Gray // YoonKook

1

Cu pași calculați Jungkook pășea pe holurile interminabile ale centrului în care profesa, îi plăcea să-și asculte pacienții să le ascule nemulțumirile și să dorințele, chiar dacă în societare erau priviți ca niște oameni defecți pentru el, erau doar neînțeleși.

După ce și-a terminat vizita de dimineață bărbatul s-a întors în biroul său pentru a avea partea de un moment bun de respiro ceea ce nu se întâmpla destul de des, cum era și cazul zile de astăzi. Un ciocănit i-a distras atenția de la privitul pe geam, făcându-l să ofteze obosit.- Intră, a rostit leneș lăsând cana imensă de cafea pe biroul plin de dosare. După câteva secunde, pe ușa biroului a intrat o femeie trecută de treizeci de ani cu mai multe dosare în brațe pe care le-a lăsat pe măsuța din fața canapelei.
— Buna ziua, domnule Jungkook, a rostit femeia zâmbit. Acestea sunt dosarele pentru pacienții de săptămâna aceasta. Astăzi a mai ajuns un pacient, este destul de dificil. Jungkook doar asculta privind în continuare de geam. Nu cred că este cea mai bună idee să-l acceptăm.
— Cine ești tu să-mi spui mie ce să fac? A replicat tăios Jungkook.
— E-Eu...
— Dosarul lui este acolo, nu-i așa? A întrebat bărbatul ignorând fața supărată a asistentei sale. Femeia a aprobat din cap. Poți să ieși, a continuat.Cu o oarecare reținere bărbatul a apucat dosarul indicat de asistena sa, un dosar destul de gros, mult prea gros pentru un pacient normal. Mai bine de treizeci de minute bărbatul doar a citit cu atenție fiecare informație care era notată în dosar, strâmbând adesea din nas când dădea de câte o medicamentați sau tratament nepotrivit. A mai lăsat un oftat să iasă înainte de a își apela asistena.- Da, domnule Jungkook. Cu ce vă pot ajuta, a răspuns femeia liniștită.
— În ce salon a fost internat Min?
— Imediat, a răspuns femeia tastând rapid numele pacientului. Aripa de vest, etajul nouă, salonul douăzeci și doi.- Cine a fost prostul care a acceptat internarea lui la etajul nouă? Parcă era vorba că acolo nu or să mai fie duși pacienții care sunt stabili mintali.
— Haneul s-a ocupat de actele de internare ale noului pacient. Nu știu de ce a fost dus acolo.- Am înțeles, să-i spui lui Haneul să mă caute când termină ce are de făcut.Bărbatul a trântit cu putere receptorul de birou și a ieșit rapid din birou înaintându-se spre sectorul indicat de femeie de la internări. Nu-și explica cum putea să fie cineva atât de idiot încă să-l ducă pe etajul unde erau, de obicei cei care aveau probleme serioase, consumatorii de droguri sau stupefiante. După ce a deschis ușa etajului a oftat și a început să caute salonul. Mai multe țipe i-au atras atenția bărbatului care a lovit cu putere ușa salonul de perete.- Ce mama dracu se petrece aici? A țipat bărbatul făcându-i pe cei doi bărbați care îl chinuiau pe Yoongi să se depărteze de băiat.
— D-D-Domnule! A încercat unul din ei să explice situația.
— Taci dracu din gură,a replicat tăios bărbatul scoțând două seringi din buzunarul halatului său alb și un recipient cu un ser incolor. După ce a înjectat serul pe branulele celor doi bărbați și-a îndreptat atenția spre băiatul care plângea silențios într-un colț. Îmi pare rău, a spus bărbatul lăsându-se pe vine.
— C-Ce le-ai făcut?
— I-am adormit, n-am vrut să te sperii. Numele meu este Jeon Jungkook și sunt noul tău medic. Mergem? I-a întins bărbatul mâna zâmbind.
— U-Unde?
— În biroul meu, a continuat zâmbind. Yoongi a aprobat printr-o mișcare a capului și a acceptat mâna intinsă de Jungkook.

Mâna întinsă de Jungkook era de fapt mâna de ajutor de care Yoongi avea nevoie de atâta timp. Jungkook avea de gând să de-a tot ce are mai bun pentru a îl trata pe băiat, fiecare pacient merita șansa la o viață normală. Fiecare om merita șansa la o viață mai bună, fiecare persoană merita să se poată bucura de micile bucurii ale vieții, nu să stea cu teama că poate mâine, nu ar mai exista pentru ei.

Strigătul disperat de ajutor al lui Yoongi avea curând să fie auzit, curând putea să fie mândru de sine.