Depresia lui Jace

13: Dacă mâine nu ar mai veni

     In fata micului restaurant de familie, Jun a ajuns destul de rapid in acea seara. A venit pe jos. A evitat astfel tot traficul ce aparea in acel loc. Avea in mana sa rucsacul lui Chase. Blake i-l lasase in fata salii, mai mult ca sigur ca sa il faca pe el sa vina sa i-l aduca.

     S-a oprit un moment, uitandu-se pe geam si cautandu-l pe Chase cu privirea. El nu era acolo. A decis totusi sa mai ramana un moment in fata. A aruncat la picioare acel rucsac si s-a intors cu spatele. Plictisit, a aranjat si sapca pe care o purta si din buzunarul gecii lungi, a scos un pachet de tigari. 

     Poate ca nu trebuia sa aibe o astfel de reactie, cu cateva ore inainte. Chase sigur nu ar fii dorit sa il raneasca zicandu-i acele lucruri... dar fapta era deja consumata. Si-a aprins tigara si apatic a tras un fum din ea. A inchis ochii si a oftat. Gasca lor, familia lor de fapt, se destrama iar el nu putea sa opreasca asta.

      La doar cativa pasi de el, o tanara s-a oprit tot in fata acelui local. Curios, s-a intors usor sa vada ce se intampla. Ea nu a intrat. S-a dus catre locul in care era amplasat un anunt cu angajari. Avea mainile mici... de fapt totul la ea era mic si diferit. Era insa obisnuit cu prezenta strainilor asa ca a decis sa o ignore. A apucat rucsacul de pe jos si a plecat.

     Jace era libera in ziua aia. Tocmai ce se intorsese de la un nou interviu pentru angajare. Cinsidera ca jobul part-time de la cinema, nu era suficient cat sa ii si ajunga sa se intretina in acea lume noua. In curand avea sa inceapa si facultatea iar costurile deveneau din ce in ce mai mari. 

    Daca dorea sa ramana, trebuia sa lucreze. Banii luati atunci de la Troy aveau sa se termine si ei curand. Schimbul taios de replici, din noaptea dintre ani, dintre ea si mama sa, a facut-o sa inteleaga ca nu mai are ce cauta in familia aia. A tras adanc aer in piept si si-a repetat in gand ca ii va fii bine si ei. Ajutata de telefon, a tradus anuntul si rapid apoi a dat buzna in local. Nu avea experienta in acel domeniu dar nu strica sa incerce. Avea nevoie de locul ala de munca, caci era de doua ori mai bine platit ca cel actual.

****

     Aerul rece de dimineata, ii producea mii de fiori pe spate lui Ran. Nu ii placea. Nu ii placea nici macar chipul femeii ce isi plimba adesea cainele prin fata scarii, din blocul in care locuia alaturi de fete.

    Pleca adesea prima din casa. Isi aseza rucsacul cu echipamentul de schimb in spate si se indrepta spre statia din apropiere. Pana ce ajungea si un autobuz ce ar fii putut sa o duca pana la universitate, avea timp sa si fumeze o tigara, sa isi verifice conturile de pe sitteurile de socializare dar sa si vorbeasca cu Hana, ce se pregatea sa plece si ea la munca. 

     Dimineata aia era insa speciala. Daca era asa cum intuise deja, avea sa il gaseasca din nou pe tipul ala cu chip foarte sobru dar ochi frumosi, in sala de la partier, unde repetau cei inscrisi la cursurile de pian. Il mai vazuse acolo deja de trei ori, incat sa ajunga sa i se trezeasca interesul cu privire la el. 

     Brunetul statea acolo si repeta. Din cand in cand nota ceva pe o foaie si apoi o mototolea, aruncand-o la gunoi. Trantea apoi cu pumnul in clapele pianului si se ridica de pe scaun, ducandu-se la fereastra. Si el, el ramanea astfel acolo mult si bine. 

    Era ca un ritual, pe care Ran incepuse sa il vada cu alti ochi. Ii placea sa il priveasca de la distanta, din spatele acelei usi ce avea o fasie mica de sticla pe mijloc.  

    Avea si atunci sa il vada oare?

    Cu pasi grabiti, s-a indreptat spre acel loc. Inca auzea acele acorduri, in acea liniste mormantala. De data aia, melodia aducea a un imn funebru. Dar ea a zambit, de cum l-a vazut pe el inca notand. De i-ar fii aflat si gandurile...