Depresia lui Jace

76: Get cool

*****RAN*****

     Nici nu am mai dat importanta orelor ce au trecut la munca. Ma gandeam la Blake si la faptul ca a plecat la acea tipa. Ma durea dar ma si scarbea in acelasi timp. Cand era cazul sa se termine?

     Nu i-am raspuns Hanei la mesaje si nici la apeluri. Nu am avut chef nici de cursuri. Am stat intreaga dupa amiaza intr-o cafenea si am citit stiri de pe net si atat. Am intrat apoi pe profilul trupei in care era si tipul ala ce o minte pe Jace. Tipii nu erau populari atat de tare dar ei nici ca ii pasa. 

      Jace m-a sunat si in doar cateva minute eram deja spre ea. De cum usa s-a deschis, ea aparand ciufulita si cu ochii impaienjeniti am inceput sa plang. Am luat-o in brate si nu m-am oprit. Era abia amiaza, dar eram pregatita sa beau, sa uit de toate!

     M-am uitat in casa, dar nu am vazut-o pe Hana acolo. Am intrebat-o pe Jace daca stie ceva de ea, dar a dat nepasatoare din umeri si a continuat sa mearga in picioarele goale pe parchet. A luat loc pe canapea si a inceput usor usor sa se trezeasca de-a binelea. Era ok?

     I-am povestit totul legat de Blake si de nervii pe care singura mi i-am si facut. Am cedat intr-un final si ma asteptam ca ea sa ma judece dar nici vorba sa imi zica ceva. S-a ridicat de pe canapea si a venit sa ma imbratiseze. In mod normal, nu eram fanul acestui tip de comportament dar de data aia, am acceptat. Poate chiar aveam nevoie de asa ceva.

      Retrase ambele in camera sa, am continuat sa imi vars frustrarile asupra unui singur om. Nu eram bine deloc. Nici ea nu era intr-o stare de zile mari. Parea sa incerce sa tina ceva sub pres. Se uita confuza mereu si se incrunta.

    -Tu ce crezi? Ce trebuie sa fac?

    -Sa ii raspunzi cu aceeasi moneda! Adica pana mea, cine se crede?!

    -Jace, vorbim de tipul pe care il iubesc... nu e deloc usor.

    -O, da? Ori cu tine, ori cu aia si punct! Am crezu ca a terminat-o cu vagaboanta aia, inca de cand a fost el la spital. Off! Dar ce sa le ceri?!

    -Blake mai mult ca sigur o iubeste. Cum sa nu imi doresc sa dispar din peisaj, cand mereu imi amintesc de chipul lui fericit, de cand erau ei doi impreuna?!

    -Ihm. Ii scriu eu lui Jeong sau o faci tu?

    -Poftim?

    -Ai auzit bine ce am zis.

    -Nu e atat de usor, pe cat de mult iti doresti tu sa para, Jace. 

     -Sincer e mai bine cand nu te implici emotional in astfel de cazuri. Am simtit-o pe pielea mea. Cel pe care l-am iubit, a decis sa ma paraseasca si nici ca stiu de ce a facut-o. Merit si eu cel putin o explicatie, nu?

      Am simtit din nou o durere in piept. Imi era prea rusine sa recunosc ce am facut. Citisem mesajele Hanei si inima nu ma lasa sa o intreb pe Jace, ce era intre ea si Jun. Hana imi spusesera ca ambii au dormit impreuna chiar. Pana si Blake mi-a confirmat ca Jun, a plecat dupa Jace, aseara. Astia doi de ce se ascundeau?

    -In inima ta, mai e loc acum pentru cineva? 

     Am prins curaj sa o intreb aia. Am asteptat apoi cu sufletul la gura si raspunsul ei. Jace s-a entuziasmat pe data si a zambit.

     -Da... Kay! a raspuns prapadindu-se de ras. Nu ai idee, insa saptamana asta, am avut sansa sa il vad in persoana. Nimeni nu o sa creasa dar... tipul ala in realitate e de zeci de mii de ori mai ticalos si mai narcisist si mai copilaros cu putinta. Cred ca m-am indragostit!

     -Poftim?

     -Ihm. Cred ca... cred ca sunt indragostita de genul ala de tip, m-am corectat pe data. Nu am simtit atat de multe lucruri in acelasi timp, nici in lunile cu Henry sau cu alt tip, cat am reusit sa simt in doar cateva momente, stand in fata lui Kay. Ran, trebuie sa il vezi si tu! Stiu ca sunt idioata sa cred ca exista dragoste la prima vedere dar... nu imi explic altfel sentimentele alea! Data viitoare, cand o sa ma hotarasc sa am o relatie, trebuie sa fiu cu un tip ca el!