Dacă în primele trei zile lui Yoongi îi era foarte greu să se pregătească pentru programul din acea zi lucrurile s-au schimbat după aproape cinci săptămâni. Reușise să-și facă ordine în viață și un program pe care îl respecta cu strictețe.
Mei era noua sa aistentă cu care avea o relație destul de apropiată nu doar profesional ci și în timpul lor liber, aceștia își petreceau mare parte din timp împreună făcând-o pe fată să se îndrăgostească de Yoongi.
Jungkook aflase de la Jimin și Taehyung ca starea lui Yoongi s-a îmbunătăți și și-a demisia de la arhiva unde alesese sa lucreze iar acum era in trenul de Seul, așteptând cu nerăbdare sa își vadă iubitului căruia nu i-a spus nimic de faptul ca ar dori sa se întoarcă, acum.
In Seul, Yoongi fusese la o petrecere destul de incitanta cu câțiva prieteni care nu erau idoli și ajunsese sa se îmbete atât de tare încât nu-și putea controla propriile picioare, nu-i plăcea in mod deosebit Mei dar era singura care îl putea ajuta. Acum dormea iar Mei s-a gândit ca ar face o impresie buna dacă ar găti ceva și ar face curățenie.
Ajuns in fata portii inima lui Jungkook bătea cu putere, ii era foarte dor de Yoongi. Ii lipsea sa fie strigat "Kookie" sau sa se trezeasca strangandu-l pe acesta in brațe, a inspirat și a intrat.
A apăsat soneria și-a a așteptat ca usa sa ii fie deschisă, dar fata aproape i-a căzut când Mei a apărut in locul lui Yoongi in usa.
— Buna dimineața. Yoongi doarme, nu se simte prea bine.
— Mda, buna. A încercat Jungkook sa-și păstreze calmul trecând pe lângă fata și intrând in sufragerie. Iar tu ești? A întrebat așezându-se pe măsuță de cafea.
— Numele meu ești Ji Mei, iubita lui. A spus mândra chiar dacă știa ca minte cu nerușinare.
Jungkook a început sa rada zgomotos.
— Bine, bine. A zis ștergându-și lacrimile. Poți te rog sa-mi faci o cafea cât eu ma duc să-l trezesc pe Yoongi?
— Dar.. este obosit.
— Nu îmi pasa. A dat din mâna. Un singur cubuleț de zahăr și lapte. A spus urcând scările.
A deschis ușor dormitorului unde Yoongi dormea liniștit in unul din tricourile lui Jungkook, făcându-l pe acesta sa zâmbească și sa se așeze lângă in el trăgându-l in brațe.
— Yoongs... Puiule, ne trezim și noi? A întrebat dulce.
— Mhm..
— Yoongs, dacă nu te trezești o sa plec. Vrei sa plec? A întrebat managaindu-i burtica.
— Kookie? A mormait acesta întorcându-se cu fata spre băiat.
— Îți era dor de mine? A întrebat zâmbind masandu-i ușor spatele .
Yoongi nu i-a răspuns doar l-a sărutat, avea nevoie de asta. Ii era dor de Jungkook, de toate momentele in care se trea in aceasi impostaza.
— De când preiei tu inițiativa? A întrebat Jungkook după ce s-au desprins din sărut.
— Ai gust bun.
— Mereu am avut. S-a umflat acesta in pene. Mergem sa mâncam?
— Dacă ma cari.
— Batem palma. A zâmbind Jungkook ridicându-se, lasându-l pe Yoongi sa-i sara in brațe.
— Tu n-ai plecat? A întrebat Jungkook care îl strângea pe Yoongi in brate. Vezi, dacă nu e buna ți-o pun in cap. Puiule? De când ai tu o iubita?
— Iubita? A întrebat debusolat Yoongi. Ea e asistenta mea.
— Mie mi-a spus ca e iubita ta. A ras Jungkook așezându-l pe Yoongi in poala sa.
— Idioata. A zis scurt Yoongi afundandu-și fata in pieptul lui Jungkook. Eu am doar un iubit.
— L-ai auzit? A întrebat-o Jungkook pe fata. Valea din casa mea.
— Dar, credeam.. A spus fata privindu-și papucii.
— Aish, doar pleacă. A oftat Yoongi . Bun venit acasă, Kookie.
![](https://img.wattpad.com/cover/194684167-288-k145358.jpg)
CITEȘTI
Gray // YoonKook
Fanfiction" Fa-l sa tacă, Kookie! Sta acolo in colț, e îmbrăcat in negru și rade de mine..." " Hyung..." Cover: @biancastoica8