Perspectiva lui Aiden
Am cam pierdut-o acolo.Un minut îl sărutam pe tip și următorul lucru pe care îl știu,mâinile mele erau pe fundul său din nou și tot ce puteam gândi era despre el.Mă refer că nu regret asta,m-am bucurat de asta cu adevărat dar știu că el fiind prins l-a rușinat.Când l-am ajuns din urmă pe Julian,mergem deja pe câmpul mare,plin de oameni de înățimi și vârste diferite.
"Hey Julian,îmi pare ră-"
"Ce s-a întâmplat în pădure,va rămâne în pădure,"el a spus repede,masca sa înapoi ca de obicei.
"Practic suntem încă în pădure,"am spus,făcându-l să se uite urât în direcția mea.
"Aiden,vom vorbi despre asta mai târziu okay?Să o lăsăm acum."El a cerut,presând un deget în pieptul meu în timp ce se holbează la mine cu acei ochi înfiorători ai săi pe care îi are de câte ori este agitat.
"Yeah..",am spus ceea ce l-a relaxat puțin pe el,am continuat să mergem spre liderii grupurilor care o include pe o Isabel zâmbitoare care mi-a făcut cu ochiul."Vom începe cu câteva exerciții simple de încălzire și apoi îi vom pune pe membrii Pădurea Neagră împotriva celor din Luna Însângerată.După aceea Julian va face cu rândul în a conduce o parte din antrenamentele noastre individuale."
"Ajutații în locurile în care ei au nevoie,dați sfaturi și note comune și rezistență.Vreau să știu totul mai târziu,"Julian a continuat cu expresia sa moartă obișnuită,nu ai crede că e același tip care tocmai gemea pentru toate săracele veverițe să audă.Un râs mi-a scăpat pe buze la gândul a o mulțime de veverițe privindu-ne,făcând capul tuturor să se întoarcă în direcția mea."Ceva amuzant?"Julian a întrebat agresiv,mi-am mușcat buza pentru a-mi abține râsul în timp ce m-am uitat spre Isabel care pare pe cale să râdă ,ochii noștrii dansând între Julian și spre celălalt.
"D-doar foarte...entuziasmat pentru antrenament,"am spus cedând de câteva ori între cuvinte."Să o facem cum trebuie b-băieți și fete!"am spus,permițându-le să se îndepărteze înainte să mă îndrept spre Isabel și să râdem în timp ce ne uităm la un Julian fumegos.
"Ce s-a întâmplat în pădure,rămâne în pădure!,"el a sâsâit la mine.
"Și cu Isabel,"am chicotit ceea ce a trimis-o pe ea la pământ ,începând să își izbească pumnul de pământ ,râzând.Julian s-a îndepărtat nervos cu obraji colorați ,lăsându-mă pe mine și Isabel râzând ca idioții în timp ce toți se holbează la noi.
--
"Ține-ți mâinile sus,"am spus în timp ce am mers în jurul unei perechi care luptă.Am trecut prin încălzire destul de repede și i-am privit luptând de ceva timp."Ține-ți mâinile sus!"am strigat la membrul din haita lui Julian care nu poate bloca pentru a-și salva viața,el a ascultat,ridicându-le repede,norocos blocând o lovitură mortală de la unul din membrii mei."Bine."Am comandat înainte să continui.
Am început să privesc altă echipă,fata din haita lui Julian bătându-l pe unul din membrii haitei mele.Ei sunt rapizi,am observat asta destul de repede,ei trec la agilitatea lor și gândesc totul înainte de a acționa.Problema cu asta este că sunt ușor de manipulat,dacă ei cred că ești într-un anume fel ei doar vor lupta pentru a se potrivi în acel fel,lăsându-i larg deschiși pentru un atac surpriză.
"Nu-ți lăsa garda jos!,"am avertizat fata care doar a pufăit,ignorându-mi avertismentul ,ei sunt și încrezuți.E prea târziu totuși,membrul meu i-a blocat una din loviturile ei folosite de prea multe ori,el i-a apucat cu ușurință piciorul înainte să o izbească de podea.Unde a rămas întinsă tușind și ștergându-se."Bună treabă Mason,"am comandat rânjind la fată înainte să continui să merg în față unde pot vedea grupul din nou.Ar trebui să terminăm asta curând,ei sunt la punctul lor de cedare iar timpul se extinde repede.
CITEȘTI
Alpha Mates- mxm-TRADUCERE✔️
Loup-garouJulian Heil,cunoscut pentru inteligență și exteriorul calm.Ca și viitor Alfa al Haitei Luna Neagră,lui îi pasă doar de haita sa și siguranța lor.El a reușit să dezvolte una dintre cele mai periculoase haite din întreaga lume,temut de mulți din cauza...