Depresia lui Jace

59: Cum se alege praful de tot

*****JACE*****

      Am ajuns tarziu acasa si in noaptea aia. Curioasa, m-am uitat dupa Hana, dar nici vorba sa o vad. Am sunat-o pe Ran sa o intreb daca are idee de ea si raspunsul a fost unul negativ. Zowe insa era venita in locuinta lor, închisa in camera ei, dornica sa nu stea cu nimeni la discutii. Nici ceilalti pe care i-am sunat, nu au stiut sa imi zica ceva de Hana.

     Am adormit in living, sperand ca pana dimineata, ea se va intoarce acasa. Lucrul ala nu s-a întâmplat. Am ajuns din nou pe balcon sa stau si sa ma uit furioasa la floraria lui ShaEn. Daca iar Hana era cu tipa aia notorie, cu siguranta nu aveam sa stau cu mainile in san si sa tac!

     M-am pregatit sa ma duc la cursul de dimineata. Nici vorba sa o vad prin campus macar... mi-am amintit ca ea nu mai avea ce cauta un acea cladire cu mine si m-am intristat. Miscarile mele negandite, ajungeau sa aduca si mai multe consecinte urate.

     Am stat posomorata in sala, pana ce au venit si ceilalti. Era cursul ce avea legatura cu istoria aparitiei literaturii. Ma plictisea groaznic dar trebuia sa iau parte la el. Blake si Keneth au venit, chiar inainte ca proful sa intre in sala. Spre mirarea mea m-au salutat stangaci, apoi au luat loc doua randuri mai jos. Am ramas gura casca. De ce vorbeau cu mine?!  

    Am desenat pe caiet, diverse prostii, pentru aproape doua ore si jumatate. Nu am fost deloc atenta la ce se preda. Fara Ran sau Zowe, facultatea mai avea sa fie facultate? Pana si colegiul fusese mai usor de trecut, alaturi de Hana...

    -Ai putea sa desenezi flori pe fiecare pagina ca si mine, daca te plictisesti, mi-a zis fata de langa mine, intr-o engleza stalcita. Uite. Le-am desenat in colt si daca le misti usor foile, ai senzatia ca e o animatie.

    Curioasa, m-am uitat la ea si am zambit putin. O vedeam destul de rar pe Yu la facultate. Imi facea insa placere de fiecare data sa o vad ca ma saluta sau imi zice chiar si putin, ceva acolo. Nu ma mai simteam invizibila.

    Mi-a aratat apoi ce facuse de data aia pe caietului sau si am zis ca pare a fii o idee buna.

    -Si tu esti studenta venita in schimb de experienta, nu? m-a intrebat apoi.

    -As fii vrut eu sa ma car in vara inapoi acasa. Din pacate trebuie sa stau aici inca doi ani pe putin.

   -Ah! Am o colega de chin? Sa stii ca imi doresc din toata inima sa ma duc acasa. Am cateva luni, dar deja vreau inapoi!

   -Sa iti impartasesc un secret. Chiar si dupa jumatate de an, tot acelasi gand o sa il ai. Si daca te chinui sa pleci... o sa renunti. De ce? Caci o sa te simti ca o straina acolo.

     Am ras cu amaraciune ambele cu mana la gura. Am vorbit pana ce proful ne-a dat voie sa plecam. Tarziu de tot am si facut cunostinta oficial. Stiam pana atunci ca o cheama Yu si cam atat. De fapt numele ei era Yu Nakamura si era din Canada. Era fluienta in franceza dar nu si in engleza. Ma gandeam ca vine direct cu engleza la pachet, pana ce mi-a zis ca abia anul ala familia sa se mutase acolo, din Franta. Eh! Macar nu eram singura ce trebuia sa explice de unde e si sa ii bage pe toti in eroare.

     Am iesit ambele din sala, vorbind despre orar si activitati. Il aveam la fel. I-am vazut apoi afara pe Keneth si Blake. Vorbeau cu Park si Chase. Oarecum, eram putin geloasa pe Chase. Era mereu cu spatele asigurat. Baietii ii purtau de grija mereu si nu il lasau balta niciodata. Erau ca o familie.