Gray // YoonKook

10

Jungkook conducea prudent, privindu-și tatăl din când în oglindă și pe Yoongi care se liniștise. Știa că bărbatul avea o mulțime de întrebări pentru el și pentru Yoongi, dar nu avea de gând să-i ofere informații despre starea de sănătate a iubitului său. Cosidera că Yoongi era cel mai  în măsură să vorbească despre problemele sale atunci când el o să se simtă pregătit, până atunci el nu avea de gând să scoată o vorbă.

— Știu de ce mă privești așa, dar nu-ți merge. A spus privindu-și tatăl care îl privea cu subînțeles și bărbatul a oftat. Yoongi o să vorbească despre probleme sale când o să se simtă pregătit.

—Îl iubești mult, a zâmbit bărbatul întinzându-și mână spre părul lui Yoongi. Îmi pare rău, Jungkook.

Jungkook a pufăit și a oprit mașina în fața casei.

— Te-am iertat de dinainte să mă supăr pe tine, a șoptit ridicându-l pe Yoongi în brațe. Și da, îl iubesc.

— Nu dormeam, și-a scos Yoongi căștile din urechi și a căscat.

— Bucură-te de tratament, a zâmbit pășind pe alee. Hai domnule Jeon sau vrei să te care mama?

Tătal lui Jungkook a început să râdă imaginându-și soția cum îl căra în brațe înainte de a își îndrepta privirea spre cei doi băieți care se îndepărtau spre intrarea în casă, fiul său era fericit și el nu-i fusese aproape când avusese nevoie de el, se simțea trist. Din bucătărie mama lui Jungkook văzuse pe geam când acesta parcase mașina în fața casei și a deschis ușa de la intrare în întâmpinarea celor trei, asemenea soțului său și aceasta se simțea goaznic. Cât trecuse de când își văzuse fiul zâmbind atât de luminos? Cel puțin trei ani.

— Ți-am spus că pot merge și singur, s-a înroșit Yoongi la vederea femeii care zâmbea în ușă și Jungkook l-a strâns mai tare în brațe.

— Unde era superoul, a spus și și-a dat ochii peste cap. Bună mama, unde țineam sucitorul, Yoongi cred că are nevoie de o bătaie, a spus. Cred că și cu șlapul merge.

Femeia și-a privit urât fiul ca mai apoi săă zâmbească și să se de-a din ușă.

— Nu-mi amintesc ca tatăl tău să te fi bătut cu șlapul când vorbeai aiurea, nu-i așa dragă? Și-a întrebat femeia soțul care ajunsese și el la intrare.

— Nu l-am bătut cu șlapul nici când a luat, adunat, la matematică zece din patru note.

Yoongi a început să râdă zgomots.

— Mai ușot tigrule, știi că după calmant ai tendința să amețești.

— Am făcut supă și plăcintă cu dovleac și nuci, a schimbat mama sa subiectul și Yoongi i-a mulțumit din priviri.

— E-Eu chiar voiam să vă spun ceva, s-a fâstâcit Yoongi și Jungkook i-a zâmbit încurajator.

— O poți face după masă, a zâmbit la rândul său tatăl lui Jungkook. Sunt lihnit, s-a plâns. M-am săturat de mâncare de spital.

Chiar dacă la început lui Yoongi îi păruse o ideea foarte bună să le spună părinților lui Jungkook despre problemele cu care acesta se confrunta zi de zi, acum nu credea că este o idee atât de bună. Anxietatea începea să-și facă prezența la fel si nervozitatea, dacă nu o să-l accepte și o să-l gonească din viața lor si a fiului lor? Într-adevăr, cei doi se comportaseră foarte frumos cu el și mama lui Jungkook chiar îi pregătea mâncărurile sale preferate și cu tatăl sau avea discuții interesante despre artă și pescuit, chiar planificaseră să meargă după ce acesta se recupera într-o excursie de pescuit.

Totul se putea nărui într-o secundă, tot timpul prețios pe care îl petrecuseră cu ei, cu Jungkook. Nu-l putea pierde pe Jungkook, Jungkook mereu alerga spre el atunci când el fugea de sine, dar, nu-și dorea să fie cauza unei probleme cu familia sa.

— Nu-ți mai mușca obrazul, l-a certat Jungkook. Fi doar tu.