Gray // YoonKook

10

Zilele treceau destul de greu, rutina revenind în viața lui Jungkook, același program se repeta la nesfârșit. Zilele începeau la șase și terminau în noapte, chiar dacă zilele erau foarte obositoare seara mergea să-l vadă pe Yoongi care îl aștepta mereu nerăbdător.

Astăzi în schimb avea să fie diferit, Jungkook se simțea tristea neștiind de ce, îi lipsea Yoongi, sentimentul de tristete și de siguratate revenind. Pentru prima data in ultimele opt zile, Jungkook a plecat din centru fără sa-l viziteze pe Yoongi și s-a oprit la supermarket-ul de lângă casa pentru a cumpara mai multe sticle cu alcool, nu obișnuia sa bea dar in acest moment simțea ca trebuie sa se descarce cumva sau o sa înnebunească.
Yoongi pe de alta parte îl aștepta ca de obicei, ii plăcea ca seara după ce Jungkook își termina tura puteau sa vorbească despre o gramada de chestii, de la mâncare pana la muzica acesta ajutându-l și cu piesa pe care urma sa o facă pentru Taehyung, văzând ca timpul trece și Jungkook tot nu apărarea, panica a început sa pună stăpânire pe el făcându-l sa se simtă anxios și nesigur. Vocea din capul sau începea sa se facă auzita din nou, dar mai mult mai slab decât in ultimele dați. Timid și nesigur a ieșit din salonul sau pasind spre biroul lui Jungkook in timp ce încerca sa se liniștească.
— Yoongi, l-a strigat Namjoon care tocmai voia sa plece. S-a întâmplat ceva? A întrebat ușor panicat.
Yoongi s-a întors spre bărbat și si-a lăsat capul intr-o parte .
— Jungkook... a spus trist. El nu a venit in seara și m-am gândit ca poate a pățit ceva, a spus jucându-se cu degetele, era un obicei pe care îl avea când se simțea nesigur și trist.
— Înțeleg, a spus Namjoon după un timp. Jungkook nu este acum aici, a avut ceva de rezolvat in alta parte, băiatul a dat din cap in semn ca înțelege. Întoarce-te la tine in salon și o sa-l sun eu, bine?
Yoongi a zâmbit, era fericit când oamenilor ii pasa de el si încercau să-l ajute. Pe de alta parte, Namjoon era de-a dreptul furios. Știa ca Jungkook poate sa fie un cretin dar, acum se confirmare ca e de-a dreptul retardat. După ce l-a lăsat pe Yoongi in salonul sau a ieșit furtunos din centru cu destinația casa lui Jungkook.
— Jungkook, raspunde ! A strigat in timp ce lovea in usa. La dracu, Jungkook! Dacă nu o deschizi jur ca o dărâm, a spus pe cât de calm a putut.
Un Jungkook ciufulit, plâns și mai ales băut si-a făcut apariția in usa leganandu-se.
— Ha, a spus rezumându-se de usa. Văd ca nu ai darmat nimic, a ras luând o gura din berea pe care o ținea in mâna.
— Cât ai băut? A întrebat Namjoon trecând pe lângă el și intrând in sufragerie unde zăceau mai multe sticle de alcool goale pe podea. Doamne, ai băut cât pentru un an.
Jungkook doar a ridicat din umeri și s-a asezat pe canapea privind meciul de la televizor.
— Ce te aduce pe aici? Nu-ti sta in fire sa ma vizitezi. Dacă stau sa ma gândesc, cred ca ai făcut-o de doua ori.
— Ești absolut singur ca nu îți scapa ceva? A întrebat la rândul sau Namjoon strangand sticlele de alcool de pe podea. Cineva te aștepta de câteva ore.
— Mdeah, a răspuns pleoscăind din buze. Asta este problema, cineva ma aștepta. Cineva se interesează de mine, cineva tine la mine, cineva ma face sa ma simt mai bine, cineva ma sufoca cu atenție. Nu sunt obișnuit, hyung! A strigat frustrat. Nu știu ce am făcut sa merit toate asta, chiar nu știu. Obișnuiam sa vin acasă târziu, să-mi fac un dus și sa ma culc nemâncat ca a doua zi sa o iau de la cap, a spus ascunzându-și fata in palme. Acum am pe cineva care sa ma bată la cap sa mănânc, cineva care ma bate la cap ca muncesc prea mult. Namjoon îl privea trist, știa ca băiatul se simțea singur și de aceea alegea sa facă ture duble la centru pentru a își ocupa timpul.
