inchis putin ochii si inca parca ii puteam auzi pe galagiosii mei prieteni, zbierand si razand in hohote. Puteam sa jur ca sunt acolo cu mine inca si ma asteapta sa ies. Mi-am deschis insa ochii, cand am auzit cum el isi ia cheile si am intors usor capul spre stanga. Totul a disparut. Pe cel pe care il aveam langa mine, nu il cunosteam deloc. Ma durea inima. As fii vrut ca pentru un moment, langa mine sa fie alt cineva. Acea persoana nu era nici macar Henry...

        Nu imi mai doream sa ii vad ochii, ce de la o clipa la alta, isi schimbau intelesul, oferindu-mi un cu tot alt spectacol. Nu imi era teama de el, dar nici ca imi placea compania lui. Ma durea sufletul, dar chiar si asa, zambeam.

       -Inca ai bot, ca te-am sarutat acolo in parcarea benzinariei? A fost doar un sarut pentru toti Sfintii!

       Am renuntat la acel mic zambet si am preferat din nou sa imi inchid ochii si sa imi intorc capul. Trebuia sa imi revin. Prietenii mei, nu mai erau de mult ai mei iar cel ce nu de mult ma insotea, nu mai stiam nimic de el. Mi-am deschis ochii si m-am uitat la mica zgarietura de pe dosul palmei mele. 

       -Poti, te rog, sa te duci naibii si sa nu vorbesti cu mine? am intrebat cu glasul gatuit. Unde e Chase? Nu ii vad masina nicaieri.

       -M-as fii dus, daca nu faceai ifosele alea acolo. De aia te-am si ales. Daca stiam ca ai relatie si reactionezi in halul ala, faceam eu alt ceva. Imi chemam pe una si terminam frumos si eu seara.

       -Las-o moarta. Nu vreau sa merg nicaieri. Ma duc acasa singura.

       Am deschis portiera dar m-a prins de mana si m-a facut sa ma uit din nou la el.

       -Chase si prietena ta, o sa fie acolo! a zis, aratand spre mai multe depozite.

       Am privit ochii lui si nu m-am dat in laturi din a cauta acolo, o farama de adevar. Privirea sa invaluita in mister, m-a facut sa raman si sa nu il judec, chiar daca totul imi spunea ca nu e bine si ca mai bine fug. Ceva insa, imi transmitea o siguranta. Caldura mainilor sale, imi dadea de gandit. 

       Nu am fugit de langa el. Poate ca imi semnam singura trimiterea spre o moarte sigura, dar nici ca imi pasa. Imi era indiferent ce se intampla cu mine...

       S-a oprit chiar in fata mea, de indata ce am coborat din masina. Afara era luna plina si il puteam vedea atat de clar. Era furios. Si-a scos mainile din buzunarele acelei geci de blugi si le-a lasat libere pe langa corp, continuand sa ma priveasca superficial si enervat la culme. A facut amenintator cativa pasi spre mine iar eu nici ca m-am clintit de data aia. Ce putea sa faca? Sa dea in mine?

        -Cat de naiva poti fi?! Tocmai ce m-am folosit de tine! Te-am adus intr-un loc dubios si nici nu ai idee cine sunt! 

        -Si? am intrebat calma.