Înșelat de proprii părinți, Micah se va găsi neputincios în postura de a fi într-o căsnicie alături de cineva de la care nu are așteptări să-i inducă iubire în frânturile de inimă zdrobită, emoții de nedescris prin piele și oase. Cineva care nu-i era sortită de drept de sine, dar de care mai apoi nu se va mai putea lipsi. Sub priceperea stării sale și sub cunoștința că Noah, fratele ei, nu va mai fi împiedicat de ea, Eleonor va accepta rezervată căsatoria și nu se va retrage, ori că zarea se vedea limpede și clară la mile spre apus, ori că cerul de la spate se pomenea să fi acaparat de nori și vânturi ce îneacă corăbii. Cei îi leagă mai mult decât acea hârtie și numele pe care Eleonor îl ia, și dacă își aparțin unul altuia în cele din urmă, de soartă și destin, rămâne de văzut.