— Jungkook...
— Nu sunt obișnuit! Și ce ma enervează și mai mult este ca îmi place, îmi place când Yoongi zâmbește și e lipicios și când ma sufoca cu atenție. Ma simt vinovat ca îmi place, înțelegi? A spus plângând. Nu îmi pot amintii când cineva m-a certat ultima oară pentru ca dorm prea puțin și muncesc prea mult sau când cineva mi-a oprit alarma ca sa ma pot odihni sau făcut cafea dimineața.
Chiar dacă la început Namjoon era supărat pe Jungkook pentru ca nu-l vizitase pe băiat in seara asta, acum era supărat pentru ca nu observase schimbările sale. Întotdeauna Jungkook zâmbea chiar dacă se simțea foarte singur si nesigur pe el, după ce l-a adormit folosind un somnifer pentru a ii reduce suferința, bărbatul a strâns sticlele de alcool și a plecat spre casa, gândindu-se la ce doi. Jungkook era tânăr și se afla intr-o situație puțin mai buna decât Yoongi, se simțea vinovat pentru ca in singuratatea lui ajunsese sa nu se mai bucure de plăcerile vieții la fel ca și Yoongi.
După ce efectul somniferului a trecut, Jungkook s-a trezit cu o durere infernala de cap și o amețeala care îl făcea sa se miște greoi, ceasul indica ora zece așa ca s-a gândit ca ar trebui sa își ia revanșa și a pornit pe jos spre centru ronțăind o pastila de dureri.
Ajuns in fata centrului, vinovăția punea stăpânire pe el, lumina din salonul lui Yoongi era stinsă și cel mai probabil acesta dormea doar ca, el nu avea de gând sa facă cale întoarsă.  Când a întredeschis usa, mici suspine s-au făcut auzite dintr-un colt al salonului făcându-l sa se simtă și mai vinovat pentru toată situația creată.
— Îmi pare atât de rău, Yoongs, a murmurat cu glas stins in timp ce l-a îmbrățișat strâns dorindu-și parca, să-l bage in sufletul sau.
— Nu, mie îmi pare rău pentru ca sunt o pacoste atât de mare și îți îngreunez viața, a spus făcându-l pe Jungkook sa se simtă și mai prost decât o făcea.
— E-Eu nu știu ce se întâmpla cu mine, a recunoscut ridicându-l. Ador sa fiu in compania ta, ador momentele in care ma cerți și când ești lipicios. Toate sentimentele astea sunt noi pentru mine, niciodată nu m-am gândit ca o sa ma simt așa in preajma cuiva. Ar trebui sa dormi, a sugerat lasându-l pe pat. Dacă ai nevoie de ceva sunt la mine in birou, dorea sa plece pentru ca simțea ca el este cauza tuturor lacrimilor pe care cel mai mare le vărsa.
— Eu nu sunt suparat pe tine, Kookie. L-a prins de mâna Yoongi ștergându-și lacrimile cu mâneca bluzei. Am crezut ca și tu m-ai lăsat balta, oamenii mereu ma lasă balta. Stai cu mine, te rog.
— Promiți sa nu mai plângi? L-a întrebat Jungkook privindu-l, acesta aprobând din cap rapid. Bun, atunci am sa rămân cu tine, a spus și Yoongi a zâmbit.
Yoongi era fericit, in compania lui Jungkook se simțea in siguranța. Simțea acea caldura de care avea nevoie, se simțea liniștit.
— Ahm, dormi? A întrebat fâstâcit Yoongi.
— Nu, a răspund după un timp Jungkook întorcându-se spre el.
— Poți sa ma iei in brațe?
Jungkook a zâmbit și l-a tras in brațele sale, așezându-i capul pe pieptul sau.
— Închide ochii, l-a certat in timp ce se juca cu parul sau. Ai nevoie de somn, Yoongs.
Yoongi și-a dus o mâna peste corpul lui Jungkook și a închis ochii, adormind.
Deși era obosit si capul îl durea teribil, Jungkook a stat treaz mai multe ore privindu-l pe Yoongi cum dormea sforaind ușor.
Dimineața când Namjoon a venit sa vadă cum se mai simte Yoongi a rămas suprins văzându-l pe acesta cocoțat la propriu peste Jungkook care îl strângea puternic in brațe.
— Poate ca nu e chiar de prost, a spus încet și a închis usa.