Gray // YoonKook

33

Jungkook s-a ținut de promisiune și a plecat, lasându-i pe toți cu gura căscată. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Yoongi chiar să-l lase pe acesta sa plece de lângă.
— Jin-hyung! Hobi! Namjoon! A strigat Yoongi coborând in graba de pe scena.
— Te-ai descurcat bine, Yoongi. Hobi radia de fericirea, chiar se bucura pentru reușita lui Yoongi.
— Da, hyung. Ai fost uau! A ridicat Namjoon mâinile in aer mimând o explozie.
— M-mulțumesc! Dar unde e Kookie? E in public? A repetat întrebarea.
— Yoongi, trebuie sa vorbim. A spus calm Jin așezându-se lângă el ei făcându-le semn celor doi sa plece.
— Unde e? A repetat.
— Jungkook s-a simțit foarte rănit de cuvintele tale. A spus ușor trist Jin. L-ai dat afara din viața ta, ai renunțat prea ușor la el. Nu spun ca el a procedat corect când a ridicat tonul la tine. A luat o gura de aer și a continuat. Dar nici tu nu ai procedat bine, el își dorește sa fi tu bine.
— M-a părăsit? A întrebat, mici lacrimi formându-se in ochii săi.
— Nu! Nu! A negat categoric Jin. O sa se întoarcă, promit. A zâmbit Jin. Demonstrează-i ca s-a înșelat, arăta i ca te poți descurca și singur.
— Promiți?
— Promit, haide. Brațe? Și-a deschis larg brațele Jin.
"Sa te ia dracu, Jungkook!"
Jungkook văzuse tot concertul din tren, era foarte fericit pentru ca Yoongi își invisese frica de scena. Acum era in Busan, la casa părinților săi. Știa ca dacă ar rămâne in Seul, Yoongi l-ar caută și l-ar implora sa se întoarcă iar el nu ar putea rezista și totul s-ar duce dracu.
— Îmi era dor de locul asta. A spus Jungkook pasind pe alee. Mama? Sunt acasă! A spus Jungkook descaltandu-și tenesi.
— Jungkook! Chiar tu ești? A întrebat femeia privindu-l cu lacrimi in ochi. Ce mare te-ai făcut!
— Da, mama. Chiar eu sunt. A zâmbit.
— Draga! Jungkook e acasă ! A țipat femeia strangandu-și fiul cu putere in brațe.
— Jungkook? A exclamat bărbatul ușor cărunt din capătul scărilor.
— Buna seara, tata!
— Idiotule! Și-a plesnit fiul. Ne-a fost atât de dor de tine! Ești, cel mai mare idiot! A spus bărbatul abținându-se sa nu plângă.
— Ne pare atât de rău, Jungkook. Nu ar fi trebuit sa reacționam așa.
— Mama ta are dreptate. Am fost egoiști. Ne-am gândit la ce ne place noua, nu și tie.
— Nu sunt supărat pe voi. A zâmbit Jungkook. Va iubesc, pana la urma sunteți părinții mei. Nici eu n-am reacționat bine.
— Și noi te iubim, fiule! A exclamat cei doi.
— Ar trebui sa te odihnești. A sugerat mama sa. E târziu.
— Cred ca ai dreptate. Somn usor. A spus Jungkook îndreptându-se spre fosta lui camera.
"Mi-aș fi dorit sa fi aici cu mine, hyung."