Gray // YoonKook

14

La ora aceea, pe străzile orașului se puteau auzi doar pașii lenesi ai lui Yoongi . In adâncul inimii sale, in toată aceasta perioada Yoongi nu-și dorea decât ca Jungkook să-l observe și sa vadă cât de mult se straduie acesta pentru a fi un om normal. Știa ca Jungkook nu-l considera nebun, ci doar neînțeles și tocmai din acea cauza făcea toate lucrurile bune pentru el. Nu și-ar fi închipuit niciodată ca Jeon Jungkook, cel mai de succes doctor psiholog o sa ajungă sa se îndrăgostească de un simplu pacient, Yoongi. Un om care era respins de toți și înțeles mai deloc.
Ajuns in fata unei vitrine, se privea tăcut in ea, adevarul este ca se schimbase foarte mult decât ajunsese la Jungkook, luase câteva kilograme, își schimbase culoarea parului și, parca era mai luminos. Un zâmbet s-a așternut pe fata sa "mulțumesc , Kookie"a spus cu voce scăzută privindu-și reflexia in geam, "nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi apărut tu".
Ajuns in hol, și-a scos tenesi și hanoracul și a intrat leneș in bucatarie luând un pahar in care și-a turnat Soju, continuând sa scrie la melodia pentru Taehyung căreia nu-i dăduse încă un nume.
Cu ochii între deschiși, Jungkook a intrat leneș in bucatarie bosumflandu-se.
— Credeam ca o sa dormi cu mine, hyung.
— Îmi pare rău, Kook. A trebuit sa plec, haide, la somn, a spus închizând caietul de notițe.
— Nu, e in regula. Nu vreau sa te simți obligat sau ceva. Îmi pare rău ca sunt un fraier.
La fel ca și Yoongi, Jungkook avea nevoie de atenție, intelegere și iubirea. Se ura pe sine pentru ca era o persoana destul de slaba și, ca, de cele mai multe ori ajungea sa sufere din cauza ca punea prea mult suflet unde nu trebuia.
Yoongi putea sa înțeleagă ceea ce simțea Jungkook, chiar dacă erau diferiți erau la fel.
— Kookie, deschide usa. Trebuie sa vorbim.
— Vreau sa fiu singur. Du-te la cine ai fost pana acum! A replicat nervos lovind cu putere noptiera de lângă .
— Am sa plec, dacă asta îți dorești. Dar, nu încerca sa ma cauți, Jungkook. Nu ai sa ma gasesti.
Yoongi era calm, calm pentru ca era prea speriat ca sa fie nervos. I se confirmase ca Jungkook ținea la el după reacția pe care o avusese, dar nu se aștepta sa reacționeze chiar așa, după ce si-a luat rapid lucrurile din sufragerie a pornit spre cartierul unde obișnuia sa locuiască .
Pana s-a dezmeticit Jungkook, Yoongi își luase lucrurile și dispăruse in întunericul nopții. Panicat, realizând ce a făcut Jungkook a început să-l sune disperat pe Namjoon, când într-un final cineva a răspuns la telefon, Jungkook a dat drumul lacrimilor.
— A plecat, hyung.. l-am făcut sa plece ! Ajuta-ma, hyung! Nu știu unde, nu are telefon. Am nevoie de ajutor hyung!
Jungkook plângea, plangea cum nu o mai făcuse niciodată. Se simțea groaznic pentru atitudinea pe care a avut-o fata de cel in jurul căruia i se învârteau toate momentele.
— Jungkook! Nu mai plânge. Namjoon nu se simte bine. Dacă Yoongi a plecat știu unde îl putem găsi, vino unde locuiește Namjoon, te aștept afara. Apropo eu sunt Jin.
Jin, era calm dar sever. Tonalitatea vocii sale se asemăna mult cu cea pe care o mama o folosește atunci când copilul sau greșește, bărbatul care era mai in vârsta decât Namjoon știa ca, datoria lui ca și hyung este sa aibă grija de cei mai mici.
— Ajung imediat.
Zece minute mai târziu , mașina lui Jungkook a fost parcata cu un scartait de roti in fata blocului unde locuia Namjoon, in întunericul nopții se putea distinge siluieta unui bărbat cam de aceasi înălțime cu el, îmbrăcat lejer in pijamale și cu șapcă pe cap.
— Eu sunt Kim Seokjin. La o parte, conduc eu.
— Hyung? A spus Jungkook coborând de la volan și ocupând locul pasagerului.
— Da, hyung. Hai sa mergem după Yoongi. Sunt extenuat și mâine am filmări.
— Îmi pare rău, hyung.
Jin l-a ciufulit pe Jungkook zâmbind.
— Stai liniștit. Apropo știi ce i-a spus un ochii celuilalt? A întrebat pornind de pe loc.
— Nu.
— Ceva sub noi, pute! A spus virând pe o straduta îngusta, dorind sa scurteze drumul iar Jungkook a zâmbit timid.
Jin îl făcea sa se simtă confortabil, Jin îl făcea sa se simtă liniștit.
Deși păstra liniștea, Jin știa ca Jungkook suferă și el o făcuse in trecute, și el suferise după Namjoon pentru ca ii era frica sa își expună sentimentele sau orientarea sexuală. Era actor, actorii și idolii trebuiau sa fie persoane perfecte, chiar dacă bărbatul nu se mai simțea sigur de alegerile sale. Își dorea sa fie medic, alimentat de pasiunea și energia lui Namjoon se înscrisese la facultatea de medicina la aproape treizeci de ani in ciuda programului încărcat era, un student model.

"Așteaptă-ma, hyung. Vin după tine.."