Depresia lui Jace

31: Acea mână, de care nu am vrut să mă despart

-Omule, cine ti-a facut asta?! a urlat Jun, cand Blake a luat loc pe bordura.

-Nu conteaza, a raspuns el, prinzandu-se de locul ce incepea sa il doara din ce in ce mai tare. Inca traiesc, nu?

Exasperat, Jun si-a dus mainile la nivelul capului, asezandu-le apoi pe el si oftand din toti rarunchii. A injurat si a lovit violent cu piciorul in asfalt. Vorbeau atat de rapid incat nu stiam ce se petrece acolo. Speram doar ca Ran sa vina cat mai repede cu cele necesare. Pana atunci, am incercat sa ii opresc sangerarea, incat sa nu aiba parte de o hemoragie in toata regula.

-Ma duc dupa el!

L-am auzit zicand asta, cu multa furie in glas. Jun a plecat apoi ca o racheata, facandu-i pe toti mai apoi sa il urmeze. Blake a facut o incercare sa se ridice, dar a ametit si a cazut inapoi in fund pe bordura. Imi tineam mainile pe rana sa, apasand. Tipul trebuia sa ajunga la spital numai de cat!

-Rezista, am zis apasand pe rana sa, cand s-a uitat la mine. Stiu ce fac! Ai incredere in mine! l-am incurajat pe tip.

-Chiar stii ce faci?

-Da! am raspuns hotarata. Stiu ce fac!

-Am venit! am auzit ulterior. Unde sunt toti ceilalti?! a strigat Ran, ce abia daca mai avea suflare in ea.

-Nu am idee. Ajuta-ma aici putin. Apasa si tine asa, pana cand iti zic eu. Blake?! am intrebat speriată. Ma auzi? l-am intrebat, pocnind usor din degete si verificand cat de ager e asupra stimulilor. Blake!

L-am atins usor pe obraz dar el nici ca avea reactie. Speriata m-am uitat la Ran, dar nu dorea sa se piarda cu firea. Am insistat iar un geamat de durere s-a auzit pe data. Tipul ala slab si atat de consumat... avea nevoie si de un medic adevarat, nu de mine, o lasa notorie!

-Fa-o! Acasa cum dracu puteai sa ai grija de toti?! Fa-o, Jace! mi-a zis uitandu-se in ochii mei.

Asemeni unei leoaice ce isi are puiul ranit, Ran m-a privit atunci. Am renuntat pe data la fricile mele si am aplicat toate cunostintele pe care le dobandisem, in pregatirea mea de acasa. Ran plangea. O data cu ea, eram in stare sa plang si eu, doar ca nu imi permiteam in momentul ala! Imi doream sa raman inca cu picioarele pe pamant asa ca m-am apucat de indata sa fac, tot ceea ce invatasem ca trebuia sa fac intr-un astfel de scenariu. Maica-mea platise bani grei pe niste cursuri costisitoare, crezand ca o sa ii calc candva pe urme.

-Fata, tot trebuie sa ajunga la spital! Eu pot doar sa opresc sangerarea si sa il cos pe moment. Are insa nevoie si de un specialist. Nu pare sa aiba ceva atins dar...

-Nu! a zis atunci Blake, prinzandu-ma strans de mana. Ran, du-te si ia-mi de la magazin de peste drum, o sticla de tarie. Tu, fata speriata, fa ceea ce ai inceput! Rezist!

-De ce?! am urlat atunci furioasa, regretand amarnic ca am pomenit de spital, vorbind in engleza.

-Mi-ai spus sa am incredere in tine, caci stii ce faci... asta fac in momentul de fata, ma incred in tine, mi-a zis cu greu, prinzandu-ma strans de mana. In plus, cine e prieten cu Chase, e de incredere...

Ran deja alerga din nou catre marketul de peste strada. Speriata, mi-am lasat capul in pamant, prinzand la randul meu mana lui. Cat ii lua lui Jun sa isi aduca masina in fata?! Naiva! Asta eram! Jun nu plecase dupa masina. Era cu baietii dupa cel ce ii facuse rau lui Blake!

Blake tinea apasat pe rana si respira incetisor, fara sa faca prea multe miscari. In gand numaram bataile inimii lui, tinand mana pe gatul sau, in indreptul venei jugulare. Mi-am pregatit apoi tot, ca atunci cand Ran avea sa se intoarca, sa ma si apuc de treaba. Am dezinfectat atent rana lui si am ramas mereu pe faza.